Când aveai de cărat scândurile grele care urmau să constituie stalurile din cortul circului, nu puteai fi decât foarte viu, simţeam viaţa în muşchii neîntrebuinţaţi multă vreme şi în degete, ba mai şi ieşea din mine prin transpiraţie, îmi udase cămaşa călcată de Sonia, îi spusesem vag că încerc să mă angajez undeva, „unde?” „nu ştiu, mi-am notat mai multe oferte de muncă,” nu îmi notasem. Îi vorbisem ca şi cum ar fi fost vizată o muncă oarecare, nu una care scoate viaţa din tine, ce-i drept, nu mă gândisem nici eu la aşa ceva, nici nu bănuisem că durerea din braţe se are aşa de bine cu viaţa, iar viaţa începe să ţi se împotrivească, încât mă bătea mereu gândul să abandonez munca asta pe care nu o înţelegeam. Explicaţia „muncesc pentru a trăi” nu mai însemna mare lucru, câtă vreme viaţa se găsea mai mult în durerea braţelor decât în mine, dar mă străduiam să car în continuare greutăţile împreună cu Mitea, acum înţelegeam de ce lucra pe jumătate gol, transpira tot, aveam sentimentul că muncesc mai degrabă pentru el, simţeam că susţine greutatea mai mult decât mine, scândurile coborau în partea mea, incapabil să le ridic la aceeaşi înălţime ca el şi se chinuia de aceea să le ridice singur pe suporturile de fier. Poate Mitea muncea cu mai puţină încrâncenare, îşi făcea timp să înjure printre dinţi mai toate scândurile, spunea fiecăreia ceva de „mă-sa”, şi oricât de imposibilă ar fi fost siluirea lor sexuală, reuşeam să îmi închipui o mamă a scândurilor, un fel de matroană necruţătoare cu un corp poros ca de lemn, iar ea se delecta cu muşchii şi braţele noastre, cu bătăile inimii pe care mi le auzeam de la distanţă şi se bucura, ca într-un acces de gelozie, să umilească grija Soniei de a-mi fi călcat cămaşa, acum ieşită din pantaloni, şifonată şi udă de transpiraţie. „Am dovedit-o pe târfa asta bătrână,” aşa părea să-mi spună Mitea când s-a aşezat pe jos împreună cu mine după isprăvirea muncii, în vreme ce nea Victor, nea Victor cu maieu şi fără rinichi, pe semne înghiţit de aceeaşi matroană, monta şuruburile în scânduri cu un aparat care îl scutea de orice efort, se plimba printre rândurile de bănci ca un artist când termină o operă sau ca un matador care dă lovitura mortală fiarei sleite de puteri. „Aşa-i uşor.” Mitea mi-a întins sticla lui de bere, am băut din ea o gură, ne înfrăţisem sau, cum spusese, „îmi devenise ca un tată,” dar eram prea obosiţi să ne spunem ceva şi ne eram treptat mai puţin rude, mă gândeam la asta cu spaimă, pentru că trebuia să mă întorc acasă, aveam de făcut mai bine de treizeci de minute pe jos, presimţeam că nu îmi era uşor să mă găsesc singur cu ce mai rămăsese din mine, nu foarte mult. M-am întors şi cu două hârtii roz, plata mea, înmânate de o femeie, Gilda, aşa mi s-a prezentat, frumoasă şi matură, elegantă, mirosea a parfum, parcă nu venea din cortul ăla de circ întunecat, l-a întrebat pe Victor „de unde l-aţi găsit pe băiatul ăsta frumos?” „Şefu ştie,” a plecat, şi acelaşi Victor, bătrân, ştia toate, şi-a dat seama cum mă uitasem la ea, m-a avertizat să nu mă ating de vreuna de aici, că sunt ale şefului, le-a futut pe toate la un moment dat sau urmează să o facă, a râs, Mitea şi el. Da, ea o biruia cu graţie şi cu parfum pe matroana scândurilor.

***

Ce ştiu? Ştiu ca atunci când văd o femeie, să-i spun că este frumoasă. Poate vei spune că îndrăzneala asta am căpătat-o pentru că am îmbătrânit, am chelit, că nu mai am ce pierde, ai să vezi cum îmi străluceşte chelia sub lumina reflectorului, acum par mai sobru, port pletele nopţii, sună frumos, nu? Că este vorba numai despre întunericul cortului, din cauza şefului nostru care se zgârceşte să pună suficiente becuri, contează mai puţin. Contează prea puţin şi că am îmbătrânit. Când am venit aici, mai tânăr ca tine, câţi ani ai, apropo?” „Nu ştiu exact.” „A, da, ai uitat numerele, perdono, îmi scăpase asta. Când am venit aici, a trebuit să-mi pun imediat masca de clown, cu chelie şi două smocuri de păr roşu la tâmple, era a clownului dinaintea mea, avea încă mătreaţa lui, scârbos, nu? Smocurile mele sunt gri, une petite différence, trop petite, n’est-ce pas? Asta voiam să spun, că la circ e tot una, că îmbătrâneşti, că eşti tânăr, nu trebuie să stai pe gânduri, totul e la vedere şi scos la vedere, fără suspine ascunse de îndrăgostiţi. Da, pot să îi spun unei femei că este frumoasă de la prima întâlnire, că mi-o doresc, fără să am vocea tremurândă, gâtuită de emoţie, în vreme ce trag de poalele hainei, să nu observe că mi s-a sculat. Nu trebuie să stai pe gânduri, Christiano, să te apuci să desenezi traiectoria erecţiei, ai fi în stare, că eşti doctor în matematici, nu este nevoie decât de o cercetare experimentală, iar pentru asta o avem pe Gilda. Ha, ha!” A făcut un gest obscen. „Cam ăsta este circul: un laborator de cercetări experimentale. Studiem emoţiile celor mici şi celor mari, vezi ce drăguţ i-am numit? Cu deferenţa cuvenită publicului de pe urma căruia ne luăm banii. Cei mari, părinţii sau educatorii celor mici, sunt incluşi şi ei în programul experimental. Avem trei cei, trei-cei, te-ai prins? Rimează. Cei mari, cei mici şi cei care experimentează pe seama lor, noi. Iar asta nu este joacă de copii, de aceea îi vizăm şi îi vizez mai cu seamă pe cei mari. De cei mici se ocupă animalele, le dresăm şi fac treaba în locul nostru. Ai vizitat menajeria?” „Nu.” „Te vor trimite şi acolo la muncă, nu aştepta cu nerăbdare, îţi zic de pe acum. Pute! Un adult însoţeşte întotdeauna copilul la circ şi adultul ăsta plăteşte biletul. Copilul râde, circul înseamnă veselie, aplauze, dar ştim că adultul de lângă el se plictiseşte. Ce să vrea să vadă? Veselie de adulţi, certamente. Curve sau, pentru mamele ori doamnele educatoare, trupurile vânjoase ale acrobaţilor. Ai să-i vezi, avem doi băieţi din ăştia, să-l vezi pe Alberto, Il Fantastico, execută amândoi numerele la bustul gol, dar li se văd şi muşchii picioarelor şi feselor prin pantalonii mulaţi şi… şşşş…, să nu spui la nimeni, li se văd şi coaiele… toate astea în numele spectacolului, bineînţeles. Fii atent, aici intervin eu! Dacă cele mari sau cei mari sunt răpuşi de pasiune şi se îndrăgostesc, sentimentul ăla blând şi dureros care te-a cuprins pe tine în faţa Gildei, una de-a noastră, apar eu. Fac glume despre sex. Bine ascunse, să nu se prindă copiii, am însă grijă, aproape la fiecare reprezentaţie, să îmi trec printre picioare un baston care să stea ridicat ca o din aia sculată. Vor râde, ha-ha-ha, copiii lor nu vor şti despre ce este vorba, dar vor râde şi ei. Gata! Experimentul cu cei mari a fost încheiat, l-a finalizat doctorul în dragoste de circ, marele don Giorgio! Aplauze!” Nu s-a mai dus în tribune, doar a aplaudat. „Ce-a finalizat? I-a făcut pe cei mari să-şi dea seama rânjind că despre sentimentele lor cele mai serioase se poate râde. Alături de copii. Mai mult, vor şti că lipsa de chef de viaţă, orele lor de plictiseală, nu pot fi umplute cu reverii romanţioase. Taţii se vor recunoaşte în mine, mamele şi educatoarele vor vedea cât de vesel este să le poată trage pantalonii jos acrobaţilor. Rezultatul experimentului? Încă unul, care ne interesează pentru că ne este foame şi sete. Vor veni şi a doua oară la circ. Dacă mi s-ar permite, le-aş spune asta şi copiilor. Dragi copii, apoi m-aş apleca şi aş face din buze zgomotul unei flatulenţe, pârţ, cum zic ei, trucul ăsta merge întotdeauna, şi este categorisit în zona relativ decentă a întrebuinţării curului, dragi copii, vreau aplauze, multe aplauze, tocmai v-am readus părinţii lângă voi, mai ales mamele, până acum stăteau cu ochii pe sus, la trapez, şi oftau după acrobaţi, mai era puţin şi-şi luau zborul de lângă voi, fâl-fâl, cu aripioarele, şi s-ar fi aşezat pe bara trapezului ca nişte papagali, ar fi chemat acrobaţii imitând vocea neprihănitelor fecioare săgetate de dragoste şi dureri menstruale însângerate, sau ar fi plecat mohorâte acasă, să stea în patru labe şi să cureţe mocheta ori în două, şi să-şi facă cruce înaintea icoanelor de pe perete. Mulţumiţi-mi, copii! Aplauze! Am obosit, trebuie să fac o pauză.” 
„De ce-mi spuneţi… de ce-mi spui toate astea, Giorgio?”
„Cum de ce? Ca să nu fii un papagal. Să nu stai timid în faţa ăstora, doar pentru că te-ai damblagit cândva. Ţi-a dat Gilda semnalul? Fute-o! Ai să vezi, chiar şi şefu’ o să te privească altfel. Nu se va mai răsti la tine, iar dacă Gilda îi va spune să te plătească mai mult, o va face de dragul ei. A avut-o şi el mai demult, dar acum e căsătorit cu una grasă care îl ţine sub papuc, îi e frică s-o înşele, speră ca Gilda să-l mai lase din când în când să o pipăie. L-am auzit pe moş, pe nea Victor, cum îţi spunea să nu te atingi de ea. Din gelozie, a avut-o şi el când era mai tânăr, dar acum nu i se mai scoală şi Gilda a jucat cu şefu’, aşa că nu mai este interesată de el. Te las, trebuie să te ţii de treabă cât încă nu ai coborât de pe trapez, să nu te dea şefu’ afară.”

Citiți și Circul (4), aici.