Se spune că timpul schimbă lucrurile

Sunt unele zile din viața ta când e nevoie să-ți creezi singur propriul răsărit!

Sunt momente în viața noastră când, prea copleșiți de încercări, prea dezamăgiți de aproapele nostru, prea dezgustați de fățărnicia unora, prea sătui de sărutul trădării, prea gârboviți de greutăți, să nu mai putem fi în stare nici măcar să găsim gramul acela de forță să ridicăm ochii din pământ și să vedem cu ei. Sunt zile când nu mai avem puterea nici măcar să zâmbim forțat, darămite să apreciem o nouă dimineață, o altă zi, capacitatea noastră deplină de muncă, acoperișul de deasupra capului, căldura din casă și din inimile celor care chiar ne iubesc cu adevărat, hrana pe care o avem în exces, care expiră de cele mai multe ori și ajunge în tomberoane alături de atâtea alte lucruri care ne prisosesc. Nu le mai vedem pe toate acestea, ne este mai ușor să vedem minusurile care ne-au orbit, țigările și sticla cu alcool, după care doar întindem mâna, dar care se dovedesc pe moment a fi prietenii cei mai la îndemână…

E mult mai simplu, felul acesta de pansament, așa este. Numai că astfel, din păcate, atenuarea problemelor noastre reale are loc doar pe termen scurt, când de fapt, pe termen lung sau nelimitat, ne sunt cauzate adevărate belele, uneori de nevindecat. Și, printre fumuri, damfuri, lacrimi și dat vina pe toți și pe toate, ne tânguim și ne plângem așa amarul, în timp ce nimic nu se ameliorează, în timp ce nimic nu stă pe loc să ne aștepte să depășim momentul, nici chiar nisipul din clepsidră. Suntem cu toții într-o mocirlă, doar că unii dintre noi privesc spre stele.

Da! E nevoie doar de atâta bunăvoință sau noroc, încât să vrei, încât să poți să privești în direcția salvatoare. Să vrei, e mai puternic decât să poți, în viziunea mea! Tu! Nu toți avem puterea asta în noi, evident că suntem diferiți, dar putem deveni puternici. Putem alege viața trăită frumos. Nimeni nu este atât de absurd, oricât de puternic și de vindecat ar fi, încât să nege că plânsul nu are și el rostul lui. Are! Plângi cu sughițuri și cu muci, că-ți face bine. Plângi trei zile și trei nopți, apoi ho, oprește-te! Oricât de neagră ar fi perioada prin care treci, după ce ți-ai plâns și ți-ai vărsat amarul, nu ai voie să nu te ridici efectiv în două picioare și să mergi mai departe! Nu ai voie să refuzi să accepți situațiile pe care nu le poți schimba! Nu ai voie să nu te resetezi și să începi să fii recunoscător pentru simplu fapt că tu exiști. Acum e singurul moment din viața ta, în care ai voie să fii egoist.

Să-ți pese exclusiv de tine! Să te prețuiești înaintea altora! Să te temi mai puțin și să nădăjduiești mai mult, să mănânci mai puțin atât cât să-ți încapă porția în căușul palmelor și să mesteci mai mult mâncarea, să nu te mai vaieți atâta și să respiri mai mult, să vorbești mai puțin, să spui mai mult, să asculți mai mult, să iubești mai mult, să iubești în tăcere și necondiționat, să faci ceva pentru alții fără să ceri nimic în schimb și toate lucrurile bune, cu siguranță ți se vor adăuga ție. Nu dintr-o dată, evident, ci treptat. Te vei simți mai bine, doar gândind cât bine poți face în jurul tău, prin simpla ta prezență. Și poți face mult bine fără să te coste nimic. Fii dispus să fii un începător în a face binele, în fiecare dimineață, începe-ți dimineața prin a-ți număra faptele bune și a-ți umple mintea de gânduri frumoase.

Știu că sunt mulți care mă vor contrazice, spunându-și aiurea, cum pot să zâmbesc ca tâmpitul pe modul zen și eu n-am cu ce plăti ratele la bancă, sau cineva drag mi-e pe moarte, ori copilul nu mi-a venit azi noapte acasă, etc. Nu contrazic pe nimeni, dar vă întreb, cu ce se schimbă situația dacă te plângi non stop, te afunzi în alcool și te îmbibi cu tutun?! Cu ce? Te doare mai puțin? Nu cred… Doare la fel, numai că dincolo de durere nu mai poți nici gândi limpede. Așa că, nu te costă nimic să te resetezi, să accepți ce poți și ce nu poți schimba, să te desparți elegant, frumos și demn de tot ce nu poate rămâne lângă tine, fiindcă nu depinde de tine rămânerea aceasta, nu ți-e menit să (mai) rămână lângă tine, pur și simplu. Ca soarele, ca stelele, ca ploaia sau ca vântul. Vin și dispar, independent de voința noastră sau de cât de mult le-am iubi… ființe, situații.

Se spune că timpul schimbă lucrurile. Cumva așa și este, pentru că urmele trecerii prin timp sunt vizibile asupra noastră. Dar în realitate, doar tu poți să te schimbi! Nu-ți mai umbri existența cu efemeritate, mai lasă-ți fața îndreptată și către soare, umbra să rămână în spatele tău și bucură-te, omule! Viața oricum merge mai departe, cu sau fără tine. Profită de faptul că astăzi este prima zi din restul vieții tale și iubește-le pe toate celelalte câte ți-or mai fi date. Limitările din viața noastră sunt cele impuse de mintea noastră, fiindcă doar dacă zici să vedem, în loc de nu se poate, deja te-ai pus la masă cu nădejdea și parcă altfel vin soluțiile.

Dar ce-ar fi viața asta, fără necazuri și fără griji? Nu există așa ceva! Toată lumea are probleme, nevoi și piedici, inclusiv cei îndestulați. Depresia și alte boli necruțătoare, nu iartă pe nimeni, nu ține cont de conturile din bancă. Poate că pentru unii, privind din afară, rezolvarea problemelor cu bani, pare mai simplă. Nu știu ce să zic, că n-am! Știu doar că dacă ai mult, cheltui mult. Și mai știu că datoria noastră este să găsim soluții, în asta constă viața trăită. Așa se adună amintirile, poveștile, prin încercările care ne sunt date la un moment dat și prin modul ales de noi, de a le depăși. Cum coborâm și cum urcăm  povârnișurile existenței noastre ne creionează existența, ne păstrează amintirea. Și de ce să nu fi povestit frumos, de către lăstarii tăi? Ce ți-ai putea dori mai mult decât să lași în urma ta, frumos și bine, spre dulce aducere aminte…?

Există unii oameni care nu și-au crescut feții în uter, ci în inimi, este vorba despre cei care înfiază copii. Cinste lor! Și mai există o categorie de oameni fără moștenitori.  Să presupunem că aceștia călătoresc mult și împart din experiențele lor și altora, sau fac acte de caritate, se implică în tot felul de acțiuni de voluntariat, cresc grădini, iubesc arta și-și lasă bucăți suflet în măiestria lor, etc. Tot bine și frumos se cheamă. Sau poți să te gândești mereu la un dezastru și să-l ai, să-i îngădui minții să se aplece către moarte și nu vei face altceva decât să-ți grăbești plecarea de-aici.

Nu mai bine răsari iar și iar? Păi ba da, ești în vara vieții tale, răsai cu inimă nouă! Iar viața te va răsplăti cu atâtea ocazii speciale, câte alegi să sărbătorești.

Alegeți să fiți, alegeți să fiți iubire, oricât, oriunde, oricum!

Citiți și Ninge mărunt peste sufletul meu…

Monica Vișa