Intensitatea emoțională e la cote maxime dacă analizăm seria de  ‘coincidențe’: anii ‘20, China, epidemie. În egală măsură odă masculinității rănite, elegie a iubirii, dar și imn închint devotamentului și abnegației medicale, The Painted Veil devine și o pasionantă incursiune întru descoperirea sinelui.

Așadar, în Londra anilor ‘20 un cuplu de tineri se confruntă cu problemele iscate după un mariaj de convenție. Avem de-a face cu o dramă amoroasă într-un context istoric bine determinat. Pelicula realizată de John Curran reprezintă a treia ecranizare după romanul omonim al scriitorului W. Somerset Maugham.

Destul de îndepărtat de genul melodramatic în care strălucise odinioară Greta Garbo, filmul, recompensat cu Globul de Aur, se bucură de un scenariu semnat Ron Nyswaner. În 1993, acesta a primit premiul Oscar pentru „Cel mai bun scenariu” pentru filmul Philadelphia. Ron Nyswaner rafinează – în  The Painted Veilun ‘Bildungsroman‘ într-o sensibilă poveste de iubire.

The Painted Veil aduce în prim-plan o situație pe care cei mai mulți o cunoaștem din realitate: într-o relație, unul oferă, iar celălalt nu știe să se bucure de ceea ce primește, până nu pierde totul. Bunăoară, este momentul potrivit să (re)vedem doi actori fenomenali (Edward Norton și Naomi Watts), o vibrantă poveste de dragoste, țesută pe canavaua unui scenariu de Oscar, o istorie plasată într-un decor autentic. Chiar dacă e destul de asemănătoare cu Out of Africa, iar aspectul de carte poștală ilustrată ne duce cu gândul la vechile litografii din crom, The Painted Veil aparține cinemaului britanic clasic: o poveste de dragoste atemporală care impresionează prin evoluția sa de la indiferență (cazul lui Kitty) și blocaj emoțional (cazul medicului) la pasiune și iubire puternică.

Naomi Watts & Edward Norton © Glen Wilson/Warner Independent Pictures

Așadar, pentru Kitty Fane (Naomi Watts) superficialitatea burgheziei londoneze înseamnă refugiul ideal. Din momentul în care familia a refuzat să-i susțină capriciile de ‘fetiță răsfățată’ din înalta societate, singura ei salvare a venit din partea lui Walter Fane, timidul medic care o ceruse de soție și i-a propus să se mute la Shanghai. La prima vedere, Walter avea aparența unui gentleman: degaja eleganță și avea știința bunelor maniere. Statutul său de medic îi aduce beneficii acestui intelectual introvertit. La rândul său, Walter își redefinește sensul vieții în contextul mariajului cu frumoasa Kitty. Cuplul ajunge să locuiască la Hong Kong, spațiul în care răzgâiata Kitty va întreține o relație adulterină cu șarmantul Charlie Towsend, la rândul său căsătorit cu o altă femeie. Mistuitoarea gelozie îl determină pe Walter să adopte decizii care le modifică personajelor viața într-un fel în care nici nu și-ar fi imaginat. Aparent stângaci, dedicat totalmente muncii sale de bacteriolog, Walter se va izbi de aspectul mistuitor al iubirii orbite de gelozie, în momentul în care va  descoperi infidelitatea soției sale. După ce s-a convins că soția îl înșală cu un alt bărbat, reputatul bacteriolog o duce într-un teritoriu îndepărtat (Ching Yan) din China colonială, încercând să combată devastatoarele efecte ale holerei. Din păcate pentru Kitty, Charlie nu este dispus să renunțe la poziția lui socială pentru o simplă aventură. Rănită de abandonul amantului ei, Kitty își însoțește soțul într-o regiune în care epidemia de holeră răpusese mare parte din populația și așa rărită din pricina războiului. Confruntându-se cu refuzul lui Townsend de a-și părăsi propria soție, Kitty îl urmează pe medic. Chiar dacă inițial nu îl iubise pe soțul ei, Kitty realizează eroarea în care se aflase. ‘Vălul’ pică de pe fruntea tinerei și încearcă să îl recucerească pe tăcutul Walter. Acesta din urmă își pierde viața tot din cauza cumplitei maladii și își petrece ultimele clipe din viață alături de soție. Kitty se întoarce în Anglia. Tragedia continuă. Moartea subită a mamei sale o determină să-și urmeze tatăl, avocat numit judecător într-o colonie din Caraibe. Din acel moment, Kitty se hotărăște să-și dedice viața educației copilului pentru ca acesta să nu repete greșelile care îi marcaseră ei viața.

Naomi Watts © Glen Wilson/Warner Independent Pictures

Drama multiformă iradiază datorită prezenței cuceritoare a magneticei Naomi Watts. Acțiunea se articulează în jurul evoluției eroinei întrupate de frumoasa Naomi Watts. Naturală și rafinată, actrița dă la iveală un personaj simpatic, în pofida superficialității inițiale. Realizatorul flirtează cu academismul, dar – în unele cadre – pică in extremis. Filmului nu-i lipsește amploarea, ci ritmul (redundanța obosește uneori). În rest, povestea devine credibilă, iar scenele de amor electrizante dintre Naomi Watts (perfectă în ținutele din teribilii ani ‘20) și Liev Schreiber (amantul ei) întrețin atmosfera încinsă deja de contextul istoric. Dragostea și spiritualitatea se îngemănează pe teritoriul oriental: nebănuitele căi și ocolișuri îi dezvăluie lui Kitty profunzimi pe care nu le bănuise.

Datorită credințelor orientale (filosofia Tao), tânăra femeie înțelege că „puternic este cel care se cucerește pe sine”. Tot ea îi recunoaște lui Walter meritul de a fi un om cu adevărat superior. Măicuțele catolice din Franța completează atmosfera de profunde transformări sirituale, deoarece ‘frivola de odinioară’ înțelege acum ce ]nseamn[ compasiunea și oferă ajutor copiilor defavorizați.

Diana Rigg este credibilă în postura Maicii Starețe. Talentatul Edward Norton ne convinge de capacitatea sa de seducție – chipul lui ilustrează deplin interiorizarea profundă a unor trăiri autentice.

Edward Norton © Glen Wilson/Warner Independent Pictures

Pe fundalul unei Chine rurale, o femeie superficială a descoperit în soțul ei o ființă generoasă, capabilă să ierte și să-i acorde înțelegere. Trădarea, iubirea, devotamentul, dar și dorința de iluminare modifică traiectoria personală a eroinei. Occidentalii dominatori, suferința și boala unei populații vlăguite de lupte sângeroase – toate conferă accente de actualitate unei pelicule de o mare frumusețe vizuală. Plasticitatea imaginii, «cuplul-vedetă» și tema (transformarea profundă și reevaluarea priorităților din viață) fac din pelicula The Painted Veil un film perfect pentru orice tip de criză.

Naomi Watts & Edward Norton © Glen Wilson/Warner Independent Pictures

Regia: John Curran

Scenariul: Ron Nyswaner, bazat pe romanul „Vălul pictat”de W. Somerset Maugham

Imaginea: Stuart Dryburgh

Muzica: Alexandre Desplat

Montajul: Alexandre de Franceschi

Distribuția:

Edward Norton – Walter Fane

Naomi Watts – Kitty Garstin Fane

Toby Jones – Waddington

Diana Rigg – Maica Stareță

Anthony Wong Chau Sang – Colonelul Yu

Liev Schreiber – Charles Townsend

Juliet Howland – Dorothy Townsend

Durata: 125 min.