a treia ești una cu mine
riduri nu face, niște cute peltice
la colțul aducerii-aminte
atât de fine că cer mângâierea mătăsii
din care buricele cuvintelor sunt aburite
uneori e răgușită și provocatoare
ca să treacă-nainte le dă ușor peste copilăroasă
mina lor gravă:
aplecați-vă să pășesc peste
să vă ocolesc, niciodată
dansul meu învârte lumea și anotimpurile
am întâlnit fluvii, bărbați și femei cu oase de păsări
așa am învățat schimbarea subită de ritm
ce-ți încrețeşte atomii
și dă cu tine de pământ, cititorule
o dată, de două ori
a treia ești una cu mine
foto sursa
te-am rugat nu te mai osteni să-mi oblojești fluturii
reumatici din grădinile inimii
nici spatele decoltat de trecerea timpului
gînguritul mașinilor de cusut îmi ascute instinctul
de animal de pradă adulmecând aurul ascuns în crepuscul… Citește și în apărarea celor ce curg
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
