Se pare că există un motiv pentru care tango-ului i se mai spune „vertical sex”. Bernard Shaw spunea că tango-ul este, de departe, cel mai erotic dans dintre toate. Sunt numeroase motive să credem că nu e niciodată prea târziu să învățăm să dansăm tango. Shaw a învățat acest stil de dans la vârsta de 68 de ani.

„Ceea ce contează în dans nu sunt opiniile dansatorului: psihologice, politice sau morale. Nu contează nici ce crede acesta despre episoadele din propria lui viață. Ceea ce este expresiv în dans este felul în care el se mișcă, felul în care își expune corpul în mișcare.” (Edwin Denby)

Știm sigur ca tangoul a apărut undeva la sfârșitul secolului 19 în Argentina, probabil în jurul anului 1880. Datele precise legate de apariția tangoului sunt dificil de obținut – comunitatea de oameni în care a apărut tangoul a dispărut de mult, iar despre nașterea tangoului știm mai multe povești decât date istorice concrete. Buenos Aires era, la sfârșitul secolului 19, un oraș care primea din Europa și din restul lumii un șir nesfârșit de emigranți – francezi, germani, italieni, spanioli, evrei, și așa mai departe.

„Iubirea este tango, iar tango-ul este iubire! Da. Este un dans şi totuşi este cu mult mai mult decât oricare dintre dansuri. Este o conversaţie între două suflete, două inimi şi două trupuri. Este un dans sacru în care intrăm unul cu celălalt, unde atât „masculinul” cât şi „femininul” se pot exprima pe deplin şi se simt onorate.” (Ilona Glinarsky)

Putem recunoaște în tango „la contre dance” adus de francezi, valsul german, sau chiar influențe din muzica negrilor aduși ca sclavi în America de sud. Fiecare grup venea în Argentina cu o părticică din cultura proprie, inclusiv muzica si dansul. Din amestecul acestor culturi s-a născut în cele din urma tangoul.

Tangoul a apărut în periferiile din Buenos Aires în baruri, bordeluri etc, unde bărbați singuri își petreceau vremea bând, jucând cărți, dansând sau apelau la serviciile „celei mai vechi profesii din lume”.

„Când tangoul și-a facut apariția în lumea veche în 1910, a declanșat o frenezie a dansului, aproape o manie, care a atacat toate categoriile de vârstă și toate clasele sociale cu aceeași virulență… aceasta nebunie a dansului indica era omului mașinilor… care are tot atâta nevoie de dans ca și cel primitiv. Și pentru el dansul înseamna viața la un alt nivel.” (Curt Sachs)

A dansa tango cu o femeie în acea vreme era considerat obscen – îmbrățișarea este prea intimă, picioarele se ating și se întrepătrund… Așa încât dacă bărbații doreau să încerce un pas nou sau să învețe să danseze, singura posibilitate era să danseze cu un alt bărbat. Dansatorii de tango repetau între ei astfel încât să atragă admirația doamnelor. Experimentând și dansând unii cu alții, acești dansatori, mulți anonimi, au creat dansul tango.

Dintre toate artele, dansul e expresia cea mai directă și mai sinceră. Nu numai că nu lasă loc de altceva decât de sinceritate,e vorba despre două trupuri care se regăsesc, se completează și își împart tot ce au mai frumos. Armonie, ritm și un strop de divinitate. Când vorbele sau notele muzicale încetează tot ce au avut de spus, dansul e cel care continuă și lasă frâu liber imaginației și lipsei de inhibiții. Este, dacă vreți, senzualitate pură. Iar tangou-ul este atins de tușa divină.

Citiți și Ea de atunci, cu mintea de acum…