Ce este omul? Tragedia lui Dumnezeu.

Christian Morgenstern (Christian Otto Josef Wolfgang Morgenstern –6 mai 1871 — 31 martie 1914) nu face parte dintre scriitorii germani care au făcut epocă în literatura universală, cu toate că opera sa (alcătuită din scrieri aforistice, creații lirice și traduceri) reprezintă un avanpost al mișcării suprarealiste, atât de bine reprezentată în țara lui Goethe. „Ce se poate spune despre o viață când e privită din afară? Absolut nimic.”, ne avertizează din capul locului cel care, chinuit întreaga sa existență (scurtă, după cum se vede) de tuberculoză, crescut de o mamă depresivă și de un tată auster, reușește să asimileze într-un mod cu totul inedit influența unor personalități importante ale literaturii și ale filozofiei epocii sale: Friedrich Kayssler, Arthur Schopenhauer, Nietzsche, Paul de Lagarde, Tolstoi, Dostoievski și, mai cu seamă, Rudolf Steiner, părintele antropozofiei, de care îl va lega o prietenie stabilă.

Un spirit fervent, intelectual rafinat, de o sensibilitate exacerbată, va răspunde provocărilor vieții prin două atitudini aparent antinomice, care vor deveni componente ale operei sale: pe de-o parte, înclinația spre reflecție, punctată de accente uneori subtil metafizice, alteori aproape mistice, concretizată plenar în volumul de aforisme „Trepte. O evoluție spirituală în aforisme și însemnări zilnice”, iar pe de altă parte un filon ludic exprimat printr-o diversitate de forme în volumul de versuri „Cântece de spânzurătoare” și în ciclurile subsecvente: Palmström, Ging­ganz si Palma Kunkel (publicată postum).

bahceloca.com

Aforismele lui Morgenstern construiesc din imagini fragmentare o parabolă a inițierii existențiale, în  care sensul este dat de adâncirea în profunzimile ființei prin muncă tenace și educație. Cugetările sunt exprimate cronologic, anual, iată în traducere personală câteva dintre ele, grăitoare pentru portretul său psihologic:

1891

Dar cum? Așa cum Goethe a reușit să-și tempereze năvalnica emoție și felul său wertherian de a simți, n-aș putea și eu să-mi înăbuș morbida imagine a necesității absolute a lucrurilor așternându-le pe hârtie? Vrerea mea e o chemare a adâncurilor ființei mele, și numai prin aceasta voi regăsi calea spre Dumnezeu. Spre adâncimi! Spre adâncimi! Omenirea nu se va ilumina nici prin fatala măcinare de fiecare zi, nici prin  zbuciumul furtunilor acestor epoci exaltate, ci numai după mii de ani de tainică reflecție și eternă muncă. Cred în lucrul acesta cu toată puterea. Și mai cred că numai aceia vor fi fericiți, ale căror inimi vor fi pătrunse de acest fior în fiecare clipă a strădaniei lor.

1893

La răsăritul soarelui, se trezesc ciocârliile. În timp ce el se înalță, mă trezesc și eu – o ciocârlie a lui Zarathustra.

1894

O profundă înțelegere a lucrurilor, ca să-i spun așa, va fi vizibilă în toate operele mele – și astfel, toată lumea va cunoaște fericirea. Iată un motto al naturii mele de artist: Aere perennius.(n.t. ”Mai durabil ca arama”, apud Horațiu). O muncă plină de umor în cel mai pur sens al cuvântului. O luptă sălbatică între cea mai profundă tristețe și afirmarea ei cea mai tranșantă. Un document autentic al unei perioade înălțătoare. O expresie extatică a lumii care trece printr-o durere inepuizabilă.

1904

Probabil că nimeni nu s-a mai răzgândit asupra lucrurilor așa cum am făcut-o eu; la fel de plauzibil este și faptul că nimeni n-a rămas la fel de statornic.

În ceea ce privește componenta ludică a creației scriitorului german, ea apare motivată încă din primele rânduri ale ”Cântecelor de spânzuratoare” –  ”Galgenlieder”, traduse la noi de Nina Cassian, volum care îl consacră, începând cu anul 1905:  „În orice om autentic e ascuns un copil care vrea sa se joace, sau, cu alte cuvinte un instinct al plăsmuirii. Acesta năzuiește să participe prin joc (mit-spielen), prin creație (mit-schaffen), să nu fie doar un simplu contemplator uimit. Căci acest copil în om este creatorul nemuritor dintr-însul”. Un strigăt așa-zis copilăros împotriva imanenței trecerii, această creație este definită ca ”fragment dintr-o viziune asupra lumii” („Die Galgenpoesie ist ein Stück Weltanschauung”)- o lume în care, dacă analizăm titlul, artistul se află în anticamera morții, luând-o în derâdere printr-un ”cântec” cu valențe ritualice, lesne de confundat cu un descântec magic. Singuri copii sunt autentici, ei au acel dar de a bagateliza lucrurile grave și de a le face acceptabile, transfigurându-le prin joc și joacă, exorcizând răul, cu alte cuvinte, prin capacitatea lor de a-l transfigura în instict creator. Artistul se copilărește, ca și Arghezi, născocind cu o fantezie debordantă tot atâtea moduri de a compensa realitatea care îl copleșește cu întâmplările ei crude.

–

ٮ ٮ

– – –

ٮ ٮ ٮ ٮ

– – –

ٮ ٮ ٮ ٮ

– – –

ٮ ٮ ٮ ٮ

– – –

ٮ ٮ ٮ ٮ

– – –

ٮ ٮ                                                                                                             –

(Cântecul de noapte al peștelui)

sau celebrul poem Noi făpturi propuse naturii, un fel de bestiar sui generis, amintind de Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir:

Cangurangutanul

Gâscangurul

Muscămila

Căprîioasa

Prepelicapra

Găinorogul

Cocornutul

Vităunul

Viespelicanul

Pisicâinele

Rinocerbul

Bivolisița

Hipopândăul

Șacalăul

Brotacvila

Guvidra

Iată ce spunea filozoful Rudolf Steiner despre marele său prieten:
…„Dacă-mi daţi voie să exprim doar în câteva cuvinte ceea ce simt eu însumi faţă de aceste poezii, aş spune: faptul că ne este dat să cunoaştem poeziile lui Christian Morgenstern drept creaţiile unuia dintre membrii noştri iubiţi, se numără printre bucuriile cu totul deosebite pe care le am pe tărâmul activităţii desfăşurate de noi pentru o concepţie spirituală despre lume a epocii prezente. Aş vrea să spun că printre dovezile cele mai înalte ale sâmburelui de adevăr lăuntric şi ale valorii de adevăr a ceea ce căutăm noi cu sufletul nostru se numără şi faptul că din solul spiritual pe care încercăm să ne situăm vedem răsărind nişte creaţii poetice de o profunzime a simţirii şi de o înălţime spirituală cum sunt poeziile lui Christian Morgenstern.”

Creația literară oferă, și în cazul lui Christian Morgenstern, imaginea sublimată a instinctului creator care diferențiază natura umană nu numai în contextul biologic universal, ci și între propriile reprezentări. Avea dreptate scriitorul: „Omul e prizonier într-o temniţă de oglinzi.”