aripi fără punct
de-aș avea altă voce
să-mi repete
același lucru
focul te arde, apa
te udă, pământul te-nghite
pentru ca
undeva la mijloc
să mă oglindesc
într-un perete
care are puterea
să mintă
n-am inventat nimic
și totuși mi-apari zilnic
pe buricele degetelor
înger
dezamăgire
pastă de dinți
dragoste
reperele cele mai îndepărtate
sunt cel mai bine văzute
te-ai întors după mine
sunt soarele tău
știu
dar nu mi-e de-ajuns
vreau semințe
foto tumblr.com
Citește și în curs de generare
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
