Deși timpul s-a scurs nemilos de la succesul răsunător al artiștilor din lumea teatrului, biografiile maeștrilor scenei continuă să fascineze și astăzi. Inspirat de unul dintre cele mai populare texte („Kean” – o adaptare a lui J.P. Sartre după piesa lui Alexandre Dumas Kean, ou Désordre et Génie) despre condiția omului de teatru, actorul Mihai-Florian Nițu realizează un spectacol intimist, conturând universul artistului. Așadar, este reluată o temă comună cu cea din piesa cehoviană („Cântecul lebedei”), iar spectatorul are acces la interogațiile despre sensurile artei teatrului, dar și la unele probleme general-umane: împlinirile sau dezamăgirile din iubire. Kean din spectacolul gândit și realizat de Mihai-Florian Nițu este o ființă sartriană , capabilă să se autocreeze în permanență, deși pare un om doborât de constrângerile materiale. Bunăoară, pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, regăsim «un bârlog» ce poartă amprenta boemei: afișe din spectacole, bustul lui Shakespeare, gramofon și multe cărți, dar – mai presus de toate – siluetele supradimensionate ale lui Hamlet și Othello (Scenografia: Ilona Lőrincz). Cei doi uriași ai scenei devin veritabili piloni ai vieții lui Edmund Kean.
Lumea propusă de directorul de scenă este cea a artistului care se lasă risipit, trăind pătimaș și fiind imposibil de ținut în frâu. Realizatorul se apleacă asupra omului de teatru şi asupra lumii lui, cu frământările specifice. Scenele extrase din existenţa cotidiană, înscrise iniţial în sfera banalului, primesc surprinzătoare valenţe simbolice, mai ales că artistul Kean se află la amurgul carierei, când rolurile se învălmășesc în memorie, când alcoolul îi aburește mintea, iar falimentul îi bate la ușă; un faliment în primul rând al ființei. Este o biografie care sporeşte în atractivitate prin includerea în text a celebrelor personaje shakespeariene dintre Ofelia şi Hamlet. Kean întrupat de Mihai-Florian Nițu este uman: trist, deziluzionat, beat, dezamăgit, total lipsit de spirit practic, dar mereu fermecător, chiar și în dizgrație. Edmund Kean, marele actor, este un om cre nu poate divorța de teatru. Cu maximă discreţie, scenografia și costumele ajută la scormonirea în adâncul suferinţei, elementele scenice indicând o zonă crepuscular-artistică.
Accentele de tensiune dramatică din replicile Hamlet-Ofelia/Kean-Anna sunt marcate și de eclerajul (Lumini: Ionuț Maier, Alexandru Corpodean) incandescent din timpul acestor decupaje. Textul e corect descifrat în litera lui, iar personajele sunt aşezate pe făgaşele caracterologice. Deşi pare decupat din lumea teatrului (à laDumas père), spectacolul „Kean” devine un microunivers care vieţuieşte în visuri frânte. Spectacolul instaurează o caldă familiaritate între scenă şi sală şi – mai ales –are abilitatea de a da faptelor de viaţă (de la conversațiile formale până la destăinuirile dureroase) relevanţă artistică. „Kean” se transformă într-un veritabil crez artistic.
Edificiul regizorului s-a sprijinit pe expresivitatea penetrantă a laturii artistice a actorului care l-a dublat, căci Mihai-Florian Nițu a pus în valoare analiza lucidă asupra condiţiei actorului de teatru. Întreg spectacolul este o reușită deplină, comunică emoțional, devoalând permanenta fragilitate a artiştilor.
„Kean” după Jean-Paul Sartre și William Shakespeare
Regia: Mihai-Florian Nițu
Scenografia: Ilona Lőrincz
Distribuţia:
Kean: Mihai-Florian Nițu
Anna: Alexandra Tarce
Salomon: Matei Rotaru
Regia tehnică: Constantin Pojonie
Lumini: Ionuț Maier, Alexandru Corpodean
Sonorizare: Vlad Negrea
Durata: 1 h 30 min.
Producție a Teatrului Național din Cluj-Napoca
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.
