nu curgea pe când era apă
băltea în mine nuferi de piatră
pe când se făcea pământ
nu rodea
un mic izvor dedesubt
de revoltă și glasul pierdut
al frunzelor fără toamnă
război acoperit de glorie
metale
rușine
și vene-mpletite
aici a murit focul
trăiască flacăra
foto Karol-Bak – beautifulbizarre.net
Citește și secrete remarcabile
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
