„Câte bordeie, atâtea obiceie!” spune, cu tâlc, un proverb românesc. Și dacă bordeiele au evoluat, și-au adăugat tot felul de acareturi și flori la ferestrele deschise până la cer, tot așa și obiceiurile s-au colorat și s-au sporit în frumos ca să țină isonul sărbătorii vieții.

Tradiții și simboluri

Tradițiile și simbolurile de Paști au evoluat și ele, unele născându-le și împletindu-se cu altele într-o perpetuă întrecere și armonizare cu vremurile.

În timp ce pentru creștini Paștele este sărbătoarea învierii lui Hristos, multe tradiții pascale nu se regăsesc în Biblie. Nu e pomenit acolo, defel, drăgălașul cu urechi lungi și coadă scurtă, unul din cele mai reliefate simboluri ale sărbătorii creștine, iepurașul de Paște… el a fost introdus în America de către imigranții germani care aduceau cu ei și poveștile despre o iepuroaică ce făcea … ouă.

Zeița Eostre

Zeiţa Eostre sau Ostara era celebrată de popoarele germanice la venirea primăverii. Eostre, zeița păgână a fertilității, florilor și primăverii a găsit pe câmp, spre sfârșitul iernii, o pasăre vestită pentru glasul ei. Pasărea, rănită și mai mult moartă decât vie, a fost salvată prin puterea bunătății zeiței care a transformat-o în iepuroaică și i-a dăruit, în locul cântecului, grația de a face ouă.

Când creştinismul a ajuns la anglo-saxoni, multe tradiţii din timpul sărbătorii lui Eostre au fost adaptate în ceremoniile în onoarea Învierii lui Iisus, întrucât aveau loc în acelaşi timp şi îi încurajau pe păgâni să se convertească. Drept rezultat, numele Paştelui în engleză, Easter, provine de la Eostre.

Ilustrată de Paște ≈ anul 1900

Și totuși, iepurașul

Foamea de înțelesuri și simbol este hrănită încă din pruncie cu povești ce modelează caracterul copilului – singura plastilină fermecată.

M-am întrebat, cu încântare, căutând și descoperind într-o grădină – odată, la un Paște – locuri în care erau ascunse ouă și alte mici bunătăți, de unde toată această poveste?!

Zâna care ticluise traseul „vânătorii” cadourilor printre tufe și flori mi-a istorisit următoarele:

Se spune că demuuult, undeva la o margine de sat, trăia o mamă singură care-și creștea, cu infinită dragoste și sacrificiu, cei șapte copii rămași orfani după ce, un trunchi uriaș de copac se prăbușise peste tatăl lor aflat la tăiat lemne în pădure. Cum Sărbătoarea Paștelui se apropia, sărmana femeie era tot mai împovărată de neputința de a le cumpăra cadouri copiilor, așa cum era și-atunci obiceiul. Tot muncindu-și mintea – cum și ce să facă – i-a venit o idee pe care a și pus-o în practică: a vopsit și încondeiat frumos mai multe ouă, apoi le-a pus în poala șorțului și a mers în grădină unde, într-un colțișor ferit, a făcut un cuibar în care le-a pus cu grijă să nu le spargă; le-a acoperit cu frunze și crenguțe uscate și și-a văzut mai departe de treburile casei.

A doua zi, în dimineața de Paști, după ce s-au trezit din somn, copiii au întrebat nerăbdători și curioși unde le sunt darurile, iar mama le-a spus să meargă în grădină pentru că acolo-și vor găsi cadourile.

Râzând și hârjonindu-se, cei mici au năvălit gălăgioși, unul după altul, în grădină. Speriat de glasurile lor, un iepuraș a țâșnit din tufișuri, dintr-un colț al grădinii unde se odihnea, și a luat-o la fugă. Curioși, copiii s-au îndreptat în fugă după el și, sub frunzele uscate, au găsit delicatele ouă. Copiii au început să sară-n sus de bucurie, să bată din palme și să strige, convinși că iepurașul tocmai le adusese cadourile… (sursa)

… de unde obiceiul ca în prima zi de Paști, copiii să fie trimiși în grădină ca să-și caute cadourile pe care iepurașul tocmai le-a lăsat acolo, special, să le găsească ei…

Iepurașul ne lasă mereu, fiecăruia, un mic cadou. Trebuie doar să știm să-l căutăm.

Bucurie, steluțe în ochii copiilor, pace și sfințenie!

Citește și Cina cea de taină