Horia Petra-Petrescu l-a cunoscut personal pe Ion Luca Caragiale în casa tatălui său. La sfârșitul anului 1906 Horia pleacă la Leipzig pentru a-și continua studiile universitare în filologie. În 1909 se înscrie la doctorat pe care îl obține în 1911 cu teza I. L. Caragiale’s Leben und Werke/ Viața și opera lui Ion Luca Caragiale sub îndrumarea lui Gustav Weigand, fiind prima teză de doctorat despre geniul dramaturgiei românești. Din motive necunoscute, teza nu a fost tradusă în limba română decât în 2019. Nu putem decât să ne bucurăm de acest act de restituție, chiar și tardivă, a unei lucrări care are în primul rând meritul de a fi prima din șirul care i-au urmat, dedicate marelui scriitor român.
Caragiale deja era exilat în Berlin încă din 1904, astfel că Horia a avut privilegiul de a sta de vorbă cu „conu Iancu” la discreție în Germania, țara de adopție a marelui dramaturg. Acesta a fost dispus să-i împărtășească tânărului doctorand detalii din viața și opera sa. Maestrul a fost prezent la susținerea tezei, iar un an mai târziu, în 1912, a murit în exil. Opera sa este de o actualitate năucitoare, mai ales în zilele noastre.
Ion Luca Caragiale a ocolit întotdeauna orice detaliu autobiografic, şi mai ales intim. Când Horia Petrea-Petrescu, fiul unui amic arădean, şi-a ales ca temă de doctorat viaţa şi activitatea sa literară, i-a solicitat lui Caragiale date despre el. Scriitorul, mai mult constrâns, i-a făcut favoarea de a-i da ceva informaţii, care s-au dovedit însă extrem de sumare. Astfel, la 19 februarie 1908, i-a transmis aproape telegrafic doar anul, luna şi ziua naşterii sale, fără a preciza şi locul în care deschisese ochii. Câţiva ani mai târziu, după publicarea tezei de doctorat, Caragiale îi scria lui Paul Zarifopol, în parte amuzat, dar mai ales agasat de solicitarea „junelui doktor Horilă”: „…Iubeşte-mă, dar nu intra te rog frumos, ca într-un dulap de lemn în sertarele mele unde se ascund măruntaiele mele, căci asta, mă rog frumos, mă doare”. (Historia Special, nr. 12, septembrie 2015).
Spiritul ludic care îl caracteriza pe Caragiale, cel născut în satul numit deloc întâmplător! Haimanale îl caracteriza deopotrivă și pe Horia Petra-Petrescu. Un fragment din corespondența sa din anii petrecuți la Leipzig, o ilustrată trimisă din Brașov, de către verișoara sa Luța:
Din Veneția spre Leipzig via Brașov 1906
Dragă Horichi – va să zică ești Leipziger acuma? Cum Ți place acolo, – mai bine ca la Viena? – Ai societate rumânească, – sau preferi nemți și nemțoaicele cu piciere mari? – Ne pare bine că Țiai adus aminte de noi. – Mă’ntrebi când îmi serbez nunta – apropos la asta, – nu cumva eĭ fi tu bun să mă’nprumuți cu Cauțiunea de 60.000? – Tocmai fiindcă ne lipsește nu știu de să va mai alege dittótă chestia ceva. – Mai scriene – cât de curând. – Te sărutăm cu toții Luța Brașov 1. XII. 06
Horia a fost și el un fel de „haimana”. Fire boemă, contemplativă, a petrecut nu mai puțin de opt ani în Budapesta, Viena și Leipzig în mediul academic. S-a implicat activ și în activități politice, ceea ce ulterior i-a servit în activitatea diplomatică. Dar la Viena s-a și îndrăgostit.
Leipzig 1909. Curtea Turingiană. Sala bărbaților (fostă capelă)
Berlin. Friedrichstrasse
Din Berlinul care i-a fost a doua casă lui Ion Luca Caragiale, Horia Petra-Petrescu, discipolul său, primea de la un prieten această ilustrată.
Dragă Horia! Sincere felicitărĭ de diua onomastică! Victor M. Muntean.
Germania a fost locul unde, printr-o conjunctură fericită, un mare scriitor român a intrat în contact cu un tânăr admirator care a dorit să-l facă cunoscut publicului amator de teatru de pretutindeni.
Citiți și Salutti dall Italia
