Căutând de-a lungul și de-a latul istoriei personale repere și ,,etaloane” ale iubirii, am înțeles într-un târziu că iubirea, când ne atinge, devine în sine un reper existențial. Și relațional.

Am ajuns -după multe poticniri și rătăciri- să pricep că atunci când suntem în starea de conștiință a iubirii, în câmpul ei de influență, nu mai avem nevoie de liste, de planificări, de principii călăuzitoare, de ceasuri deșteptătoare, de constrângeri, de (de)limitări cu intenția de a deveni mai funcționali, mai acordați, mai sincronizați.
Iubirea în sine, cât timp e reciprocă, determină într-un mod firesc, armonios, fluxul schimburilor relaționale.

Prezența iubirii în spatiul dintre doi oameni are potențialul (dacă îi permitem să-și manifeste acest potential) să însuflețească relația, să o curețe de prejudecăți și de valori prefabricate, să ne încurajeze să ne dezbrăcăm unul în fața altuia nu doar de haine ci și de măști.

Energia iubirii ne poate ajuta să (ne) vedem lumea noastră și a celuilalt dincolo de gardurile din sârmă ghimpată cu care ne străduim- fiecare- să ne păzim sufletul care a fost vandalizat poate de prea multe ori ca să nu resimtă teama.

Din Constituția iubirii este abrogată orice lege care nu rezonează cu principiul relațional conform căruia nimeni nu e nici mai prejos nici mai presus de celălalt.

Iubirea e dincolo de retorici în care căutăm să discernem meticulous ce merită unul sau altul, dincolo contabilități în care căutăm să obținem o balanță cât mai echilibrată a ceea ce dăm și a ceea ce primim.

În matematica simplă a iubirii, tronează nu teoremele ce-și caută îndelungi și corecte demonstrații, ci lemele: știu că iubesc atunci când nu-mi mai este teamă că ne pierdem. În timp ce eu te iubesc, tu să poți fi oriunde vrei, când vrei, cât vrei, cu cine vrei. Să alegi să vii către mine în ritmul tău, în felul tău. Având sau nu iubirea așezată în propria inimă.

Știu că iubesc când simt că iubirea din mine, proiectată spre tine, îmi este suficientă. Și când constat că reciprocitatea nu este o condiție necesară ori determinantă a iubirii mele.
Știu acum că (doar) iubind, devenim investiți cu puterea de a-l accepta pe celălalt așa cum Este .

Iubirea nu este în niciun caz o recompensă pentru bună sau corectă purtare.
Iubirea pur și simplu… ESTE (sau nu).

… iar pentru ceea ce facem sau nu facem , pentru ceea ce gândim sau spunem, există consecințe în plan relațional.
În planul relației cu noi înșine, cu celălalt, cu lumea, cu divinitatea. Consecințe pe care le trăim inevitabil și din plin, indiferent de gradul nostru de conștientizare sau de asumare.

Clara Toma

Despre o formă de iubire arhetipală

“Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” spune o pildă biblică. Şi chiar aşa îl şi iubim pe cel de lângă noi – întocmai cum ne iubim pe noi înşine.

Mă uit în jur şi mă uit şi la mine şi văd din ce în ce mai clar: cine are grijă de el, are grijă şi de cine-i e aproape: copil, iubit, părinte, coleg sau trecător de pe stradă.

Cine uită să mănânce el însuşi, cum ar putea întreba pe celălalt: „ai mâncat ceva azi?”.
Cui nu-i pasă de corpul lui, ori de sufletul lui, de ce s-ar strădui să nu-l lovească pe altul ori să nu-l rănească sufleteşte?!
Cine nu îşi respectă valorile, convingerile, promisiunile, cum oare ar putea să le respecte pe ale altcuiva?!
Cine nu-şi urmează propriile vise, cum s-ar putea alătura visului altui om?!
Cine nu are încredere în el însuşi, cât curaj ar avea să se încreadă în semeni?!
Cine nu pune preţ pe timpul lui, de ce-ar preţui timpul cuiva?!
Cine nu-i capabil să vadă înlăuntrul sau, ar avea cum oare să pătrundă vreodată în lumea interioară a celui de lângă?!
Cine se trădează pe el, cum ar putea să înţeleagă sensul loialităţii faţă de cei din jur?!
Cine se înlănţuie singur cum ar putea să dea, să redea sau să preţuiască libertatea altui om?!
Cine se urăşte pe sine cum ar putea oare iubi lumea sau pe oricine din ea?

Să-l iubim pe celălalt ca pe noi înşine… este o pildă pe care omenirea o urmează îndeajuns pentru ca lumea să fie exact aşa cum este…

“Iubeşte-te pe tine aşa cum ţi-ai dori ca ceilalţi să te iubească !” – poate că dacă am învăța o astfel de iubire, lumea nu ar mai avea nevoie de atâtea pilde biblice, de atâtea legi, de atâtea coduri etice, de atâtea norme morale, de atâtea închisori, de atâtea spitale…