De ce uităm să înțelegem magia relațiilor dintre oameni?

„Şi prieteniile îşi au viaţa lor. Durează atât timp cât sunt necesare creşterii a două suflete. Vine un timp când prietenia unui anumit om e o povară; nu-ţi mai spune nimic şi nu-i mai spui nimic. Osmoza dintre sufletele voastre s-a sfârşit. Sunteţi acum, unul faţă de altul, două organisme complet închise. Trebuie să cauţi alte organisme, alte suflete cărora să vă puteţi deschide, pentru a primi sau a da bucurii, dureri, experienţe de tot felul. O prietenie care durează o viaţă întreagă este, pentru mine, un miracol. Poate să fie o simplă obişnuinţă şi atunci e tristă şi neinteresantă. Dar poate să fie şi o „căsătorie spirituală”, un miracol propriu zis. Unirea sufletească s-a făcut, atunci, peste graniţele omenescului.” (Mircea Eliade)

Citiți și Despre prietenie, cu dragoste

*

”Fiecare poartă o altă singurătate, toţi umblă cu capul în nori şi nu cred să existe vreo prietenie în această aparentă sociabilitate. Mă gândesc, însă, la ce mi-au folosit toţi oamenii pe care i-am cunoscut, i-am iubit şi i-am urât. Când fac bilanţul în ceasuri de singurătate, înţeleg că n-am iubit pe nimeni niciodată, că iubirile şi prieteniile nu-s nici măcar iluzii, că n-ai fost niciodată decât tu însuţi, singur, bolnav de singur, condamnat şi nefericit.” (Emil Cioran)

*

”Destinul adevăraţilor poeţi e să nu aibă succes niciodată. Poezia este destinată poeziei şi nu publicului. Poetul nu are nevoie de public. Publicul confundă poezia cu şansoneta şi când este îndopat cu poezie, o transformă în şansonetă. Ar trebui ca fiecare scriitor să fie în stare a răspunde: scriu pentru că geniul meu, experienţele mele supreme, supraumana mea pătrundere şi adâncime trebuiesc împărtăşite oamenilor. Scriu pentru că un demon interior mă obligă la aceasta. Un om nu poate fi clasificat; ci descifrat şi înţeles. Nici un om nu-i mai puţin demn de interes şi cercetare decât altul. Sens găsim şi omului, şi frunzei, şi pietrei.” (Eugen Ionesco)

În foto: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Paris, 1977

Fotografia a fost realizată de Louis Monier, publicat într-un album alb-negru de Editura Vents et Sable, intitulat „Création – j’écris ton nom”. Iată istoria ei:

LOUIS MONIER: „Cum fotografiam mulţi scriitori, mulţi mari scriitori, îl fotografiasem deja pe Eugen Ionescu la el acasă, îl fotografiasem pe Mircea Eliade la Editura Philippe Payot, îl fotografiasem pe Cioran la el acasă pe strada Tournon. Dar, Pierre Belfond a avut ideea de a-i convoca pe toţi trei pentru că tocmai scotea o carte de Yves Bonnefoy despre Cioran. Cînd am ajuns la editură toţi trei erau acolo, dar tot aşa, acolo nu aveam lumină bună şi i-am rugat pe toţi să în Piaţa Fürstenberg care era alături, ca să pot face nişte fotografii în condiţii bune şi acolo am putut deci să fac această fotografie extraordinară a celor trei români în picioare.”

Citiți și Prieteniile adevărate sunt veșnice…