Cu siguranță, numai spiritualitatea Indiei putea zămisli o asemenea declarație de dragoste. Orizontul ei spiritual nemărginit mustește de vitalitate de atâtea secole, și încă poate fi privit ca o oază de seninătate a omului obișnuit să caute esențele.
Lecția e vitală, pentru cine poate să priceapă viața şi să înțeleagă, față cu miile de forme ale Iubirii, că esența ei stă dincolo de ființa umană, de spațiul şi timpul nostru limitat, de orice fel de tipare şi determinări, de orice relativitate. Èa nu poate fi nici teoretizată, nici predată, nici învățată pe de rost şi nu poate fi concentrată în niciun sistem de reguli.
Pur şi simplu – e sau nu e.
Poate că noi, oamenii, spunem de prea multe ori „te iubesc”, mânați de instincte efemere și de tentații mai mult sau mai puțin provocatoare. Uneori ne place tot ceea ce strălucește, uitând că nu toate cele ce lucesc în lumină sunt aur. În punctul acesta, nu suntem mai mult decât ființe primare, care punem în paranteză acea fericire pe care Dumnezeu ne-a hărăzit-o numai o dată, o singură dată. Dar fiecare, desigur, are propriile experiențe și diferențierea e absolut legitimă. Suntem ceea ce iubim, spune poetul, dar dacă iubim de mai multe ori, ce mai suntem?
Există iubiri unice. Există un țărm la care te întorci indiferent de călătoriile care te atrag în depărtări, asemeni marinarilor care își pierd viața în larg, seduși de cântecul mortal al sirenelor. Cine scapă, acela e fericit cu adevărat. Cine găsește drumul spre Ithaca, acela este adevăratul Ulise.
Sursă foto: behance.net
Rabindranath Tagore, „Grădinarul”
„Te iubesc, dragul meu. Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag, și iartă-mi astă iubire.
Şi dacă nu mă poți iubi, dragul meu, iartă-mi astă durere.
Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag, şi iartă-mi astă durere.
Şi dacă mă iubeşti, dragul meu, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, dragul meu, şi iartă-mi fericirea.„
Citiți și altele despre Rabindranath Tagore
