Mă gândesc:
Are și orașul ăsta de carton
Farmecul lui,
Ca oricare altul,
Dar niciodată la fel.
Mă gândesc:
Anotimpurile mai stau de șase,
Uite-așa e decembrie-n aprilie și invers;
La o adică mai obosește și eternitatea,
De lunile anului ce să mai povestim?
Se mai sinucide lumea,
Chiar și la douăzeci de ani,
Nimic nou.
Mai moare lumea de inimă rea,
De boli lăsate cadou,
Pardon, moștenire,
Chiar și la douăzeci de ani,
Nimic nou.
Mă gândesc:
Se mai plictisește și moartea
De-atâta muzică,
Mă gândesc:
Are și ea un orgoliu,
Poate o normă,
Ce știm noi?
Mă gândesc:
Singurătatea e fățarnică,
Dar e cea mai bună prietenă a mea
Și eu nici măcar
Nu i-am văzut toate măștile.
Mă gândesc:
Habar n-am care e cea mai bună lume posibilă
Dintre toate lumile posibile,
Dintre toate hăurile
Căscate-ntre mine și tine.
***