Ștefana Dicu

Cu tata aveam o relație bidirecțională, care funcționa la fel de bine în direcții paralele, dar și în sensuri convergente. Eram mereu într-un sincron guvernat de contratimp. Ne-ntâlneam mereu între punct și contrapunct, afirmându-ne unul pe altul ardent, într-o încercare disperată de a ne respinge cu vehemență. Particulele fiecăruia se ciocneau dantelat de ale celuilalt, contopindu-se într-un joc al excluderii. Eu și el eram „da” și „nu” în cea mai desăvârșită formă de ciob sfărmat.

În prezența lui, căutam mereu cu sfială un loc pitit în pieptul lui firav și contorsionat, un crâmpei de lumină sub brațul său ușor, sub dragostea lui. Fruntea mea îi cerceta zâmbitoare mângâierea aspră a palmei, întru binecuvântare. Obrajii mei îi căutau degetele lemnoase și fierbinți, pentru a fi striviți în cele mai dulci ciupituri. Mă cuibăream cu fiecare ocazie înăuntrul său, unde trăiam cu atâta candoare, dar și cu atâta vină, cu un atât de hulpav „du-te” și-un atât de anorexic „vino”. În adâncuri, îl căutam pe el și doar pe el, însă, nu făcea decât să-mi deschidă tainele lumii, legile universului. Pe el, nicicând, nicicum, niciunde nu-l găseam.

Pe tata l-am iubit mereu c-o frică de nestăvilit, așa cum păzeam de fiecare dată cea mai dragă iconiță să nu se spargă. Îl așezam tacticos, de fiecare dată, pe mileul brodat al inimii mele, în cel mai ferit colțișor. Îmi aduc aminte cu tremur în vârful degetelor cum, târziu, în noapte, auzeam frânturi ale conversației cu soția lui, atunci când se întorcea din delegații. Nu voi uita niciodată cu câtă lejeritate prezenta episodul în care, întorcându-se acasă, s-a oprit lângă un lac așezat între munți, simțind impulsul de-a se plimba pe gheața lui groasă. Minute în șir de contemplare sumbră l-au condus pe nesimțite de-a dreptul spre mijlocul acestuia, adâncindu-l tot mai învolburat în inima morții. Următorul pas de bocanc a spart stratul de gheață, căscând pentru tata, între sloiuri, uitarea. Cu trupul său de hârtie creponată s-a zbătut sub cimentul apei înghețate, lovindu-se în mod repetat cu țeasta de duritatea gheții. Vocile toate îi soroceau sfârșitul, însă brațele chemau învierea. Un simplu instinct de autoconservare, nicidecum un efort emoțional de-ai revedea pe cei iubiți? Nicio imagine a celor dragi nu-i brăzda fărâma de suflet care agoniza, luptându-se din răsputeri să nu părăsească material? Nici măcar eu?

Am credința că una dintre imaginile care l-a readus la suprafață, în pulsul vieții, a fost cea a chipului meu. Într-o altă frântură de conversație, cu aceeași detașare, povestea cum, aflat în mijlocul unei lucrări importante, pe un șantier dintr-o altă parte a țării, în timp ce punea la punct o instalație electrică complexă, a fost pe punctul de a se curenta mortal și de a cădea de la etajul zece al clădirii. Ascultându-l, mă plimbam pe lângă trupul lui fragmentat, pictat cu mici izvoare rubinii, dorindu-mi asiduu să mă trântesc în genunchi, având, însă, insuficientă credință de a o face.

Niciodată nu voi uita Crăciunurile în care, lângă bradul semeț cu miros de portocală, tata ne ungea sufletele și timpanele cu cele mai tihnite acorduri de chitara. Colindele n-au mai avut nicicând atâta viață ca atunci. Într-o seară și-a așezat chitara după bibliotecă și n-a mai atins-o. O liniște apăsătoare s-a așternut între chitară și brad. Notele muzicale ale iubirii mele pentru tata, deși afundate în tăcere, în lipsa acordurilor de chitară, în loc să se estompeze s-au intensificat, reluând tot mai îngroșat drumul melancoliei. Tot așa, nu voi uita niciodată cum, chiar după divorț, cu palmele umede și lacrimi șiroind pe obraz, trăgeam de el și îl rugam în sughițuri să nu ne ia din casă pick-up-ul și sifoanele. Pick-up-ul era cutia magică, care în prag de seară-mi așternea la picioare o lume de basm, iar sifonul cu sirop îndulcea copilăria mea. Îmi amintesc cu tristețe scandalul monstruos care a însoțit tot acest episod, țipetele mamei, gesturile de intimidare ale tatei, ura, dezbinarea, răul. Dar mai presus de toate, îmi amintesc candoarea cu care îi iubeam, țesând în jurul lor și mai multe pânze de devotament.”

„Febra orientală” – fragment

foto arhiva personală

Citește și Cer cu amanet