îți spun de la-nceput că nu este vorba despre
culoarea ploii
are ceva ce te face s-o ții minte
de-aceea n-o vei diseca îmbrăcat în halat alb, poete!
capete-albastre se rostogolesc pe trepte
doborâte de cea mai blândă lumină
când ea trece trăgând după sine
un târg de antichități plăsmuite sau
un căluț de lemn cu trei roți
vezi bine că niciun laborator n-a prins în retortă
culoarea ploii și, totuși, ea s-a încumetat s-o lipească de-un zid de
hârtie reciclată din sentimente
tot ea s-a-ncâlcit undeva între coaste, dar ai crezut că sunt gene
și ai frecat ochiul când ea-ți curgea
deja
prin vene.
are ceva ce te face s-o ții minte.
foto sursa
Citește și sar prin bălți
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
