„Cred că avem două misiuni foarte importante în viață; una este să aflăm cine suntem cu adevărat, iar cealaltă este să gustăm și să experimentăm cât mai mult din viață.” (David Coverdale)

David Coverdale, născut la 22 septembrie 1951, este un cântăreț englez de rock, remarcat, mai ales, pentru vocea sa puternică cu nuanțe de blues, si cunoscut ca vocalist al formatiei de hard rock Whitesnake, pe care a fondat-o în 1978. Înainte de Whitesnake, Coverdale a fost solistul grupului Deep Purple, din 1973 până în 1976, după care si-a început cariera solo. Colaborarea sa cu Jimmy Page s-a materializat printr-un album certificat Platinā în 1993. În 2016, cā membru Deep Purple, Coverdale a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame, susținând unul dintre discursurile de inducție ale formației.

*****

22 septembrie 1961…
Compoziția „Threnody to the Victims of Hiroshima” a compozitorului polonez Krzysztof Penderecki are premiera la Festivalul de Toamnă de la Varșovia, Andrzej Markowski dirijând Orchestra Filarmonicii din Cracovia.
Cele 52 de instrumente cu coarde indicate în titlul complet al piesei sunt 24 de viori, 10 viole, 10 violoncele și 8 contrabasuri. Durata piesei este de aproximativ 8 minute și 37 de secunde. Numită inițial 8’37”, piesa aplică tehnica sonoristă care tinde să se concentreze asupra caracteristicilor și calităților specifice ale timbrului, texturii, articulației, dinamicii și mișcării.
Dedicată locuitorilor din Hiroshima uciși și răniți de prima utilizare în timp de război a unei arme atomice, compoziția a câștigat premiul Tribune Internationale des Compositeurs UNESCO în același an.

*****

22 septembrie 2015
Dreptul de autor al cântecului „Happy Birthday: este considerat nevalid, punând melodia în domeniul public.
Timp de zeci de ani, arhicunoscutul „La mulți ani” a fost unul dintre cele mai profitabile drepturi de autor în muzică, ducând la câștiguri de aproximativ 2 milioane de dolari în fiecare an. Asta pentru că de fiecare dată când melodia era folosită într-un film, emisiune TV sau reclamă, se făcea contra plată. Acesta este motivul pentru care în majoritatea restaurantelor, cu anumite ocazii se cântau versiuni diferite cu versurile modificate.
Cântecul are o istorie lungă și încurcată, datând din 1893, când surorile Patty și Mildred J. Hill au folosit cântecul în școli. Cântecul a fost cunoscut pentru prima dată sub numele de „Good Morning to All” și a fost publicat ca „Happy Birthday ” în 1935, oferindu-i protecție prin drepturi de autor până în 2030.
În 2013, un regizor care cerceta istoria cântecului, a găsit un caiet de cântece din 1922 care enumeră versurile celebre „Happy Birthday To You” și o prezienta ca dovadă într-un proces în care se făcea referire cum că melodia ar trebui să fie de domeniul public, deoarece orice lucrare publicată înainte de 1923 intra în această categorie. Cazul a ajuns la tribunal, iar doi ani mai târziu un judecător a fost de acord ca piesa să aparțină de domeniul public și folosirea ei să se facă în mod liber.

*****

Din perspectiva Stelei Polare, profetul are dreptate: toate sunt deşertăciune. Şi toate nasc spre a muri, de la virusuri la stele şi universuri. Dar, din perspectivă umană, viaţa, atât cât ţi-e dată, nu este deşertăciune, ci o incredibilă minune ce trebuie trăită cu intensitate, clipă de clipă. Cert este că moartea este inevitabilă, că suntem cu toţii singuri şi că viaţa nu are un scop evident, dar depinde doar de noi să fim sau să încercăm să fim ceea ce dorim în puţinul timp ce ne este dat. Poate că suntem doar o etapă în drumul spre altceva, dar important este să trăim fiecare clipă de parcă ar fi ultima. Viaţa, munca disperată şi efortul de a cunoaşte sunt elementele esenţiale ale drumului nostru spre nu ştiu ce sau nu ştiu unde. În ce mă priveşte, am fost de trei ori mai aproape de eternitate decât de viaţă şi ştiu ce spun atunci când afirm că cea mai mare minune este viaţa.”
Augustin Buzura (22 septembrie 1938 – 10 iulie 2017) intelectual fin, caracter puternic și om de probitate morală exemplară a arătat lumii, cu toată ființa sa, cum se cultivă, prin mijlocirea artei şi culturii, valorile libertăţii şi demnităţii umane.
📖 Universul romanelor lui Augustin Buzura este mărturia profundă, tulburătoare și chiar virulentă despre regimurile care s-au succedat în România ultimei jumătăți de secol XX.
*****

„Viaţa este formată în proporţie de 10% de ceea ce faci şi 90% de felul în care faci ceea ce faci.” (Irving Berlin)

Compozitorul Irving Berlin a murit în somn la casa sa din orașul Beekman Place din Manhattan, la 22 septembrie 1989, din cauze naturale, la vârsta de 101 ani.
Irving Berlin, născut Israel Beilin (11 mai 1888 – 22 septembrie 1989) a fost un compozitor și textier american, considerat pe scară largă unul dintre cei mai mari compozitori din istoria Americii. Muzica sa face parte din patrimoniul american, „Great American Songbook”. Născut în Rusia Imperială, Berlin a ajuns în Statele Unite la vârsta de cinci ani. A publicat prima sa melodie, „Marie from Sunny Italy”, în 1907, primind 33 de cenți pentru drepturile de publicare și a avut primul său hit internațional major, „Alexander’s Ragtime Band”, în 1911.
De-a lungul carierei sale de 60 de ani, el a scris aproximativ 1.500 de melodii, inclusiv partituri pentru 20 de emisiuni originale de pe Broadway și pentru 15 filme. Multe melodii au devenit teme și imnuri populare, inclusiv „Alexander’s Ragtime Band”, „Easter Parade”, „Puttin’ on the Ritz ”, „Cheek to Cheek ”, „White Christmas ”, „Happy Holiday ”, „Anything You Can Do”.