*
uneori mă ascundeam sub birou, în camera cu lambriuri
care fusese a bunicului meu, dar mi-a dăruit-o
în schimbul celor trei bastonaşe care-mi reuşiseră perfect în clasa I
eu aş fi vrut un ceas, însă era multă lume la petrecere,
lucrurile se cam încurcaseră între ele
şi m-au trimis la culcare
se zvonea că rochia bunicii ar fi fost vopsită în albastru electrizant şi nervos
iar ea urma să cânte o piesă acustică
mă uitam pe fereastră – urme pe zăpadă –
cineva nevăzut desena cu mâna mea pe geam
o hartă a emoţiilor şi un vulcan,
altcineva, mult mai în vârstă, stropea semaforul roşu
cu patimi pe la tâmple
ca el să se ridice cu piruete cu tot
şi să facă dragoste până la epuizare cu toate inimile proaspete
adunate într-o singură inimă
acum, parcă bunicul meu se ascundea sub birou,
iar eu mă împotriveam rochii mele de zăpadă
cu un câmp care ar fi putut fi căprui
melodia bunicii devenise un strigăt de lemn
pe care l-au tot purtat alţii înaintea ei,
ani de zile
*
nu mă îndoiesc că într-o parte din mine se ascunde
o pasăre care se preface că e om,
mi-a aşezat oasele plicticoase într-un cuib viu sub piele
şi mi-a ocupat casa moştenită de la părinţi
dar a uitat uşa deschisă
aerul mi-a purtat toate cele 206 oase spre cafeneaua din centru
să se facă balerine (au văzut ele că mai e loc destul pe verso-ul listei cu dorinţe)
dar licitaţia se încheiase şi, după ce a mai strănutat o dată,
aerul şi-a amintit că mai rămăsese totuşi ceva,
nici nu voia să ştie ce
aşa că, mi-a împins oasele spre locul unde se împachetau legume şi fructe
fără să le mai numere
oare dacă ar fi putut intra toate în acest documentar,
chiar dacă ar fi stat înghesuite,
starea mea de om ar mai fi rămas fără avere?
oaselor,
mi-ar plăcea să pictez în locul vostru o pată neagră,
dar mi se pare prea mare
şi eu nu port mănuşi sâmbătă seara
*
trag după mine o linie frântă, o fotografie cu mirese
şi niște ochi bulbucați din care verdele s-a împrăştiat
cu intenții necuviincioase
nu ştiu de ce un zâmbet crispat rămăsese atârnat
într-o alură de oră exactă
fix lângă o garoafă măritată de mai multe ori
cu un deal gol-puşcă şi fără căpătâi
am văzut fotografia dimineața
prin crăpăturile de plastic ale unui contur neciteț
dar n-am habar nici acum de ce somnul de frumusețe
se amestecase cu bonurile de benzină
şi, prin adăugare, rochia de mireasă trăgea singură concluziile într-o parcare sepia
