Luminița Amarie este o poetă versatilă, care picură esențe ludice și dramatice într-un mecanism de scriere automată bine uns. Cerebrală în formă, foarte lirică în fond, poezia ei are o adâncime de care devii conștient din aproape în aproape, ca atunci când înaintezi printr-o apă căreia începi să nu îi mai simți fundul.
Poemele Luminiței sunt parabole ale lumii urbane contemporane, ale simbiozei dureroase și uneori bolnave dintre suflet și mediu, condamnat nu doar să rătăcească printre realități dezafectate ci și să respire prin plămâni naturali o viață artificială.
Luminița Amarie a migrat printre forme poetice așa cum și-a căutat o patrie, a fost o vreme o nomadă și poate încă mai e, ce e cert e că vocea ei poetică a început să se contureze tot mai limpede într-un registru personal.
Ilinca Bernea
Sârma domestica
trăim în junglă aici oamenii au instinctele primare domesticite nimic mai înfricoșător ne facem loc încet printre ei industrii umanizate de oboseală fabrici de modalități meschine de a trăi pe bandă unde fiecare luptă pentru un loc al lui. locuim în jungla modernă expuși unui pericol iminent ne trezim cu lehamite le facem jocul dar noi știm știm că pe marginea prăpastiei când nimeni nu ne vede dansăm
Tehnici despre vii
din mijlocul humanoizilor cu inimă direct în pustietate exersez capacitatea de a țipa tehnici de dragoste. aparatura subtilă a cărnii. fără milă. după somnul adânc liniștitor lumina zdrobește ungherele minții particule de aer distilează spațiul în care locuim
***
grota luminată de pielea fragilă a unui
țipăt
prins în fier
(mă simt uman aici
nu mai sunt o ființă second-hand)
a zis
iar asta emoționează peste puteri
când din partea cealaltă a inimii
simți o altă iubire
fără milă
singura pe care
n-ai reușit
n-ai reușit s-o
distrugi
***
lumina din ochii animalului de companie
crucile albe
cimitirul fricii
muțenia cu care iubim
ca să avem amintiri
aici se inserează un emoticon neutru
șterge tot & mergi în imaginea asta până la capăt
