„Ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu, 15 ianuarie, a fost declarată Ziua Culturii Naționale la inițiativa Academiei Române. Propunerea a aparținut acad. Eugen Simion, Președintele Secţiei de Filologie și Literatură și fost Președinte al Academiei Române. Anul acesta sărbătorim cea de-a opta ediție.”, ni se transmite din partea Academiei Române, printr-un comunicat de presă emis în 11 ianuarie 2018.

Academia Română este cel mai înalt for de știință și de cultură din România. A fost fondată la 1 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită la 1 august 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 Academia Română. Această instituție și-a asumat, ca rol statutar, „ cultivarea limbii și a literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice.” Ceea ce înseamnă și organizarea unor proiecte culturale importante, mai ales cu prilejul acestei Zile a Culturii Naționale, care presupune, în primul rând, evocarea poetului Mihai Eminescu, cel despre care Titu Maiorescu, spiritus rector al grupării Junimea, în care s-a desăvârșit poetul, spunea:

Pe cât se poate omenește prevedea, literatura poetică română va începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui, și forma limbii naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului cugetării românești. “

Astfel, programul zilei de 15 ianuarie 2018, la care vor participa Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Lucian Romaşcanu, și Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, va cuprinde:

-Discursul Președintelui Academiei Române, acad. Cristian Hera, și va fi moderat de acad. Alexandru Surdu, Vicepreședinte al Academiei Române.

-Prelegeri susținute de acad. Răzvan Theodorescu, Preşedintele Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual, acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, acad. Nicolae Breban, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, prof. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române.

Evenimentul se va desfășura în Aula Academiei Române, începând cu ora 10, și va fi însoțit de un moment artistic susținut de actorii Dorel Vişan și Ortansa Stănescu, precum și de violoncelistul și compozitorul Eugen Doga, membru al Academiei de Științe a Moldovei.

„La ora 13, Sala „Theodor Pallady“ a Bibliotecii Academiei Române va găzdui vernisajul expoziţiei: „Mihai Eminescu, reper al spiritualităţii române“, realizată de Cabinetul de Manuscrise și Carte Rară. În cadrul acestui eveniment va fi lansată ediția facsimilată a „Slujebnicului arhieresc al Mitropolitului Ștefan al Ungrovlahiei“, după manuscrisul românesc nr. 1790 din colecțiile Bibliotecii Academiei Române. Cartea apare sub coordonarea doamnei Gabriela Dumitrescu și beneficiază de prefața acad. Răzvan Theodorescu, Preşedintele Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual a Academiei Române.”, ni se precizează, de asemenea.

Dar poate cel mai însemnat dar pe care intelegentia românească îl face întregului popor este lansarea, la Ateneul Român, a aplicaţiei digitale „Mihai Eminescu, întreaga operă”, creație colectivă realizată pe parcursul a doi ani de o echipă alcătuită din cercetători de la Centrul European de Studii în Probleme etnice al Academiei Române, membri ai Asociaţiei Române de Geopolitică, Geoeconomie şi Geocultură şi tineri informaticieni, cu sprijinul financiar al Asociaţiei NeamUnit. Această aplicație este menită pentru a fi accesată de pe telefoanele cu sisteme de operare Android şi iOS, și are ca scop apropierea tineretului de „omul deplin al culturii române” și de opera lui, nu doar poetică, fiind astfel utilă şi persoanelor de specialitate, oferind cititorilor „un bogat instrumentar bio-bibliografic”, se scrie în comunicatul citat.

Așadar, începând de marți, 15 ianuarie a.c., nu vom mai folosi telefoanele doar în scop social, ci și cultural, grație acestei inițiative mai mult decât generoase a unor oameni înzestrați cu conștiință națională. Opera eminesciană va fi disponibilă gratuit şi într-un format compatibil cu telefoanele inteligente, în magazinele App Store şi Google Play.