Târzie toamnă, nu te aștept,
dar dacă tot curgi, atât de spumos, pe trezie,
hai, scrie
ceva nebunesc de frumos
despre tot ce va fi sau n-a fost să fie
o chirurgie pe cordul deschis
cu laserul vag, de poezie.
Iar pentru-o clipă sau o
veșnicie alunecată-n romanțios
întoarce, din cutremurata mea geometrie,
susul în jos.
Nu te aștept
hai, scrie…
foto tumblr.com
De ce nu se umple marea
dacă râurile se varsă,
toate, în ea?
De ce nu se umple cerul
dacă aripile zboară,
toate, în el?
Și inima, de ce nu se umple
dacă marea și cerul
acolo-și prăbușesc
toate întrebările?
Citește și De ce
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.