Cuplul primordial – mitul și realitatea
Un bărbat din milioane de bărbați dorește pe o singură femeie, din milioanele de femei. Unul singur și una singură! Adam și Eva! Căutarea reciprocă, inconștientă și irezistibilă, e însuși rostul vieții omului. Pentru a înlesni căutarea aceasta se fac, se refac și se desfac toate legile și convențiile morale și sociale, tot ceea ce se numește emfatic progresul omenirii. Instinctul iubirii este reminiscența originii divine.” (Liviu Rebreanu, Adam și Eva)
Ce alt rost ar putea avea omul în tumultul vieții pământești decât să își caute geamănul și astfel să se găsească pe sine întreg. Iar această căutare instinctivă – care arde în capul pieptului cu flacără divină – îl poartă pe om prin timp, făcându-l să se modeleze, să se transforme sub focul dorului de viața paradisiacă, pentru a fi pregătit pentru marea întâlnire.
Sufletul pereche, în neîndoielnica sa existență, nu este un alt Eu, ci este parte dintr-un Eu născut întreg, dar separat prin izgonirea din Eden și condamnat să-și caute jumătate aruncată, poate, în alt colț al lumii. Adam și Eva, femininul și masculinul, sunt una și aceeași ființă, fiind deopotrivă zămisliți din dragostea Divină.
De altfel, întreaga lume, așa cum o putem cunoaște, se desfășoară respectând aceeași dualitate, feminin-masculin, și având unica dorință de a readuce împreună părțile îngemănate și a forma din nou întregul originar.
Sufletele pereche se știu de la Începuturi și se pot recunoaște dintr-o singură privire. Orice regulă lumească își pierde valoarea și niciun obstacol nu mai poate sta în calea Marii Reîntâlniri.
Numai că omul se află din ce în ce mai departe de originea sa, iar Divinul din el – care îl călăuzește negreșit în călătoria spre geamănul său – pălește. Omul își uită instinctul și joacă după reguli pământești care-l trimit în deșert.
Despre Adam și Eva
Ce rătăcire mai mare poate omul suferi atunci când uită să privească în sine și să-și aducă aminte de unde s-a desprins și cu ce jumătate trebuie să se însoțească! Își face liste peste liste, planuri peste planuri, face selecții ale pretendenților la rolul de suflet pereche și eșuează lamentabil de fiecare dată. Atunci când instinctul Divin, abia pâlpâind, îi spune că și-a găsit geamănul, Toma necredinciosul supune informația tuturor testelor mirene. Iar geamănul, picând extemporalul pământesc, se depărtează – alungat – și așteaptă viața următoare sperând mai multă înțelepciune.
Un pământ al deșertăciunilor, plin de gemeni desperecheați care-și caută bezmetici Întregul, cu ochii însângerați și sufletele amare de singurătate, dar doldora de achiziții vremelnice și putregăioase.
Citiți și Adam si Eva.
Sunt o Femeie avocat care s-a trezit într-o zi în fața mașinii de scris împinsă o forță lăuntrică pe care n-aș ști să o aștern în cuvinte și care a trezit în mine o poftă nemărginită de a scrie. În timp, pofta s-a transformat într-o nevoie acută de a sta față în față cu mine, cu adevărul din miezul meu. De a-mi privi în ochi fricile, iubirile nerodite și demonii ascunși prin cotloane de frica luminii. De a mă scrie mai întâi pe mine, descompundu-mă, bucată cu bucată, operând și cosând plăgile sângerânde pentru ca apoi să mă pot reasambla într-un Eu vindecat. Așa s-a născut volumul de proză scurtă la care lucrez intens. Mocnește în capul pieptului și ideea unui roman de dragoste ceva mai neobișnuit. Am decis să las celor două proiecte șanse egale de izbândă și le-am promis că va vedea lumina tiparului cel care va pulsa mai puternic sub epidermă și îmi va ține muza aproape. Scrisul să-mi fie spovedanie și doctorie întru renaștere.
