”Bolnavul şi-a petrecut noaptea în linişte. Ziua de 27 ianauarie a trecut fără alte hemoragii. Familia s-a mai liniştit, tatăl a discutat cu copiii, apoi a citit corectura la “Jurnalul de scriitor” care trebuia să apară pe 31 ianuarie.
În ziua de 28 ianuarie, la ora 7 dimineaţa, Anna Grigorievna s-a trezit şi a văzut că soţul o priveşte.
–Cum te mai simți, dragul meu?l-a întrebat ea, aplecându-se către el.
–Știi, Ania, a spus Feodor Mihailovici cu voce stinsă, sunt trei ore de când nu dorm și mă tot gândesc, și-mi dau seama limpede că am să mor astăzi.
– Dragul meu, de ce crezi asta? Doar acum te simți mai bine, sângele nu mai curge, se vede că s-a format un „dop”, cum spunea Koșlakov. Pentru Dumnezeu, nu te mai chinui cu temerile, ai să mai trăiești, te asigur eu.
-Nu, o ştiu, trebuie să mor astăzi!
A deschis Biblia care-i fusese dăruită la Tobolsk de soțiile decembriştilor:
–Vezi ce scrie aici:„nu mă reţine”, înseamnă că am să mor.
Anna Grigorievna plângea. El îi mulțumea mereu, o consola, îi încredința copiii.
–Ține minte, Ania, te-am iubit întotdeauna cu o dragoste fierbinte și nu te-am înșelat niciodată, nici măcar cu gândul!
La ora 11, hemoragia s-a repetat. Bolnavul a fost cuprins de o slăbiciune neobişnuită. El și-a chemat copiii, i-a luat în brațe și și-a rugat soția să citească parabola fiului risipitor. Aceasta a fost ultima lectură auzită de Dostoievski. După o nouă hemoragie, la orele 7 seara, el și-a pierdut cunoștința și la orele 8 și 38 de minute a murit.” (aici întreg articolul)
*****
IN MEMORIAM …
„În copilărie am învățat să urmez întotdeauna calea dreaptă.” (Ernő Dohnányi)
La 9 februarie 1960, s-a stins din viață în New York, la doar 10 zile de la ultima reprezentație, pianistul, compozitorul și dirijorul maghiar Ernő Dohnányi. A fost înmormântat în Tallahassee, Florida, unde predase la universitate timp de zece ani.
Stilul său componistic a fost personal, dar foarte conservator. Muzica sa se subscrie în mare măsură idiomului neoromantic. Deși a folosit elemente de muzică populară maghiară, el nu este considerat un compozitor naționalist în felul în care sunt Bartók sau Kodály. Cele mai bune dintre lucrările sale sunt Serenade in C major for string trio, Op. 10 (1902) și Variations on a Nursery Tune for piano and orchestra, Op. 25 (1914).
Cele trei volume ale exercițiilor zilnice pentru degetele pianistulului avansat ale lui Dohnányi au fost publicate în 1962.
*****
Artaria & Co. a fost una dintre cele mai importante edituri muzicale de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și al sec. XIX-lea asociată cu multe nume de frunte ale perioadei clasice.
Artaria & Co. a fost fondată ca o editură de artă și hărți de Carlo Artaria (1747–1808) în 1770 la Viena, pe atunci capitala monarhiei habsburgice. Compania și-a extins afacerile pentru a include muzica în 1778. Cea mai importantă colaborare timpurie a sa a fost cu compozitorul austriac Joseph Haydn, care a publicat peste 300 de lucrări prin Artaria, inclusiv multe dintre cvartetele de coarde ale compozitorului (cum ar fi Opus 33), Valoarea lucrărilor lui Haydn a contribuit la catapultarea editurii Artaria în vârful editurilor muzicale de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Colaborarea cu Haydn a ajutat Artaria să-și asigure drepturile asupra operelor și altor compozitori clasici importanți, cum ar fi Luigi Boccherini și, mai ales, Wolfgang Amadeus Mozart.
În timpul vieții sale, Artaria a fost principalul editor al lui Mozart, deși după moartea sa, aceasta a trecut la editura germană Breitkopf & Härtel. Începând din 1793, Artaria a publicat câteva lucrări timpurii ale lui Ludwig van Beethoven, până la o dispută amară asupra drepturilor de publicare a Cvintetului de coarde op. 29, care a culminat într-o serie de procese în perioada 1803-1805. Cu toate acestea, Artaria a publicat și Sonata Hammerklavier a lui Beethoven în 1819, iar nepotul lui Carlo, Matthias (1793–1835) a publicat Große Fuge a compozitorului în 1827.
Artaria a continuat să fie o editură de top în secolul al XIX-lea, până când și-a încetat în cele din urmă activitatea de publicare muzicală în secolul al XX-lea. Editura sa cartografică a fost achiziționată de Freytag & Berndt în 1920, iar editura Artaria a fost dizolvată în 1932. Reprezentanța de artă s-a închis în 2012.
Oriunde citești, e bine, numai să citești. Dar iată că există și o zi specială dedicată cititului în … vană!
Așa că putem sărbători, nu-i așa? Închidem telefoanele mobile, pregătim o baie cu spumă, căpșuni și șampanie și… o carte bună.
