câteodată orbitor
mai ales atunci când noaptea se-ndesea
alteori din el creșteau văzduhurile și liliecii
nopților următoare.
săptămâni în care numai dormea
zile în care mă lătra și mușca animalic
creatură ciudată
însetată de sânge și împerechere.
asta n-ar fi fost nimic dacă ea n-ar fi respirat exasperant
decât muțenia unui arbore singuratic
într-un câmp năpădit de ceață.
luni în care hohotele lui de râs îi crispau melancolia rece
asemeni unei firme grave de neon albastru
deasupra unui magazin de pompe funebre.
ani întregi în care nu era altceva decât culoare.
o culoare mereu schimbătoare
precum manechinele de la o prezentare high life
de modă.

oricum – 
ceva imposibil de descris.
Uneori animal
alteori plantă.
de cele mai multe ori o planetă îndepărtată care-i trimitea
mesaje intermitente de viață cosmonautului
din tine
ce se născuse din copilăria ta blond-arhaică
plină de ozeneuri generații următoare sau triburi rupestre.
o adevărată
stranie
incredibilă poveste.
da – era evident vorba de un cu totul alt personaj
distribuit la pachet cu ea însăși
deși lipsit de viață
în afara ei

părul care-i trăia
care-i învia
chipul.

***

privirea străină
sticloasă
autumnală
și poate tocmai din cauza asta
superbă
a astrului
la asfințit.

aidoma cu cea a tuturor iubitelor
amantelor
necunoscutelor ocazional-neîntâmplătoare
înainte de-a te fi părăsit
vorbindu-ți ca și cum
ar fi ronțăit
cuburi de gheață
între buzele lor clocotitor-sângeriu-carnivore
ca niște semne de carte.

după care crâșmele ți se deschideau dinaintea-ți
precum serafice echipe de salvamari
aducându-ți nenumărate pahare
cu lichide stătute
homeopatice
survolate de muște.

nimic din prospețimea splendorilor antarctice
care-și luaseră vreun taxi
dispărând în sucul gastric al acestui oraș palid
nevricos
bombat

al cărui prizonier ai rămas.

 

Paul Vinicius (n. 24 ianuarie 1953, Craiova) este un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Absolvent al Facultății de Mecanică, Politehnica București, 1982. Membru fondator al cenaclului Universitas. Din 1990 renunță la cariera politehnistă și lucrează ca jurnalist. În prezent este redactor la Editura Muzeului Național al Literaturii Române.

Poezie:

Drumul pînă la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate, Ed. Crater, 1998;
Eclipsa, Ed. Crater, 1999;
Studiu de bărbat; Ed. M.N.L.R., 2003;
Un poem pentru Ioan Flora, Red Pagoda Press, S.U.A., 2005.

Teatru:

Și noi am fost în America, Ed. Palimpsest, 2004;
Colonia Graffiti, Ed. M.N.L.R., 2005

Premii

Premiul pentru debut al U.S.R., 1998;
Premiul A.S.P.R.O. 1998.

În afară de asta, Paul Vinicius e un mare meloman, un tip cu o charismă rar întâlnită, un cinic extrem de lucid și dotat cu un simț al umorului debordant.

În plus, iată cum se definește implicit, într-o postare pe pagina personală de Facebook:

„Cu cât înaintezi mai mult, drumul se-ngustează iar intersecțiile-s din ce în ce mai rare. Invers decât la 16, 17, 18 ani. Pe-atunci toate se lărgeau, se extindeau haotic, toate trăgeau de tine în toate direcțiile. Drumurile, anotimpurile, prieteniile, iubirile. Mai puțin neplăcerile, nefericirile sau dezastrele, care urmau un proces invers și nici cicatrici nu lăsau. Singurul cu care nu te puteai pune era timpul. În unitatea căruia nu te puteai risipi în toate zările, așa cum ți-ar fi venit.

Acum nici nu știu cum și când mi-a fost mai bine, dac-ar fi să aleg între plusurile și minusurile de-atunci și de mai azi. Spontaneitatea debordantă, superficialitatea gălăgioasă și inconștiența imponderabilă de-atunci, sau statornicia luminoasă, liniștea interioară și clar-obscurul de-acum? Și parcă nici să-ncui o ușă-ntre ele, dând un răspuns unidirecțional și concis nu-mi vine.

Da.”