Tennessee Williams (1911-1983) a fost unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai secolului al XX-lea, unul din triada de aur a dramaturgiei americane, alături de Eugene O’Neill și Arthur Miller. Opera sa e atât de complexă, a fost și este în continuare jucată pe multe scene de teatru ale lumii și a avut parte de numeroase ecranizări, încât piesele lui merită prezentate separat, în funcție de etapele creatoare.
1955, Billy Rose Theatre Collection.
Primul succes major a fost Menajeria de sticlă (1944) care, ca și unele dintre următoarele piese, reflectă frânturi din biografia lui. I-au urmat pe rând Un tramvai numit dorință (1947), Pisica pe acoperișul încins (1955), Dulce pasăre a tinereții (1959), Noaptea iguanei (1961). Multe dintre cele mai apreciate piese de teatru au fost ecranizate. A scris și povestiri, poezii, eseuri și un volum de memorii.
Tennessee Williams. Sursă foto: tumblr.com
Crescut într-o familie cu un tată alcoolic, violent și destul de absent, o mamă captivă într-un mariaj nefericit, el însuși având o constituție mai fragilă din cauza unei boli din copilărie și o soră diagnosticată cu schizofrenie – toate aceste drame personale i-au servit drept sursă de inspirație.
„Mi-a fost mai ușor să mă identific cu personajele la limita isteriei, care se temeau de viață, care erau disperate să se apropie de cineva. Dar aceste personaje aparent fragile, sunt cele puternice de fapt.”
Menajeria de sticlă a avut premiera la Chicago în 1944, iar succesul de acolo a determinat producătorii să o monteze și pe Broadway în 1945.
Personajele sunt:
Amanda Wingfield, o aristocrată sărăcită din sudul Statelor Unite, abandonată de soț, care încearcă să-și crească cei doi copii în condiții financiare dificile. Amanda tânjește după confortul din tinerețe și își dorește cu ardoare ca și copiii ei să beneficieze de același confort, dar devotamentul ei față de copii o face aproape să-i urască.
Tom Wingfield, fiul Amandei. Tom lucrează la un depozit de pantofi pentru a-și sprijini familia, dar nu este mulțumit cu acel loc de muncă și visează să devină poet. Se străduiește să scrie, deși nu se odihnește suficient și e mai mereu irascibil. Fuge de realitate prin incursiuni nocturne la cinematografe. Tom se simte în același timp și dator și împovărat de familia lui și își dorește să scape de acolo.
Laura Wingfield, fiica Amandei și sora mai mare a lui Tom. O boală din copilărie a lăsat-o infirmă, șchiopătează, și are o fragilitate mentală și un complex de inferioritate care a izolat-o de lumea exterioară. Și-a creat o lume a ei, simbolizată de colecția de figurine de sticlă. Unicornul ar putea să o reprezinte pe Laura fiindcă este unic și fragil.
Jim O’Connor este o veche cunoștință din liceu a lui Tom și a Laurei. În acea perioadă era un sportiv popular și actor amator. În anii ce au urmat nu a mai avut atâta succes. Lucrează ca funcționar la același depozit ca și Tom. Speranța lui de a străluci din nou este exprimată prin exersarea vorbirii în public și idei de autoperfecționare, inspirate din scrierile lui Dale Carnegie.
Domnul Wingfield este soțul absent al Amandei și tatăl lui Tom și al Laurei. Domnul Wingfield a fost un bărbat frumos, fermecător, care a lucrat la o companie de telefonie și la un moment dat „s-a îndrăgostit la distanță”, abandonându-și familia cu 16 ani înainte de momentul acțiunii piesei. Deși nu apare pe scenă, domnul Wingfield este adesea pomenit de Amanda, iar fotografia lui se află pe un perete al sufrageriei familiei.
Scenă din producția de pe Broadway, 1945
Tom este deopotrivă narator și protagonist. În monologul său de început el amintește de mama și sora lui. Amanda este îngrijorată de viitorul Laurei și obsedată să-i găsească un pretendent. La insistențele mamei sale, Tom îl invită la cină acasă pe Jim, un coleg de muncă. Amanda se arată încântată, face pregătiri minuțioase. Laura își dă seama că Jim era băiatul de care se simțea atrasă în liceu (abandonase studiile din cauza bolii) și, din cauza emoției revederii, pretinde că nu se simte bine și nu participă la cină. După cină, Laura și Jim sunt lăsați singuri doar la lumina palidă a lumânării, în așteptarea revenirii curentului electric. Tom nu plătise factura de curent, ceea ce induce publicului ideea că el depusese la bancă banii pentru curent, pregătindu-și astfel plecarea din casă.
Jim își dă seama de complexele de inferioritate ale Laurei și o încurajează să aibă mai multă încredere în ea. Dansează cu Laura și, din greșeală, se împiedică de menajeria ei de sticlă și doboară uniconul, spărgându-l. Jim îi spune Laurei că este logodit și urmează să se căsătorească; atunci Laura îi oferă unicornul drept cadou. Când Amanda află că Jim este logodit, își varsă furia pe Tom, care se dezvinovățește spunând că nu știa de acest lucru. Se poate înțelege că Jim inventase povestea cu logodna doar ca să scape de ideea de a fi cuplat cu Laura, de care nu era interesat.
Piesa se termină cu Tom care spune că a părăsit casa curând după acea seară și nu s-a mai întors. Apoi își ia la revedere de la mama și sora sa și o roagă pe Laura să sufle în lumânări.
Piesa a fost ecranizată, repusă în scenă de mai multe ori și adaptată pentru teatru radiofonic.
În prima ecranizare, din 1950, rolul lui Jim a fost jucat de Kirk Douglas. Tennessee Williams nu a fost mulțumit de această ecranizare, considerând-o cea mai proastă.
În 1987 o a doua ecranizare în regia lui Paul Newman i-a avut ca protagoniști pe Joanne Woodward (Amanda), Karen Allen (Laura), John Malkovich (Tom) și James Naughton (Jim).
Și două filme de televiziune au fost realizate. Al doilea, cel din 1973 a avut-o protagonistă pe Katherine Hepburn în rolul Amandei.
În 1994 o altă punere în scenă a avut-o în rolul Laurei pe Calista Flockhart, cunoscută și publicului din România din serialul de televiziune Ally McBeal.
Piesa se mai joacă și astăzi în diferite teatre din lume.
Personal, demult, am văzut la televizor o punere în scenă autohtonă care mi-a mers direct la inimă. Un spectacol realizat în 1991 de Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București cu Carmen Stănescu (Amanda), Adrian Pintea (Tom), Aimee Iacobescu (Laura) și Răzvan Ionescu (Jim), pe care vi-l recomand cu toată căldura.
Citiți și despre Katherine Hepburn
