Citatul zilei 27 noiembrie: „Gelozia e dovadă a iubirii, aşa cum temperatura bolnavului e dovada de viaţă bolnavă şi lâncezitoare.” Miguel de Cervantes
Vasile Voiculescu, poet, prozator, dramaturg și medic român, s-a născut la data de 27 noiembrie 1884, în comuna Pârscov (județul Buzău). Fiul lui Costache Voicu și al Sultanei (Hagiu) Voicu, și-a schimbat numele în „Voiculescu” mai târziu. Adolescentul cu preocupări filosofico-științifice, precum materialismul, pozitivismul și evoluționismul, a absolvit Liceul „Gheorghe Lazăr” din București. A citit opere semnate de August Compte, Charles Darwin, precum și Pierre Janet, Harald Høffding, fiind pasionat de psihofizică și psihopatologie. A fost student timp de un la Facultatea de Litere și Filozofie din București (1902-1903), continuându-și studiile la Facultatea de Medicină, începând cu anul 1903. În anul 1910 a obținut doctoratul în medicină.
IN MEMORIAM …
Anders Celsius (n. 27 noiembrie 1701) a fost un astronom, fizician și matematician suedez. În anul 1742 publică rezultatele cercetărilor efectuate pentru calibrarea unui termometru din sticlă cu mercur. Pentru acest scop alege ca puncte de reper temperatura de fierbere a apei, pe care o numește „0 grade”, și cea de topire a gheții, pe care o numește „100 de grade”; după moartea lui Celsius cele două repere au fost inversate de Carl Linné. Numele său a fost atribuit în 1948 gradului centigrad de temperatură, care astfel și-a schimbat denumirea în grad Celsius (°C).
Charles Scott Sherrington (n. 27 noiembrie 1857 – d. 4 martie 1952) a fost fiziolog britanic, unul dintre fondatorii neurologiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1932 împreună cu Edgar Douglas Adrian, pentru descoperiri privind funcțiile neuronului.
„Limbajul creierului nu este limbajul ADN-ului genelor. Ceea ce cunoaştem este codificat în celule numite neuroni – elemente microscopice de conexiune electrochimică, în general de câteva sutimi de milimetru în diametru. Fiecare dintre noi are poate peste o sută de miliarde de neuroni, comparabil cu numărul de stele din galaxia Calea Lactee. Mulţi neuroni au mii de conexiuni cu vecinii lor. Există aproximativ o sută de bilioane de astfel de conexiuni în cortexul cerebral uman”. – Carl Sagan
Fe Villanueva del Mundo (n. 27 noiembrie 1911) a fost medic pediatru și prima femeie admisă la Facultatea de Medicină din cadrul Harvard. Del Mundo fondează, în 1943, primul spital de pediatrie din Filipine, iar pentru munca sa de pionierat în pediatrie ce se întinde pe mai bine de 8 decenii a fost recunoscută la nivel mondial, primind o serie de distincții (Ramon Magsaysay Award for Public Service – 1977, National Scientist of the Philippines – 1980, Order of Lakandula – 2010).
S-A ÎNTÂMPLAT ÎN 27 NOIEMBRIE ⏳
„Într-un acord ni se dezvăluie o lume întreagă!” (Richard Strauss)
La 27 noiembrie 1896 are loc la Frankfurt premiera poemului simfonic ‘Also sprach Zarathustra’, Op. 30. al compozitorului german Richard Strauss. Inspirat din romanul filosofic al lui Friedrich Nietzsche, ‘Also sprach Zarathustra’ (1883-1885), poemul este împărțit în nouă secțiuni, denumite de Strauss după capitolele selectate din romanul lui Nietzsche. Partea introductivă, intitulată „Răsăritul soarelui”, a devenit bine cunoscută după ce a fost folosită în filmul lui Stanley Kubrick din 1968, ‘2001: A Space Odyssey’.
S-A ÎNTÂMPLAT ÎN 27 NOIEMBRIE⏳
Trupa de rock britanico-americană Foreigner a lansat, la data de 27 noiembrie 1984, balada rock ‘I Want to Know What Love Is‘. Lansată ca single principal al celui de al cincilea album, ‘Agent Provocateur’, piesa a urcat pe primul loc în clasamentele din Marea Britanie și Statele Unite fiind cel mai mare succes al grupului până în prezent.
SĂRBĂTORITA ZILEI … 💐🥂🎂💖
„Este ușor să fii un copil minune. Este însā foarte greu să forțezi cāutarea unor direcții noi.” (Hilary Hahn)
Hilary Hahn (n. 27 noiembrie 1979) este o violonistă americană. A cântat în toată lumea, atât ca solistă cu orchestre și dirijori de frunte, cât și singură cu ocazia unor recitaluri. De asemenea, și-a construit o reputație de interpretă a muzicii contemporane; mai mulți compozitori au scris lucrări pentru ea: concerte de Edgar Meyer și Jennifer Higdon, partite de Antón García Abril și o sonată pentru vioară și pian de Lera Auerbach.