De la amical-colocvialul „Ești prost?!” la „Ești prost!” a lui Cocoșilă, prietenul lui Moromete, care își exprima astfel, concomitent și contradictoriu, atât disprețul, cât și acceptarea în fața puterii de înțelegere a conlocutorilor, părerea românilor despre prostie se mișcă nestingherit, cu umor și/sau indignare.
Prostul autohton este și năucul, și credulul, și săracul, și nebunul, și rătăcitul, și rătăcitorul, și lăudărosul, și nepriceputul, și (prea)milosul, dar și deșteptul. De „prost” nu te plictisești niciodată, dar nici nu scapi. Animat sau inanimat, te înconjoară de peste tot.
Căci „prost” poate fi și un film, un loc de parcare, la teatru sau la cinematograf, în avion sau în tren, un drum național, urban, național, un medicament, un vin (poșircă), un obicei (când e defect sau viciu), dar și un anturaj (alienant).
„Prost” se pot încheia o relație, o poveste de iubire, o partidă de amor, un meci de fotbal sau ori de care, un târg (păgubos) sau o negociere inabilă. „Ceva merge prost” zicem când simțim pericolul în nări.
Cât despre „proastă”, lucrurile stau, într-un fel, la fel, în altul, altfel, căci ‚proastă” este, firește, ființa cea săracă de mijloace, de minte, de noroc, de virtute etc.
Există însă, suprem, „Proasta dracului!”, blestem sau injurie cu mare parapon, dar și admirativul „Nu e proastă!”, pentru laudă (!) reținută.
Altminteri, „proastă” poate fi originea (în epoci diferite, după criterii și realități diferite), sau condiția sau educația cuiva, dar și marfa, mâncarea, băutura sau, pe alt nivel, cartea (piesa, reprezentația etc.).
„Proastă” zicem că e și o emisiune (dacă înșală așteptările spectatorului), o lecție (cu „obiective neîndeplinite”), o strategie (care duce la rezultate mai mici decât cele scontate), o notă (mică), o generație (fără vârfuri, fără performanțe etc.), o „faimă”, o „prestație” de varii tipuri, o poziție în vreun clasament, o afacere, dar și o veste.
„Proastă” poate fi și o vorbă, dacă e spusă fără judecată, fără grijă sau fără temei. La fel, „proastă” poate fi viața cuiva, dacă e lipsită de bunăstare sau bucurie, dar și ‚o situație” de orice tip, care e „albastră” când se simte purceaua moartă în coteț.
„Proastă” poate fi o rudă (săracă, needucată), o glumă, când umorul pică alături cu drumul destinatarului, dar și sănătatea cuiva, vremea (când e „rea”), zodia (nenorocoasă), la fel și dispoziția cuiva cu umoare neguroasă și instabilă.
Ziua, care, când nu începe bine, nici nu sfârșește bine, vecinătatea (când nu e conformă cu moftul), noaptea (când vine cu nesomn), judecata (când e lovită în freză de amor sau de fandacsie), mașina, instalația, „calitatea”, digestia, masa, maniera, mintea, gura, vaca sau vederea.
„Prost”, „proastă” ne ridică, ne coboară, ne salvează, dar ne și îngroapă.