” Eşti stăpânul a ceea ce nu spui şi sclavul a ceea ce vorbeşti.”

Una dintre cele mai marcante figuri ale psihologiei universale, dar și unul dintre cei mai controversați gânditori ai secolului XX, Sigmund Freud
 (Moravia, 6 mai 1856 – Londra, 23 septembrie 1939) a contribuit substanțial la definirea conceptelor de copilărie, personalitate, memorie, sexualitate, terapie, și multe altele, punând bazele unor teorii revoluționare care au schimbat total cursul psihologiei moderne.

Este foarte important să cunoaștem viața lui Freud, contextul social în care a crescut și în care și-a afirmat ideile, pentru a înțelege în totalitate amploarea și importanța acestora.

7 aspecte biografice

1. A fost primul dintre cei 8 copii ai familiei Freud. Deși era cel mai mare, el povestea adesea că era preferatul mamei lui.

2. A fost un mare promovator al consumului de cocaină. Până la descoperirea efectelor negative a acesteia, Freud a promovat utilizarea cocainei, pe care o consuma în mod constant. A scris chiar și un tratat despre beneficiile administrării cocainei copiilor. Însă după descoperirea efectelor negative a acesteia, reputația lui Freud a avut de suferit.

3. Este fondatorul psihanalizei. De cele mai multe ori, este greu să atribui unui singur om construirea unui sistem de gândire, dar, în cazul lui Freud, trebuie spus că teoriile sale au stat la baza unei noi concepții despre psihologie, concepție care se bucură de o larga majoritate în rândurile psihologilor chiar și astăzi.

” A reda prin aceeaşi formă de expresie delirul şi adevărul – iată o reuşită a cuvântului de spirit. ”

4. A trebuit să aștepte să devină doctor pentru a se putea căsători. Când Freud avea 26 de ani, a întâlnit-o pe Martha Bernays. S-a logodit cu ea la două luni de la prima întâlnire. Însă ocupația de laborant nu îi aducea lui Freud destui bani cât să întrețină o familie, și astfel au trebuit să aștepte încă șase luni până când acesta și-a dat licența și a devenit doctor.

5. Fiica lui, Anna, a fost de asemenea renumită în domeniul psihologiei. Anna Freud și-a început cariera sub influența teoriilor tatălui ei, și, ducând o viață mai puțin retrasă decât părintele ei, a devenit la un moment dat mai cunoscută decât acesta datorită contribuțiilor ei în domeniul psihologiei.

6.  A vizitat Statele Unite o singură dată. În 1909, psihologul american G. Stanley Hall l-a invitat pe Freud la Universitatea Clarck, să le vorbească studenților despre psihanaliză. Freud a refuzat inițial oferta. Dar Hall nu a renunțat și a continuat sa îl invite pe Freud, și în final, acesta a acceptat să facă o călătorie împreună cu Carl Jung și Sandor Ferenczi.

7. Freud a trebuit să părăsească Viena. Când naziștii au invadat Austria, multe dintre cărțile lui Freud au fost arse.  El și Anna au fost interogați de Gestapo și a fost nevoit să emigreze în Anglia.

Teoriile lui Freud

Teoriile lui Freud au avut o influență enormă, dar au fost supuse unor critici considerabile atât acum, cât și în timpul vieții sale. Cu toate acestea, ideile sale au fost cuprinse în țesătura culturii noastre, cu termeni precum „alunecare freudiană”, „represiune” și „negare” care apar regulat în limbajul de zi cu zi.

Una dintre ideile sale cele mai durabile este conceptul de inconștient, care este un rezervor de gânduri, amintiri și emoții care se află în afara conștientului (minții conștiente). De asemenea, el a propus ca personalitatea să fie alcătuită din trei elemente-cheie, identitatea, ego-ul și superego-ul. Alte teorii freudiene importante includ conceptele sale despre instinctele vieții și ale morții, ale iubirii și ale morții ( Eros și Thanatos), teoria dezvoltării psiho-psihologice și mecanismele de apărare.

Ideile sale au avut un impact atât de puternic asupra psihologiei, încât a generat o întreagă școală de gândire. În timp ce a fost în cele din urmă înlocuită de creșterea behaviorismului, psihanaliza a avut un impact durabil atât asupra psihologiei, cât și asupra psihoterapiei.

” Doar rareori visul este întruchiparea, am putea spune punerea în scenă, a unei singure idei. De cele mai multe ori, este vorba de o întreagă serie de idei, întreţesute una cu alta.”

Conform teoriei psihanalitice a lui Freud, toată energia psihică este generată de libidou. Freud a sugerat că stările noastre mentale au fost influențate de două forțe concurente: cathexis și anticatexis. Catexisul a fost descris ca o investiție a energiei mentale într-o persoană, o idee sau un obiect. Dacă vă este foame, de exemplu, puteți crea o imagine mentală a unei mese delicioase pe care ați dori-o. În alte cazuri, eul ar putea valorifica o parte din energia id-ului pentru a căuta activități care sunt legate de activitate pentru a dispersa o parte din excesul de energie din id. Dacă nu puteți să căutați de fapt alimente pentru a vă potoli foamea, puteți să arătați mai degrabă printr-o carte de bucate sau să răsfoiți blogul dvs. de rețete preferat.

” Simptomele delirului – fantasme, cât şi acţiuni – sunt rezultatele unui compromis între cele două tendinţe psihice; ori, în cazul unui compromis, trebuie să se ţină seama de cerinţele ambelor părţi, fiecare dintre ele trebuind să renunţe la o parte din pretenţii. ”

Anticathexis implică ego-ul, blocând nevoile inacceptabile din punct de vedere social ale id-ului. Reprimarea dorințelor și dorințelor este o formă comună de anticatexie, dar implică o investiție semnificativă de energie. Amintiți-vă, în conformitate cu teoria lui Freud, există doar o cantitate atât de mare de energie libidinală disponibilă. Când o mare parte din această energie este dedicată suprimării provocărilor prin intermediul anticatexiei, există mai puțină energie disponibilă pentru alte procese.

Freud credea, de asemenea, că o mare parte a comportamentului uman a fost motivată de două instincte de conducere: instinctele de viață și instinctele morții. Instincțiile de viață sunt cele care se referă la o nevoie de bază pentru supraviețuire, reproducere și plăcere. Acestea includ lucruri precum nevoia de hrană, adăpost, iubire și sex. El a sugerat, de asemenea, că toți oamenii au o dorință inconștientă de moarte, despre care se referă ca instincte thanatice. Comportamentul autodistructiv, credea el, a fost o expresie a mișcării morții. Cu toate acestea, el credea că aceste instincte de moarte au fost în mare măsură atenuate de instinctele de viață.

” Instinctul este un concept de frontieră între mental şi somatic, ca reprezentare psihică a stimulilor originari din interiorul organismului care câştigă psihicul, ca o măsură la cererea făcută psihicului de a lucra în consecinţa conexiunii sale cu corpul. ”’

În teoria freudiană, mintea umană este structurată în două părți principale: mintea conștientă și inconștientă. Mintea conștientă include toate lucrurile pe care le cunoaștem sau le putem aduce cu ușurință în cunoștință. Mintea inconștientă, pe de altă parte, include toate lucrurile din afara conștiinței noastre – toate dorințele, dorințele, speranțele, dorințele și amintirile care se află în afara conștiinței continuă să influențeze comportamentul. Freud a comparat mintea cu un aisberg. Vârful aisbergului care este de fapt vizibil deasupra apei reprezintă doar o mică parte a minții, în timp ce întinderea imensă a gheții ascunse sub apă reprezintă inconștientul, fiind mult mai mare.

În plus față de aceste două componente principale ale minții, teoria freudiană împarte și personalitatea umană în trei componente majore: id, ego și superego. Id-ul este partea cea mai primitivă a personalității, care este sursa tuturor celor mai elementare dorințe. Această parte a personalității este în întregime inconștientă și servește ca sursă a întregii energii libidinale. Eul este componenta personalității care este însărcinat cu rezolvarea realității și ajută să se asigure că cerințele id-ului sunt satisfăcute în moduri care sunt realiste, sigure și acceptabile din punct de vedere social. Superego-ul este o parte a personalității care deține toate moralitățile și standardele internalizate pe care le dobândim de la părinți, familie și societate în general.

” Primul simptom al prostiei este lipsa totală a ruşinii. ”

Mintea inconștientă a jucat un rol critic în toate teoriile lui Freud, care a considerat că visele sunt una dintre căile-cheie de a arunca o privire asupra a ceea ce se află în afara conștienței noastre (conștiente). El a numit visele „drumul regal către inconștient” și a crezut că examinând visele, el putea vedea nu numai cum funcționează mintea inconștientă, ci ceea ce încearcă să se ascundă de conștiența conștientă. Freud credea că întreg conținutul viselor ar putea fi împărțit în două tipuri diferite. Conținutul manifestat al unui vis cuprindea tot conținutul real al visului – evenimentele, imaginile și gândurile conținute în vis. Conținutul manifest este, în esență, ceea ce visătorul își amintește când se trezește. Conținutul latent, pe de altă parte, cuprinde toate semnificațiile ascunse și simbolice din vis.

„Dar se poate merge şi mai departe cu încercarea de a scăpa de realitate, îndrăznind să transformi lumea, să făureşti în locul ei o alta, ale cărei aspecte supărătoare să fie şterse şi înlocuite cu altele, potrivit propriilor noastre dorinţe. Acela care, pradă unei revolte disperate, se angajează pe această cale pentru a dobândi fericirea, de regulă nu va ajunge la nimic; realitatea va fi mai puternică decât el. El va fi considerat un nebun extravagant pe care nimeni, multă vreme, nu-l va ajuta să-şi realizeze obsesia.”

Freud credea că visele erau în esență o formă de împlinire a dorinței. Luând gânduri, sentimente și dorințe inconștiente și transformându-le în forme mai puțin amenințătoare, oamenii pot reduce anxietatea eului. El a folosit adesea analiza viselor ca punct de pornire în tehnica de asociere gratuită. Analistul se va concentra pe un anumit simbol al visului și apoi va folosi asocierea liberă pentru a vedea ce alte gânduri și imagini au venit imediat la mintea unui client. În timp ce teoriile lui Freud au fost criticate pe scară largă, este important să ne amintim că munca sa a adus contribuții importante în psihologie. Lucrarea sa a provocat o schimbare majoră în modul în care privim bolile mintale, sugerând că nu toate problemele psihologice au cauze fiziologice. Convingerea că problemele mentale ar putea fi rezolvate prin a vorbi despre ele au ajutat la revoluționarea psihoterapiei (couch therapy).

Din moment ce mulți psihologi contemporani nu dau prea multă încredere multor idei ale lui Freud, s-ar putea să te întrebi de ce ar trebui să te deranjezi a învăța despre teoria freudiană. În primul rând și poate cel mai important, pentru a înțelege unde este astăzi psihologia, este esențial să ne uităm înapoi la locul unde am fost și cum am ajuns aici. Activitatea lui Freud oferă o perspectivă asupra unei mișcări importante în psihologie care a ajutat la transformarea modului în care ne gândim la sănătatea mintală și la modul în care abordăm tulburările psihologice. Prin studierea acestor teorii și a celor care au urmat, putem obține o mai bună înțelegere a istoriei bogate și fascinante a psihologiei. Mulți termeni psihanalitici, cum ar fi mecanismul de apărare, alunecarea freudiană și retenția anală, au devenit o parte a limbajului nostru de zi cu zi.

O lectură extrem de plăcută și de interesantă o constituie cele două volume ale romanului scris de celebrul Irving Stone: „Paria” și „Turnul nebunilor”, un periplu consistent din punct de vedere documentar despre viața și activitatea lui Sigmund Freud, într-o scriitură plină de vervă, așa cum ne-a obișnuit scriitorul și în romanul inspirat din viața lui Michelangelo, „Agonie și extaz”.

Ecranizări celebre

Ecranizările care au abordat viața și opera lui Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, au variat de la documentare serioase la interpretări dramatice și chiar ficțiuni inspirate din teoriile sale. Iată câteva dintre cele mai cunoscute:

1. „Freud: The Secret Passion” (1962), cunoscut și sub numele de „Freud”, este un film dramatic regizat de John Huston, cu Montgomery Clift în rolul lui Freud. Filmul se concentrează pe perioada formativă a carierei lui Freud, explorând dezvoltarea teoriilor sale inițiale despre subconștient și interpretarea viselor.

2. „The Seven-Per-Cent Solution” (1976) este un film bazat pe romanul cu același nume scris de Nicholas Meyer. Deși este în esență o ficțiune care îl implică pe Sherlock Holmes, filmul include o figură a lui Freud ca personaj secundar și implică interacțiunea lui Holmes cu Freud. Alan Arkin îl interpretează pe Freud în această ecranizare inedită.

3. „A Dangerous Method” (2011), regizat de David Cronenberg și avându-i în rolurile principale pe Michael Fassbender ca Carl Jung și Viggo Mortensen ca Sigmund Freud, explorează relația complicată între Freud și Jung, precum și impactul acesteia asupra dezvoltării psihanalizei. Deși accentul este pus pe Jung, prezența și influența lui Freud sunt puternic resimțite în întreaga narativă.

4. „Freud” (2020) este un serial de televiziune austriaco-german creat de Marvin Kren, care îl are în centrul acțiunii pe tânărul Freud. Deși seriei îi lipsește precizia istorică, oferind o versiune ficționalizată și adesea supranaturală a vieții lui Freud, aceasta își propune să exploreze temele și teoriile sale într-un mod inovator și captivant.

Aceste ecranizări oferă diverse perspective asupra vieții și lucrărilor lui Freud, de la abordări serioase și biografice, la interpretări libere și ficționale. Interesul constant pentru Freud în cultura populară și cinematografie subliniază impactul profund și durabil al ideilor sale asupra psihologiei, culturii și artei.

Când zgomotul de tancuri încetează, rămâne brazda în suflet