a fost o zi de pomină
toți copacii au luat-o la goană cu gurile pline de pământ
cu femeile lor – piepteni înfipți
în ceafă
aerul picura uluit imperfectul
prin păsări subpământene
pădurea însă
pădurea a rămas locului
își admiră pedichiura perfectă-n sandalale cu toc piedestal
apoi formează un număr:
azi am să zac tolănită-n fotoliu
foșnind la cele cerești
va fi o zi de pomină
foto sursa
tinerețea se irosește pe tineri
poate ți-aș da dreptate Bernard
în seara când dreptul la tristețe va deveni obligație
printr-o lege fulger a foamei
cu miez de umbră
acest crescendo al timpului mai presus
de orice simțire… Citește și miere
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
