Abia așteptam, ieri, să se încheie ziua de muncă, să știu că am în față două zile jumate de făcut ce vreau. Nesperata răcoare din ultimele trei zile m-a scos la o terasă. Vineri la 7 seara, orașul arăta ca și cum ar fi fost o sâmbătă cu 35 de grade. Orașul ăsta nemișcat, înțepenit, fără vlagă, dacă nu de-a dreptul fără viață. Un oraș bătrânicios, precum curtea casei unde locuiesc niște bătrâni fără urmași, unde când și când se mai adună din vechii prieteni la o partidă de… era să zic bridge, nu, nu de bridge, ci de șeptică.
Unde e orașul?
Cred că nu (mai) e.
Așa încât aseară am văzut „Stealing beauty”(„Frumusețe furată”) al lui Bertolucci. A fost ca și cum aș fi nimerit într-o biserică în aer liber, în care nimic nu-ți dă de știre că ești într-o biserică și unde o mână de oameni adunați acolo deloc întâmplător și-au creat, în timp, regulile lor. Iar regula principală este că nu există reguli, dincolo de ritualul meselor împreună. Nu este printre cele mai bune filme ale lui, dar este un film foarte pictural, cu cel puțin o scenă foarte emoționantă, care-ți smulge câteva lacrimi: scena mărturisirii.
http://www.travelingintuscany.com
Cu o Liv Tyler (în primul ei rol principal) fragedă și crocantă, de-o frumusețe aproape excesivă, într-un rol mănușă. E ușor de recunoscut Bertolucci, măcar prin somptuozitatea culorilor, a compoziției unora dintre scene și a unghiurilor de filmare. Cred că nici nu e prea greu să obții așa ceva vara, în Toscana, căci acolo are loc acțiunea și tot acolo au avut loc filmările.
O poveste ușurică, o distribuție excelentă (Jeremy Irons, căruia-i vin atât de bine rolurile de muribund), cu câteva chipuri extrem de frumoase și de atipice, dincolo de frumusețea convențională, din plastic, oficială, a ultimelor decenii. Un film ușor, de vară, de după-amiază (eu l-am văzut seara), lejer, care, totuși, ține, te duce mai departe, vrei să afli ce se întâmplă, vrei să știi ce și cum, cine, când. Un film al lui Bertolucci-pictorul-poet.
De frig (?!), nici pescărușii nu s-au lăsat auziți aseară. Nici în dimineața asta. Un oraș straniu, unde nici măcar păsările nu funcționează după legile firii. Cred că nesuferitul ăsta de oraș, orașul ăsta lipsit de identitate (și de demnitate), orașul ăsta pe care, aparent, nu dau două parale, mă locuiește mai abitir decât m-aș aștepta. Deocamdată, aproape că nu-l bag în seamă.
Plutește în aerul lui prăfuit ceva atât de dezamăgitor încât nu vreau să-l mai văd.
Ioana Scoruș
Titlul în limba română: „Frumusețe furată”
Evaluare I.M.D.B: 6,6/10 – 23.955 de voturi
Despre Bertolucci am citit aici, și vă recomandăm continuarea articolului din care transcriem doar începutul:
„Bernardo Bertolucci este un regizor, dramaturg și poet italian.
Bernardo Bertolucci s-a născut pe data de 16 martie 1940 în orașul italian Parma, parte a provinciei Emilia-Romagna, în familia lui Ninetta, profesoară, și Attilio Bertolucci, un reputat poet, istoric al artelor și critic de film. Tatăl este cel care îi arată tânărului Bernardo lumea minunată a cinematografiei: îl duce la cinema, îl ia pe platourile de filmare, îi face cunoștință cu diferiți actori, regizori și critici de film. Fratele său, Giuseppe (născut pe 27.02.1947) este regizor de teatru, iar verișorul său, Giovanni Bertolucci (24.06.1940 – 17.02.2005) a fost un producător de film.
Crescând într-un astfel de mediu artistic, nu a mirat pe nimeni când, la vârsta de 15 ani, Bertolucci a început să scrie primele sale poezii și romane. În scurt timp, creația sa literară este apreciată de lumea bună, câștigând numeroase premii literare, inclusiv prestigiosul ” Premio Viareggio” (1962, pentru albumul de poezii „În căutarea misterului”).
După liceu s-a hotărât să se facă poet, ca și tatăl său. Astfel, urmează cursurile Facultății de Literatură Modernă a Universității din Roma, specializarea Filozofie (1958-61). Tot atunci a devenit pasionat de ideile politice de stânga, intrând în Partidul Comunist Italian.
Autoritatea și influența tatălui său i-au „netezit” cariera: Bertolucci senior l-a ajutat pe regizorul Pier Paolo Pasolini să ii publice primul său roman, iar Pasolini, ca recunoștință, l-a angajat pe Bernardo ca regizor secund pentru „Accattone” (1961). Dar potențialul lui Bertolucci fusese deja observat de către Sergio Leone, care l-a rugat să îi scrie scenariul pentru „Once Upon a Time in the West”. Ulterior Leone a abandonat acest scenariu, considerându-l prea complicat pentru publicul american…. ”
