Astăzi, Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, arhistrategi ai dreptății, bucuriei și binecuvântării, cunoscuți prin tradiție ca și conducători ai cetelor de îngeri, dar totodată și pe toți îngerii, toate ”Duhurile slujitoare”(Evrei1,14.), puterile ceresti, cei fără de trupuri, care nu s-au despărțit și îl slujesc cu slavă pe Dumnezeu.

Lucrarea principală a îngerilor este aceea de a-l întări și susține pe om în a transfigura lumea, iar un rol important al îngerilor este de a mijlocii, a duce și transmite rugăciunile noastre către Dumnezeu.

În ceea ce privește ierarhia îngerească, Dionisie Areopagitul vede cetele îngerești în număr de nouă, așezate în câte trei grupuri suprapuse:

– Serafimi, Heruvimi, Scaune;

– Domnii, Puteri, Stăpânii;

– Începătorii, Arhangheli, Îngeri.

Biserica și-a dat consimțământul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei în pictura bisericească.

Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducători ai  cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei, şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai. Aceștia, în viziunea populară, asistă și la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.
În calendarul popular, soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfinți­rii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea apare în cele mai vechi sinaxare ca fiind o sărbatoare numai a Arhanghelului Mihail. Mai târziu, ea a de­venit o sărbatoare comună a tuturor Sfinților Îngeri.

Arhanghelul Mihail

În limba ebraică, numele său înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”. Când Lucifer înălțându-se, și mândrindu-se împotriva Ziditorului său, spunând: ”Voi pune scaunul meu deasupra norilor”,  și lăudându-se că ”eu voi fi cel înalt”, Arhanghelul Mihail este cel care le strigă îngerilor: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut. Că cine este ca Dumnezeu? Văzut-am pe satana ca fulgerul din cer căzând„, astfel prin strigătul său pune stavilă altor căderi ale acestora în întuneric, alături de Lucifer. Despre Arhanghelul Mihail se ştie că este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar pe seama sa se pune călăuzirea lui Lot și a familiei acestuia la ieșirea din Sodoma, precum și protecția speciala a poporului lui Israel. Îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam și îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Conform Scripturii, toti morții  vor ieși din morminte la glasul trâmbiței Sfântului Arhanghel Mihail.

antena1.r0

Arhanghelii Mihail și Gavril

În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat în comparaţie cu Arhanghelul Gavriil. El poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască.

În iconografia bizantină, Arhanghelul Mihail este reprezentat purtând în mână o sabie de foc, semn că el pedepsește păcatul. Sfântul Arhanghel Mihail este pomenit în cărțile Vechiului Testament ca fiind prezent mai ales acolo unde Dumnezeu pedepsește nedreptatea. Din acest motiv Arhanghelul Mihail se arată a fi un înger al dreptătii Dumnezeiesti.

Arhanghelul Gavriil

În limba ebraică, Gavriil înseamnă „bărbat-Dumnezeu”. Numele său conține concentrat vestea că Dumnezeu Se va face bărbat, că va asuma firea omenească.

În Vechiul Testament, acesta i-a binevestit lui Zaharia, că i se va naște fiu la bătrânețe – Sfântul Ioan Botezătorul, a hrănit pe Fecioara Maria înăuntrul Sfintei Sfintelor, doisprăzece ani cu hrană cerească, i-a binevestit Fecioarei că va naște de la Duhul Sfânt pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.

Arhanghelul Gavril Vestește Sfinților Părinți Ioachim și Ana nașterea Maicii Domnului, pe Iosif, logodnicul Mariei îl întărește ca să nu se îndoiască de nimic,  Păstorilor le arată că S-a născut Prunc Sfânt, călăuzește Sfânta Familie în Egipt și aduce femeilor mironosițe vestea Învierii Domnului și ca să spunem mai cuprinzător, acesta a slujit la întreaga iconomie a tainei întrupării Cuvântului, a lui Iisus Hristos de la început până la sfârșit.

Arhanghelul Gavriil este reprezentat în iconografia bizantină purtând în mână o floare de crin alb, ca simbol al bucuriei și binecuvântării. Arhanghelul Gavriil este îngerul bunătății și milostivirii lui Dumnezeu.

Ziua de 8 noiembrie este numită în popor „Vara Arhanghelilor”, care ţine o zi. Pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun în credința populară se spune că vor mai fi  între două şi patru zile senine şi călduroase care se numesc popular „Vara iernii”.

La mulți ani tuturor ce poartă numele Arhanghelilor Mihail și Gavriil!