O fi vreun ritual, ceva?

Am avut odată o gagică foarte credincioasă, religioasă și spirituală. A nu se crede că am ceva cu treaba asta, deloc. E doar o constatare, atîta tot. Era puțin incomod cîteodată dar în rest destul de în regulă. Mai scăpa cîte-un Tatăl Nostru și cîte-o cruce mare de tot în unele situații cînd chiar nu era nevoie de așa ceva dar nu-i bai. Bună cu draci. Vă dați seama ce chestie, o gagică religioasă să fie bună cu draci. Nu prea îmi explic cum e posibil, cred că la cît de bună era nici dracii nu se temeau de treaba ei cu șpirikismus. Nici măcar un ritual de exorcizare nu ar fi putut să îi alunge de lîngă ea, atît de bună era. Păr pînă-n brîu, țîțe, cur, craci, tot. Genul ăla de femeie care face cam orice bărbat să se întrebe dacă nu este în plus lîngă ea. Cum m-am combinat cu ea nu are importanță, oricum a durat doar vreo 10 zile.

Ne-am întîlnit de cîteva ori, cafeluță, panseluță, cofetărie, treburi. Era bine, aveam ce să vorbesc cu ea, minte mare, plină cu de toate. Bașca bunăciune, cînd intram împreună undeva se făcea loc la masă. Făcînd abstracție de sfinții și rugăciunile care circulau prin conversațiile cu ea la fel cum circulă plătitorii de taxe pe la ghișeele fiscului era bine de tot. Azi așa, mîine așa, la prima întîlnire am pupat-o, la a doua i-am băgat limba-n gură, la a treia am constatat că îi place să îi pun mîna pe cur. Am zis să o iau încet, fără grabă, să n-o sperii. Asta pînă cînd într-o seară am condus-o acasă și m-a invitat să mai bem ceva. Fără să-mi fac iluzii cu privire la ce s-ar fi putut întîmpla am acceptat și am urcat.

Încă de la ușă am început să miros ceva suspect. Că înainte să bage cheia în broască și să descuie a tras două cruci mari din cap pînă-n picioare. O fi vreun ritual, ceva? Am zis că nu se face să întreb, că nu-i frumos. Am așteptat să termine și după aia am intrat. Am dezbrăcat haina și am urmat-o în cameră. Ați fost în biserică, nu? Bun, înseamnă că ceea ce descriu în continuare nu o să fie greu de vizualizat. Cum să explic? Cred că încăperea aia putea foarte bine să fie asemănată cu un sanctuar. Candele, cruci, cruciulițe, talismane, mătănii… peste tot. Cîteva rafturi ticsite cu cărți, o privire mi-a fost de ajuns să identific cîteva titluri, Biblia, Viețile Sfinților etc. Cît despre pereți… tapetați cu icoane. Nu cred că am reușit să identific vreun petec de perete fără o icoană pe el. Nu era greu de ghicit că toți sfinții din calendar erau prezenți la apel pe pereții ăia, plus ăia din textele apocrife. Am simțit nevoia bruscă să mă pun în genunchi și să mă rog pentru iertarea păcatelor pînă la Judecata de Apoi.

Mi-a spus să mă fac comod că ea merge să facă o cafea și a dispărut în hol, spre bucătărie probabil. M‑am așezat pe canapea cu băgare de seamă, zău dacă nu era o atmosferă în camera aia de îți era frică să nu tulburi praful de pe mobilă și cuvertura de pe pat. M-am așezat sfios pe un colț și am așteptat. Mi‑am plimbat ochii în jur, m-am uitat și pe pereți, între toți ăia din pozele alea l-am recunoscut pe Sfîntul Gheorghe în scena în care omoară balaurul. Vă dați seama cît de bucuros am fost să văd pe cineva cunoscut în tot sanctuarul ăla. Mai ales că mă cheamă Giorgian, așa că e sfîntul meu. Am și gîndit spre el, „Sfinte Gheorghe, dacă mă ajuți să ies cu bine din toată treaba asta promit că nu mai beau și nu mai înjur o lună de zile în cap”. Și cum îl rugam eu pe taica sfînt, apare în ușă. Nu, nu sfîntul Gheorghe, ea.

fineartamerica.com

Era goală-goluță. Așa cum a făcut-o mă-sa. Să cad de pe canapea. Vă imaginați tabloul? Faceți un exercițiu de imaginație: o biserică prin care se plimbă o femeie în curul gol. Face toți banii și simți un imbold puternic să te convertești la păgînism, indiferent de religia în care ai fost botezat. Am căscat fălcile să zic ceva dar nu am reușit. Dădeam din gură și din gît exact cum face un guvid care caută aer. Se mișcă spre mine, mă apucă zdravăn de tot și îmi bagă o limbă pe gît de am zis că atît mi-a fost. A fost ceva extrem de pasional. După ce m-a limbit bine de tot mi-a dat drumul și s-a retras. Am rămas nedumerit. O văd că merge la un raft, ia un chibrit și începe să treacă pe la fiecare candelă și lumînare ce erau în cameră și le aprinde pe rînd. M-am simțit cam aiurea, începea să devină sinistru. Eu nu am nimic împotrivă cu lumînări și feștile și să fac sex într-o cameră plină cu așa ceva dar cînd tabloul e completat de cruci și icoane se schimbă povestea. Intrasem însă în horă, trebuia să joc pînă la capăt. Îmi era teamă că de caut să fug cumva, să evadez, mă aleg cu vreun blestem, vreo anatemă de nu mă mai curăță toate acatistele de pe pămînt. Era totuși ceva extrem de erotic în toată treaba asta. V-am spus că era bună cu draci, nu? Ei bine, nu știu cum se împăcau dracii cu încăperea aia în care ne aflam dar sigur nu s-ar fi lăsat alungați de acolo nici de cel mai al dracului ritual de exorcizare. Își unduia cumătra poponeața de cred că era prezent acolo tot Iadul și aplauda. Îndeosebi cînd se apleca ca să le aprindă pe alea care erau pe jos. Mie îmi alerga omușorul din gît în sus și-n jos de am crezut că mi-l fracturez.

Termină de aprins feștilele, se sucește și îmi spune scurt: „Jos textila.” Sincer, îmi era rușine să mă dezbrac în curul gol de față cu sfinții părinți. Am făcut-o totuși după ce mi-am cerut iertare în gînd, „Băieți, e pentru o cauză nobilă. Adică, uitați-vă și voi la ce am în față. Voi ce ați face în locul meu?” Am rupt țoalele de pe mine și am rămas fără frunză. Pînă la urmă și ăia doi din Rai umblau despuiați și‑au stat așa și-n fața lui Ăl de Sus. Nu era păcat, nu? Își plimbă mîndra ochii pe mine, dă satisfăcută din cap. După aia ia un CD din raft și-l bagă în player. La faza asta chiar că am băgat-o pe mînecă. Dacă bagă muzică religioasă s-a zis cu mine. Asta îmi mai lipsea, clar că nu mai sunt bun de nimic, nu mi se mai ridică nivelul de trai în vecii vecilor amin. Apasă pe buton și răsuflu ușurat. Nu e bisericească deși e ceva asemănător. Enigma, melodiile alea de prin ‘92, alea care seamănă cu un cor bisericesc. E-n regulă, chiar îmi place.

Vine la mine, îmi pune o mînă-n piept și mă răstoarnă cu fața-n sus după care mă-ncalecă. Dincolo de toate chestiile din jur bag de seamă că știe ce face. Se pricepe. Și se pune pe treabă cu nădejde. În mine se luptau multe chestii, îndeosebi un aspect foarte tîmpit. Cum stăteam așa, cu fața-n sus, am băgat de seamă ceva ce nu văzusem pînă în momentul ăla. Avea și tavanul pictat. Și exact în fața ochilor Sfînta Treime. Voi vă dați seama cum e să ai o gagică peste tine, în toiul acțiunii, iar tu să te privești ochi în ochi cu Cel de Sus? Și nu avea de gînd să se uite și el în altă parte, nu. M-a năpădit evlavia. Cumătra dădea ochii peste cap și eu nu știam unde să mă uit. Ca să fie tabloul complet, am uitat să vă spun că era în poponeața goală dar la gît avea un crucifix cît crucea de pe turla bisericii, atîrnată de un șirag de mătănii măricele. Așa îi juca crucifixul ăla între țîțe…! Mișto țîțe, mari. M-am uitat la Tatăl nostru, mi-am cerut iertare în gînd și am apucat-o de ele. Nu mai rezistam. Ea îi dădea înainte, tot dădea din buze. Am sperat din tot sufletul să nu fie rugăciune ce spunea ea acolo, bine măcar că nu o zicea cu voce tare dacă era așa.

Am mai schimbat cîteva poziții, eu mă tot gîndeam să nimeresc vreuna în care să nu mai văd tot ce era în jur, să pot să mă bucur și eu de moment așa cum trebuie. Bineînțeles că nu exista vreuna. Colac peste pupăză, cum ne făceam de cap, s-a deranjat cuvertura de pe canapea și a lăsat să se vadă cearșaful. Evident că și ăsta era tot cu motive bisericești, cruci, cruciulițe, sfeșnice. În momentul ăla speram doar să reușesc să nu îmi moară cumva, de terminat nu mai eram convins că eram în stare. Pentru prima dată în viața mea am constatat că s-ar putea să fie nevoie să simulez. Să mai spui că numai femeile au problema asta. Am mai ținut-o așa cîteva minute și la un moment dat am simțit-o că a găsit scările pe care urcă îngerii în Rai. Și cum să se termine o partidă de coțăială de felul ăsta altfel decît cu un “Doamne Dumnezeule!”? L-a zis de vreo cîteva ori. N-am avut niciodată înclinații pentru actorie dar în momentul ăla am dat tot ce am avut mai bun din mine. Am scos și eu un “Doamneeeeeee!” de s-au mirat și sfinții de pe pereți. A căzut grămadă peste mine.

Ne-am mai giugiulit o vreme după care am mers să fac duș. Intru în baie, intru în cabina de duș și mai să cad. Bineînțeles că dușul era făcut pe comandă, era în formă de crucifix, pînă și orificiile prin care țîșnea apa erau tot în formă de cruce. Mă biciuiau crucile de apă. Asta a pus capac. M-am spălat la foc automat, am ieșit și după ce am inventat un motiv oarecare am șters-o. Presupun că a rămas foarte nedumerită. Eu eram extrem de ușurat. N-am mai căutat-o, am adăugat în schimb experiența în tolba cu întîmplări care te fac să cazi pe gînduri și să te întrebi cum naiba de ți se întîmplă tocmai ție treburi din astea. Soarta.

SFÎRȘIT

Citiți și Despre literatură, succes și alți demoni…

Victor Chircu