Vreau să te iubesc dimineața ( a se asculta și fondul muzical)
Poate de data asta
nu ți-am mai scris nicio poezie
în ultimul timp
am încercat
dar nimic
zilele mele sunt pline
cu tine
soarele e prietenos
iar luna face nopțile mai dulci
și totuși nu ți-am mai scris nicio poezie
râd mai mult
cu tine
nu mi se mai pare nimic greu
cu tine
timpul mi-a devenit prieten
și am timp să te iubesc
să bem cafeaua împreună
să privim stelele
poate de asta
nu ți-am mai scris nicio poezie
*
Peste curcubeu
iubito, te vreau pe cel mai înalt pod
să îmi rămâi fotografie pe retina ochilor
să îți sărut buzele pline,
de dor flămânde
să îți simt trupul peste curcubeu
să te am dincolo de nori
și să ne ucidem toate regretele
de sus,
de foarte sus
*
Programare la viaţă
vreau să te iubesc dimineața
să umblu peste tine cu picioarele goale
și cu inima descheiată la gât
să te devorez cu sufletul gol
să te sărut cu buzele arse
să te mângâi cu mâini calde
să te absorb cu pielea deschisă
să te iubesc
să te iubesc
să nu îmi mai amintesc
la ce oră aveam programare la viață
Poezia de dragoste este glasul nevăzut al inimii care îndrăznește să spună ce tăcerea nu poate. În doar câteva versuri, ea condensează dorul, freamătul atingerii, spaima pierderii și miracolul întâlnirii. Fie că e șoaptă sau țipăt, poezia îndrăgostită nu cere permisiune să existe — se naște dintr-un fior, dintr-o privire sau din absența ei. Este limbajul celor care simt prea mult și rostesc prea puțin. Iubirea devine vers, iar versul — eternitate concentrată într-o lacrimă caldă sau într-un zâmbet scris cu cerneală.
În inima Bizanțului: povestea Teodorei, curtezana care a devenit împărăteasă
