“I never wanted to be famous. I only wanted to be great.”
Ray Charles Robinson (n. 23 septembrie 1930, Albany, Georgia – d. 10 iunie 2004, Beverly Hills, California)
23 septembrie – se împlinesc 89 de ani de când universul, în infinita-i plăsmuire de har, ne-a trimis o tulburătoare alcătuire – Ray Charles Robinson. Acesta avea ”scrisă” pe frunte definiția sufletului, devenind – prin miraculoasa lui misiune pe pământ – suflet al muzicii soul.
Orb de la vârsta de șapte ani, el a învățat să cânte la pian clasic în notația muzicală Braille (un proces dificil care presupunea învățarea mișcărilor cu mâna stângă și citirea braille cu mâna dreaptă, iar apoi învățarea mișcărilor mâinii drepte și citirea braille cu mâna stângă, la final combinându-se cele două părți). Fiind atras mai mult de jazz și blues, Ray a dezvoltat un stil de pian și vocal care a reflectat inițial influența lui Nat „King” Cole, însă cu uriașul hit din 1955, I Got a Woman, a găsit o combinație de gospel și blues care a evoluat și s-a rafinat în ceea ce a fost numit în cele din urmă soul. Cât de revoluționar trebuie să fi apărut atunci acel blend muzical negru de sacru și secular!
Se spunea despre Ray Charles că este singurul tip care ar fi putut cânta o pagină dintr-o carte telefonică lăsându-și ascultătorii vrăjiți. Chiar nu mă mir!
Totul a fost doar muzică
Pentru Charles totul a fost doar muzică și a adus o calitate sufletească unică în fiecare gen pe care l-a adoptat – inclusiv jazz.
Nu doar cântăreț cu un stil inimitabil ce pare să fi reinventat Georgia on My Mind, Unchain My Heart and I Can’t Stop Loving You, Charles a fost și un pianist și organist de o excepțională performanță. Pionier în utilizarea pianului electric Wurlitzer într-un moment în care puțini pianiști de renume ar fi atins un instrument non-acustic, el l-a folosit producând efecte de-a dreptul seducătoare în hitul său din 1959, What’d I Say. Sunetul și riff-ul pianului, accentele risqué din versurile și vocalele de apel și răspuns au avut o influență majoră asupra pop-ului și rock-ului din anii ’60. Beatles, Eric Clapton s-au numărat printre cei care i-au recunoscut covârșitoarea importanță.
Tot ce atins acest geniu – versiunile și interpretările sale – sună fascinant și al naibii de proaspăt de parcă tocmai ar fi sosit în dimineața asta! Il putem, la fel de bine, unge pe pâine, respira și dansa bâțâind din toate balamalele.
Privind în sus astăzi, cu recunoștință, îți spunem dragă Charles că nu ești doar ”famous” și ”great”, ești nemuritor!
Citește și Baby Can I Hold You
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
