Anul posibil
Doina Ruști, Zavaidoc în anul iubirii, Bookzone, 2024
Cine a fost Zavaidoc? Un lăutar din perioada interbelică. Acesta era singurul răspuns pe care îl puteam da înainte ca Doina Ruști să îl readucă la viață în cel mai nou roman al său. De fapt, întreaga istorie a muzicii de pahar, de petrecere, mă lăsa rece, deși ea e strâns legată de istoria grădinilor bucureștene, la care mă surprind gândindu-mă uneori atunci când mă plimb fără țintă prin oraș.
Zavaidoc în anul iubirii este o felie de viață dintr-un an posibil, mai exact 1923, an în care este adoptată o nouă Constituție și apare primul film românesc, iar Bucureștiul este un furnicar de dorințe și speranțe. Pe acest fundal apare Zavaidoc, care adună lumea la mese cu vocea lui, dar care rămâne totodată un personaj enigmatic. Romanul este împărțit în trei părți. Prima parte cuprinde trăirile și impresiile unei adolescente, a cărei viață se schimbă atunci când îl cunoaște pe cântăreț, a doua este mărturia emoționantă și incitantă a unei tinere femei, iar cea de-a treia parte, cu totul surprinzătoare, ridică perdeaua de fum ce îl înconjoară pe Zavaidoc.
[…] în adâncul meu, e doar cântecul.
O fantezie cu Zavaidoc
Dintre toate portretele care i se fac protagonistuluide-a lungul narațiunii, acesta (o autocaracterizare, de fapt) reduce totul la esență și este, cred,
miezul dulce al poveștii. Doina Ruști reușește să creeze din date istorice și alte informații disparate un personaj pe care îl simți viu în fiecare pagină. Zavaidoc este un foc, iar cântecele lui pe ritmuri îndrăcite sau melancolice se aud din toate grădinile Bucureștiului. Face milioane,
iubește și se lasă iubit, dar dincolo de aura strălucitoare de diseur favorit al orașului, vede și înțelege ritmurile vieții, direcțiile și pulsiunile ei.
În egală măsură, personajele feminine sunt remarcabile, consistente. Ele nu sunt plasate în umbra lui Zavaidoc, deși sunt legate de el prin fire mai mult sau mai puțin vizibile (dragoste, admirație, curiozitate, vanitate etc.). Aceste femei au un drum propriu și nu se sfiesc să
pornească în căutarea lui, ceea ce conferă echilibru construcției romanului.
Zavaidoc în anul iubirii este și o reflecție asupra destinului. Cât de mult ne influențăm unii pe ceilalți? Sunt iubirile pierdute cu adevărat uitate vreodată? De ce ne agățăm de cei cu care avem un trecut comun? Doina Ruști pare să fi jonglat cu aceste întrebări și nu numai atunci când
a scris acest roman. O simplă căutare pe internet relevă teribil de puține informații despre cel căruia i se spunea Zavaidoc, pe numele său adevărat Marin Teodorescu. Îmi place să-mi imaginez că, undeva în faldurile timpului, vocea lui încă răsună prin grădinile din Micul Paris.
Miruna Vasiliță