o temă inepuizabilă… citiți prima parte a articolului despre ISTORIA PARFUMULUI
În fiecare sticluță de parfum se ascunde o poveste. Uneori, este o declarație de dragoste nerostită. Alteori, o amintire topită în vapori de bergamotă. Și, câteodată, o obsesie — distilată, mascată și pulverizată cu un gest aparent delicat. În acest eseu, două figuri emblematice — una reală, alta fictivă — ne conduc într-un univers olfactiv care ne spune mai multe despre umanitate decât un tratat de psihologie:Giovanni Maria Farina, primul parfumier din lume, și Jean-Baptiste Grenouille, protagonistul romanului Parfumul al lui Patrick Süskind.
Farina: parfumierul cu suflet de poet
Născut în 1685, într-un orășel italian, și stabilit la Köln, Giovanni Maria Farina a fost omul care a îmbuteliat o dimineață de primăvară italiană într-o sticlă de sticlă gravată. Eau de Cologne — creația sa — nu a fost doar o revoluție olfactivă într-o Europă asfixiată de mirosuri grele, ci și o dovadă a unei sensibilități profunde, orientate spre eleganță și echilibru. Farina nu căuta puterea. Căuta armonia. Nu voia să impresioneze prin opulență, ci să seducă prin subtilitate. Parfumul său era un dar — nu o mască, nu un strigăt.
Grenouille: geniul întunecat al mirosului
La polul opus, Jean-Baptiste Grenouille vine pe lume într-un Paris murdar, mirosind a sânge, pește și dezumanizare. Fără propriul său miros, dar înzestrat cu un simț olfactiv supraomenesc, devine obsedat de ideea de a crea parfumul absolut. Și îl creează — dar cu prețul vieților a zeci de fete nevinovate. În mâinile lui, parfumul devine o armă psihologică, o formă de magie neagră, o iluzie periculoasă. Nu creează pentru a dărui, ci pentru a controla. Nu miroase frumos — miroase ca o înșelătorie perfectă.
Parfumul ca oglindă a sufletului
Farina creează pentru a înnobila. Grenouille, pentru a domina. Farina distilează dorul de casă. Grenouille, vidul existenței sale. Unul inspiră, celălalt înspăimântă. Și totuși, în ambele cazuri, parfumul devine un limbaj. O identitate. Sau lipsa acesteia.
O punte invizibilă între doi creatori
Privind cu atenție, între Farina și Grenouille se pot desena linii fine, tulburătoare. Ambii trăiesc pentru miros — și prin miros. Ambii îl transformă în mesaj. Farina îl înnobilează, Grenouille îl manipulează. Și totuși, obsesia pentru perfecțiunea olfactivă îi leagă. Fiecare își caută, în felul său, o formă de absolut: unul în prospețime, celălalt în puritatea abstractă a inocenței.
Farina e un rafinat izolat într-o lume germană sobră. Grenouille, un paria în mocirla unui Paris corupt. Ambii provin din margine. Ambii creează dintr-o poziție ingrată. Unul este poet, celălalt — geniu monstruos. Și totuși, amândoi ne spun că parfumul nu este frivol. Este un limbaj. O formă de putere. O alegere morală.
Poveste cu miros de legendă
Se spune că în vremea Renașterii, un parfumier faimos — despre care unii jurau că ar fi fost ucenicul lui Farina — s-a îndrăgostit de o femeie imposibilă. Nu pentru frumusețea ei, ci pentru aerul ei ireal, aproape mitic. Avea părul ca mierea netopită și ochii ca pelinul — dar, ciudat, femeia refuza să se spele. Se temea, zicea ea, că își va pierde farmecul.„Curăția șterge vraja”, murmura ea cu voce stinsă, „mirosul meu e povestea mea”.
Parfumierul, rupt între fascinație și oroare, a început să creeze parfumuri inspirate de ea — flacoane întunecate, cu note de piele arsă, fum de lemn și floare de noapte. Nimeni nu le suporta. Dar ea le adora. Într-o noapte, a fugit cu toate rețetele lui. Se zice că le-a purtat în sân, lângă inima ei nemirositoare, până când a dispărut din lume, lăsând în urmă doar ecoul unei iubiri care mirosea… a păcat și a poezie.
Parfumul: între artă și obsesieÎntre Farina și Grenouille se întinde un abis, dar și o punte: aceea că mirosul poate deveni voce. Iar vocea, uneori, minte. Într-o lume în care fiecare dintre noi lasă o urmă, parfumierul devine demiurg: creează din dragoste, sau din lipsa ei. Și fiecare sticlă spune o poveste. A ta. A lui. A noastră.
