loc de joacă
ai nevoie de timp pentru a memora cele 99 de
feluri în care-ți zâmbesc şi fiecare
ce-nseamnă
nu-mi ajunge o viață să îți pricep
ochii și tăietura sprâncenei glasul
cu care mă chemi pe nava ta spațială
aș fi ucis pentru ca pe cruce
să scrie
„răpusă de fericire”
întotdeauna există un loc de joacă în care
să contrazici istoria să dai lecții de
canto păsărilor din cer
mai bine le-nfigi un cârlig
răsucit în limbă ascunzându-te apoi
luxul
de a pierde ceea ce alții nu au
foto sursa
***
vinul ce-l bem împreună vechi
tratat despre adevăr.
mă deschei la cuvinte pântecul lor tatuat
într-o limbă de metronom crescut în șa
se aprinde se stinge
după cum mierea clatin pe buza ta timp al
suflecatelor aduceri aminte. mă las
târâtă-n flagrantul acesta… Citește și vinul ce-l bem împreună
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
