Singura dată, acum mulți ani, când, mai mult amuzată decât curioasă sau credulă, am dat curs tradiției de a dormi cu niște flori sub pernă, am visat un nene de la judecătorie. Unul mic, urâțel, dar gonflat parcă artificial, și care-mi displăcea profund. M-am și speriat când m-am trezit.
Adică aoleu, ce-o fi cu visul ăsta?!
Nici măcar n-avusesem recent vreo cauză la el la sală, să fi zis că de acolo mi s-a tras. De atunci nu am mai repetat experiența și nici n-am simțit nevoia să-mi scrutez subconștientul să mai descopăr te miri ce. Pur și simplu e bine așa cum e.
Acum ceva mai puțini ani, când începuse nebunia produselor fără parabeni, toată „lumea bună” le cumpăra, fără ezitare, convinsă fiind că o viață ca lumea implică, obligatoriu, și cosmetice fără parabenii cu pricina. Când am întrebat două-trei persoane dacă știu ce-s ăia și de ce sau dacă ne fac rău, au ridicat din umeri. Habar n-aveau, dar știau clar (atât de bine funcționaseră reclamele) că e musai să fie fără.
Ieri, privind ambalajul pâinii ce se odihnea în frigider, am văzut că scrie pe el că nu e din aluat congelat. Asta e la modă mai recent, ca produsele de panificație să nu fi fost din cocă anterior congelată. Adevărul e că, până nu foarte demult, nici nu ne-ar fi trecut prin cap că pita ce-o mâncăm ar fi putut să provină din chestii congelate. Dar acum știm, ni s-a spus și iată, suntem dispuși să plătim mai mult, poate chiar dublu, pentru astfel de produse.
Cred că așa funcționează marketingul.
Se creează o nevoie, se inventează o așteptare (care, de cele mai multe ori, n-are legătură cu realitatea sau ce își doresc sau au nevoie cu adevărat oamenii), după care se livrează produsul.
Nici nu-ți mai dai seama că nevoia e artificială, la fel ca mușchii umflați cu pompa ai judelui din primul alineat.
Nici nu mai contează că era normal să ai un produs bun, de calitate, necongelat sau nechimizat în exces.
Și că e evident că nicio țigară nu te va transporta într-un paradis marin, nicio pereche de pantofi nu te va ajuta să cucerești lumea (dacă nu ai putea să faci asta și fără), nicio cremă nu te va face de 20 de ani peste noapte, niciun iaht nu-ți va revela vreun ocean mai frumos decât este el oricum și niciun apus de soare nu va arăta mai grozav privit din camera resortului de 5 stele.
Reclama e sufletul comerțului iar noi am devenit consumatori cuminți, care luăm ce ni se servește.
O fi bine, o fi rău?
Dacă mai folosim micile celule cenușii să facem diferența și nu avem așteptări mărețe, ca produsele cumpărate să ne facă mai frumoși, mai sociabili, mai bine-dispuși, mai tineri sau chiar nemuritori, cred că e bine.
Cel puțin știm că dăm un ban în plus nu ca să stăm în față, ci doar pentru a ne alimenta dorințele, snobismul sau foamea de lux.
Dar dacă ne credem mai cu moț doar fiindcă am cumpărat ce ni s-a spus că trebuie să cumpărăm, e clar că am devenit victimele perfecte ale manipulării.
Că doar se știe: dacă tu crezi că nu ești manipulat, înseamnă că ai încăput pe mâinile unor profesioniști.