Astăzi este Ziua Națională a Supelor făcute în casă.
Tocmai ce am văzut la televizor că vacile sunt considerate un factor de poluare major. Astfel încât, în Elveția le-au făcut o gaură (sistem, zic ei), în abdomen, pe unde le injectează mâncare. Mi s-a părut cea mai oribilă găselniță a secolului, iar marea mea mirare este că nu se sesizează nimeni că asta e exact o forma de chinuire a animalelor, oricâte motive sau argumente ar găsi. Auzi: vacile poluează atmosfera. Am înlemnit.
Și atunci ne vom reîntoarce la legume, fructe, plante de tot felul, e sigur, e bun, e nutritiv, nu provoacă boli (atenție, nu plante din acelea care se trag pe nas, da?), nu duc la Alzheimer, sunt o hrană pe care mulți o preferă exclusiv în ziua de astăzi (veganii). N-am muri numai din asta, dar să nu uităm că omul e o ființă omnivoră. Dar să mănânc o carne de vită de proveniență elvețiană, niciodată, chiar dacă mă voi hrăni cu verzi și uscate (la propriu și la figurat, desigur).
Astăzi este Ziua Națională (americanii sunt cu invenții din astea) a Supelor făcute în casă. Parol (https://thedaysoftheyear.com/celebrate-homemade-soup-day/). De când mi-am luat un Thermomix (un fel de mașină de gătit cu de toate – absolut genială invenție – pentru noi, că nemții au firma asta – Vorwerk – de câteva decenii), e o plăcere să gătesc supă-cremă, întrucât pot face o mulțime de alte lucruri în timp ce mașinăria îmi pregătește masa. M-am născut gurmandă și nu vreau să mă schimb, așa că orice oră petrecută în bucătărie înseamnă pentru mine un timp de calitate.
Ingrediente pun întotdeauna la ochi, în funcție de gustul principal pe care vreau să-l obțin. Sau, pur și simplu, adun toate legumele de prin cămară, iar uneori îmi las imaginația să gătească în locul meu. Avantaj: nu poți greși rețeta, asta în cazul în care nu ești simandicos. Dacă nu aveți Thermomix, sigur aveți un aparat de paserat sau un mixer, orice v-ar putea ajuta să aduceți legumele la stadiul de cremă.
Așadar: neapărat morcovi, cartofi (albi, roții, mov, dulci), pătrunjel sau păstârnac (mie îmi place mai mult, e mai dulceag), țelină (atenție, e intensă), și de aici încolo după plac: ciuperci, praz, gulii, roșii… absolut orice puteți pune sau combina! Eu nu pun ceapă, pentru că la 50 plus începe să fie indigestă. Nici usturoi, că e antisocial. Dar neapărat o lingură de vegeta (la fiert) și puțin ulei. Legumele se fierb până sunt moi, apoi se paserează până la densitatea dorită. La final, puteți pune smântână de gătit (panna de cucina), Dorna sau de care găsiți. După gust, desigur. Sau mai bine ornamentați supa cu ea și lăsați fiecăruia deliciul de a-și amesteca în farfurie minunea.
Supa pe care am făcut-o astăzi are ardei copt, pe care l-am pus pe ultima sută de metri la fiert, astfel încât să-i rămână proprietățile intacte, oricum fusese copt în prealabil. Acest fel îl puteți servi și cu o lingură de cremă de brânză la mijlocul farfuriei, e delicios.
Puteți adăuga chilli, pătrunjel verde, mărar (la supa-cremă de mazăre), desigur, ca ornament. Aceto balsamico (cremă de oțet balsamic) am stropit deasupra, i-a dat un gust special și a ”înzorzonat-o” perfect. Semințe de tot felul puteți arunca pe deasupra, parmezan ras, telemea rasă, cuburi de bacon trase la tigaie… La supa de roșii, neapărat cimbru! Nu uitați crutoanele sau pâinea prăjită (artistic, da?). Aveți un fel ușor, extraordinar de plăcut vederii și simțurilor,
Fiți creativi, face bine!
P.S. Nu uitați să ne trimiteți o poză…!
FYY: Câte ceva despre istoria supei
Termenul, înainte de toate
Termenul „supă” își are originile în limbile germanice și latine, reflectând evoluția culinară și lingvistică a Europei. Cuvântul englezesc „soup” provine din francezul vechi „soupe”, care la rândul său își are rădăcinile în latinescul „suppa”. Acest termen latin se referea la un fel de mâncare făcut din pâine înmuiată în lichid sau bulion. Practica de a înmuia pâinea în bulion sau în alte lichide pentru a face mâncarea mai ușor de consumat este una dintre formele timpurii ale supei, ceea ce explică legătura dintre cuvânt și preparat.
Evoluția termenului reflectă și schimbările în practicile alimentare. În Evul Mediu, de exemplu, „soupe” se referea la felul de mâncare compus dintr-un bulion în care se înmuiau bucăți de pâine, cunoscut și sub numele de „sop”. Pe măsură ce practicile culinare s-au dezvoltat, termenul a început să fie asociat mai mult cu lichidul însuși decât cu pâinea înmuiată, extinzându-se pentru a include o varietate largă de preparate lichide, fie că sunt clare sau groase, pe bază de legume, carne sau pește.
Astfel, termenul „supă” și-a păstrat legătura cu ideea de mâncare lichidă, dar și-a extins semnificația pentru a cuprinde diversitatea imensă de preparate pe care le cunoaștem astăzi sub acest nume. Această evoluție a termenului evidențiază nu doar schimbările lingvistice, ci și adaptabilitatea și inovația în domeniul culinar.
Istoria
Istoria supei este vastă și diversă, reflectând cultura, geografia și evoluția societăților umane de-a lungul mileniilor. Supa, în esență o combinație de ingrediente precum carne, legume și lichid, gătită împreună pentru a extrage aromele, este una dintre cele mai vechi forme de alimentație și a servit ca piatră de temelie în dieta umană din preistorie până în prezent.
Istoria supei începe cu descoperirea focului și a tehnicii de gătit. Primele dovezi ale gătitului alimentelor datează de acum peste un milion de ani, dar supele așa cum le cunoaștem astăzi probabil că au apărut mult mai târziu, odată cu invenția vaselor ceramice care puteau să rețină lichide și să fie folosite la gătit pe foc deschis. Primele vase ceramice datează de acum aproximativ 20.000 de ani, marcând începutul posibilității de a fierbe ingredientele împreună pentru a face supă.
În Antichitate, supele erau răspândite în multe culturi. De exemplu, în Egiptul Antic, supele erau adesea făcute din legume precum ceapa și usturoiul, recunoscute pentru proprietățile lor medicinale. În Grecia și Roma Antică, supele (cunoscute sub numele de „pottage”) erau un aliment de bază, gătite cu o varietate de ingrediente locale, inclusiv legume, cereale și carne.
În Evul Mediu, supele au continuat să fie un element esențial în alimentație, variind de la versiuni simple, cum ar fi supele de legume, la versiuni mai elaborate gătite în mănăstiri sau la curțile regale. Supa a jucat un rol important și în alimentația monahilor, care adesea postesc de la carne. De asemenea, în această perioadă, a apărut ideea de „restaurante”, inițial ca locuri unde se serveau supe și bulioane revigorante călătorilor.
Odată cu Renașterea, supele au început să se diversifice și mai mult. Introducerea de noi ingrediente din Lumea Nouă, cum ar fi roșiile, cartofii și ardeii, a adus noi arome și posibilități în arta supei. În această perioadă, supele elaborate au devenit simboluri ale opulenței în banchetele regale.
Secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au adus industrializarea, care a influențat și modul în care erau pregătite și consumate supele. Apariția supei conservate de către companii precum Campbell’s în SUA a schimbat modul în care oamenii percepeau și consumau supa, făcând-o un produs accesibil și convenabil pentru mase.
Supele în zilele noastre
În prezent, supa continuă să fie un aliment universal, apreciat pentru versatilitatea, confortul și proprietățile nutritive. De la supe tradiționale care reflectă patrimoniul cultural al diferitelor regiuni, la inovațiile culinare moderne care experimentează cu noi combinații de arome și tehnici, istoria supei este în continuă evoluție.
Astfel, istoria supei este o oglindă a istoriei umanității însăși, reflectând schimbările tehnologice, influențele culturale și adaptabilitatea incredibilă a oamenilor la mediul lor și la resursele disponibile.
Ca să nu ziceți că nu există și curiozități!
Supa, unul dintre cele mai vechi și mai universale alimente, ascunde o serie de curiozități fascinante care reflectă diversitatea culturală, istorică și culinară a lumii. Iată câteva dintre acestea:
- Prima rețetă de supă care s-a păstrat: Cea mai veche rețetă de supă cunoscută datează de aproximativ 6.000 de ani și este pentru o supă pe bază de linte, descoperită pe tablițele sumeriene din Mesopotamia antică.
- Supa în spațiu: Astronauții de pe Stația Spațială Internațională se bucură adesea de supă ca parte a dietei lor. Supa este ambalată în pachete speciale și poate fi consumată prin supt dintr-un tub, pentru a evita problemele asociate cu lichidele în microgravitație.
- Recordul Mondial pentru Cea mai mare porție de supă: Recordul mondial pentru cea mai mare porție de supă a fost stabilit în Africa de Sud, în 1999, când a fost pregătită o supă de izație care cântărea peste 6.000 de kilograme.
- Conservarea supei: Supa conservată, așa cum o cunoaștem astăzi, a fost inventată în secolul al XIX-lea de către inventatorul francez Nicolas Appert, care a dezvoltat procesul de îmbuteliere (un precursor al conservării moderne) pentru a păstra alimentele pentru armata franceză.
- Eticheta (bunele maniere): În unele culturi, sorbitul supei este considerat un semn de apreciere și se așteaptă ca oaspeții să sorbă zgomotos supele, în special în Asia de Est, cum ar fi în Japonia sau China. În contrast, în multe culturi occidentale, sorbitul este adesea considerat nepoliticos.
- Supa ca medicament: De-a lungul istoriei, supa a fost adesea considerată un remediu pentru diverse afecțiuni. De exemplu, supa de pui este renumită pentru proprietățile sale de vindecare în cazul răcelilor și gripei, un fapt susținut și de unele studii științifice care indică efectele sale antiinflamatorii.
- Diversitatea supei: Există mii de tipuri de supe la nivel mondial, fiecare cultură având propriile sale versiuni care reflectă ingredientele locale și tradițiile culinare. De la borșul din Europa de Est la miso în Japonia și gazpacho în Spania, varietatea supei este aproape infinită.
- Supa în Artă și Literatură: Supa a fost un subiect popular în artă și literatură de-a lungul timpului. Cel mai faimos exemplu este probabil lucrarea lui Andy Warhol, „Campbell’s Soup Cans”, care a transformat un obiect de zi cu zi într-o operă de artă iconică a mișcării Pop Art.
MOMA (pinterest.com)
