Otis Redding (9 septembrie 1941, Dawson, Georgia – d. 10 decembrie 1967)

Otis Redding a crescut în Macon, Georgia, unde a fost profund influențat de grația subtilă a lui Sam Cooke și de energia brută a Micului Richard (Little Richard).

La sfârșitul anilor 1950, Redding s-a alăturat trupei lui Richard – Upsetters, după ce acesta începuse o carieră solo. Primul hit experimentat a fost „Shout Bamalama”.

These Arms of Mine

Povestea descoperirii lui Redding face parte din mitologia muzicii soul. Redding s-a alăturat trupei Pinetoppers, formație locală din Georgia condusă de Johnny Jenkins și a servit ca șofer al grupului. Când formația a călătorit în Memphis, Tennessee, pentru a înregistra la celebrele studiouri Stax, Redding a cântat, la sfârșitul sesiunii, două melodii proprii. Una din ele, „These Arms of Mine” (1962), avea să-i lanseze cariera, atrăgând atât un director de case de discuri (Jim Stewart), cât și un manager (Phil Walden) care au crezut cu pasiune în talentul său.

Cântecul lui Redding a devenit măsura marilor artiști soul ai deceniului. Cu o emoție necruțătoare, muzica izvorâtă din corzile vocale și sufletești ale lui Ottis avea o putere copleșitoare și o sinceritate irezistibilă.

„Ottis și-a purtat inima pe mânecă”,

spunea Jerry Wexler (Stax Studios), cel care l-a adus pe Redding pe piața națională.

Hit-urile au venit rapid și cu furie: “I’ve Been Loving You Too Long (to Stop Now)” (1965), “Respect” (1965), “Satisfaction” (1966), “Fa-Fa-Fa-Fa-Fa (Sad Song)” (1966). Influența lui Redding s-a extins dincolo de nisipurile vocii sale. În calitate de compozitor, în special alături de partenerul său frecvent Steve Cropper, a introdus un nou tip de linie de rhythm-and-blues deșirat, curat și puternic.

Acest sunet sculptat, devenit semnătura Stax, va răsuna în deceniile următoare, Redding devenind un lider de facto, la fel de influent precum Ray Charles și James Brown.

Otis Redding chiar a trăit pe „docul golfului” (on the dock of the bay)

Otis locuia, în 1967, într-o casă pentru bărci – de-a lungul golfului din San Francisco – și stătea, literalmente, privind pierdut navele care veneau și plecau din golf, exact așa cum plânge nemuritoarea sa melodie.

La Festivalul Pop din 1967, din Monterey (California), Otis a convertit hippiedom -ul în muzică soul și tocmai intra într-o nouă fază de popularitate când a avut loc tragedia. La 10 decembrie 1967, Redding și mare parte a trupei sale au murit când avionul lor charter s-a prăbușit într-un lac din Wisconsin. Redding avea 26 de ani.

În mod ironic, succesul internațional căutat de Redding a fost realizat abia după moartea sa.

Compoziția sa cea mai bântuitoare, scrisă cu Cropper, a ajuns în vârful topurilor și a devenit singurul său hit numărul unu: „(Sittin’ on) The Dock of the Bay ”(1968), un plâns dulce-amar al indolenței și al iubirii. Publicul i-a plâns trecerea prin redarea discurilor sale, iar în 1968, alte trei melodii Redding – „The Happy Song (Dum Dum)”, „Amen” și „Papa’s Got a Brand New Bag” – au ajuns în top.

El rămâne un gigant al genului, un stăpân mult-venerat al cântării sufletești directe.

Otis la Big O Ranch, Georgia

A fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame în 1989 și în Songwriters Hall of Fame în 1994. De asemenea, a primit un premiu Grammy pentru întreaga realizare a vieții (1999).

Celebrul fluierat din (Sittin’ on) The Dock of the Bay

La sfârșitul sesiunii de înregistrare a melodiei, Otis și co-scriitorul său, Steve Cropper, încă încercau să-și imagineze un text cu care să încheie melodia. Așa că Otis a fluierat, ca o măsură temporară, până când ar fi putut să se întoarcă și să cânte fade-ul final. Din păcate, nu a reușit niciodată.

”Nu cânta niciodată o melodie așa cum ai auzit-o la altcineva.”

foto tumblr.com

Citește și A song for you