vino, cu grâu argintat curgându-ți pe față
și păr încâlcit de-arcuș de lumină,
cu mișcătoare oglinzi printre coastele tale sonore.
vino, târând planete grele de somn și-ncordare
peste urme-nfundate cu muzică pură.
vino, cu gura de purpură și ia-mi
în visare nerostite cuvinte ce zac
pe limba mea, știi, fiece pasăre
învie și doare.
te cheamă zborul pus la zvântat pe oase de silex
respiră prin pori electrici și nano ferestre
mai este,
mai este timp, vino!
foto painting sursa
Citește și apă metalică
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.