“Nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri gata făcute de la negustori. Și cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.”
Câtă dreptate avea Antoine de Saint Exupery! O sută de ani mai târziu, lucrurile stau chiar mai rău de atât. Sigur, suntem înconjurați de informație. Suntem, mai degrabă, bombardați din toate părțile de informație. Dorința reală de cunoaștere este, însă, invers proporțională cu cantitatea de date pe care o avem la dispoziție. Rareori citim ca să înțelegem. Parcurgem rapid titluri, texte scurte sau citim în diagonală. Acceptăm informația de-a gata, am pierdut orice urmă de curiozitate, de scepticism, nu ne mai deranjăm să punem la îndoială ce citim, să cercetăm în profunzime, să filtrăm ceea ce ce ni se servește pe tavă sau chiar ni se bagă pe gât.
Rețelele de socializare ne-au domesticit simțurile, reperele,principiile. Ne-au păcălit, promițând relaționare facilă, prietenii instant, la plic. O stare sublimă de fericire virtuală care ne-a răpit din lumea reală și ne-a întemnițat (iremediabil?) într-un vid în care singura certitudine este SINGURĂTATEA.
Poate că s-a născut totuși negustorul de prieteni, iar Cartea fețelor este cea mai prosperă afacere din lume!
Citește și Bucuria de a muri: o capcană a sinuciderii?
Sunt o Femeie avocat care s-a trezit într-o zi în fața mașinii de scris împinsă o forță lăuntrică pe care n-aș ști să o aștern în cuvinte și care a trezit în mine o poftă nemărginită de a scrie. În timp, pofta s-a transformat într-o nevoie acută de a sta față în față cu mine, cu adevărul din miezul meu. De a-mi privi în ochi fricile, iubirile nerodite și demonii ascunși prin cotloane de frica luminii. De a mă scrie mai întâi pe mine, descompundu-mă, bucată cu bucată, operând și cosând plăgile sângerânde pentru ca apoi să mă pot reasambla într-un Eu vindecat. Așa s-a născut volumul de proză scurtă la care lucrez intens. Mocnește în capul pieptului și ideea unui roman de dragoste ceva mai neobișnuit. Am decis să las celor două proiecte șanse egale de izbândă și le-am promis că va vedea lumina tiparului cel care va pulsa mai puternic sub epidermă și îmi va ține muza aproape. Scrisul să-mi fie spovedanie și doctorie întru renaștere.
