Nu cu mâneca, deșteptule!
Strugurii cuvintelor mustind pe buzele mele
iarba de pușcă a vieții în doi
orașul vuind în mine
cu averea lui de mizerii morale
și purități imorale
mereu pe frânghia dintre două străzi
ca pe un șiret.
Strugurii cuvintelor mustind pe buzele mele.
Mai șterge-te, Dumnezeului, o dată!
Nu cu mâneca, deșteptule!
Ia și tu o batistă ca toți poeții respectabili,
nu înfuleca, nu strivi, nu plescăi,
nu… poftim! Ți-ai pătat poplinul literar,
gulerul imaculărilor scrobite.
Și totuși, strugurii cuvintelor șiroind
a toamnă bogată
metehnele viticultorilor țărani.
Strugurii când negri, când aromați, când tronconici
mustind se lipesc pe buzele mele
dulce rănite de sărutul neantului.
De multe ori, nu știm cine este autorul versurilor unor cântece pe care le fredonăm sau pe care dansăm. De data aceasta, la fel cum se întâmplă și cu versurile scrise de Adrian Păunescu, numele poetului Lucian Avramescu este cunoscut și și-a primit aprecierea publicului.
Melodia, însă, a avut și ea istoria ei, independent de dragostea cu care Lucian Avramescu a scris superbele versuri și le-a oferit spre a fi puse pe note compozitorului Adrian Enescu.
Bună seara, iubito, pot să-ţi spun prin cuvinte
Că puţine mai sunt pe pamânt lucruri sfinte
Că intră iubiri prematur în morminte
Bună seara, iubito, pot să-ţi spun prin cuvinte.
Bună seara, iubito, sunt destui care vor
Să pună la uşa iubirii noastre zăvor,
Să pună lacăt cuvântului dor,
Bună seara iubito, sunt destui care vor.
Bună seara, iubito, te aştept ca şi când
Numai dragostea noastră ar fi pe pământ
Mai presus de căderi, de măriri, de cuvânt
Bună seara, iubito, te aştept ca şi când.
Poetul şi jurnalistul Lucian Avramescu s-a născut în comuna Sângeru, judeţul Prahova, la 14 august 1948.
A urmat cursurile Facultăţii de Horticultură a Universităţii din Craiova, pe care a absolvit-o în 1971, cu o licenţă în arhitectura peisageră, apoi şi cursurile Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii din Bucureşti, potrivit „Dicţionarului general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).
A debutat în 1967, cu poezie şi reportaje, în „România literară” şi „Luceafărul”. A condus cenaclul „Serbările Scânteii Tineretului” (până în 1985). A fost ziarist la „Orizont” (Râmnicu Vâlcea, 1975), „Scânteia tineretului” (redactor-şef adjunct), „Suplimentul literar-artistic al ‘Scânteii tineretului'” (1986-1989) şi „Tineretul liber” (ziar înfiinţat la 22 decembrie 1989). Este fondatorul Agenţiei de ştiri ‘A.M. Press’ (1991), prima agenţie de presă cu capital privat înfiinţată după 1989. A publicat volume de versuri, note de călătorie, antologii, eseuri şi pamflete jurnalistice.
De-a lungul timpului i-au apărut volumele: „Poeme” (Bucureşti, 1975), „Stele pe dealuri” (Craiova, 1976), „Transplantul de albastru” (Bucureşti, 1976), „Un liber albatros” (Bucureşti, 1978), „Ei, aş, spunea poetul” (Bucureşti, 1980), „Nu cer iertare” (vol. I-III, Bucureşti, 1981-1985), „Bună seara, iubito” (vol.I – 1986), vol. II – 2000). În 2002, în cadrul Târgului Internaţional „Gaudeamus – carte de învăţătură” a fost lansat volumul „Ciorne”, editat de A.M. Press, care reuneşte materiale semnate de Lucian Avramescu apărute în ziarul „România liberă”. În 2011 i-a apărut volumul de poezii „Poetul ca o casă în flăcări”.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1979, a fost distins cu premiul de debut pentru poezie acordat de Editura Albatros (1975) şi Premiul pentru scriitorii tineri (1979). În cadrul Premiilor Uniunii Ziariştilor Profesionişti pentru activitatea jurnalistică pe anul 2002, Lucian Avramescu a fost distins cu Premiul „Geo Bogza”.
La cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu„ (martie 2008), a primit Premiul de Excelenţă „Nichita Stănescu”, oferit de Primăria Municipiului Ploieşti. S-a numărat printre personalităţile distinse cu premiul de excelenţă la gala laureaţilor Fundaţiei „România 2000” din 2008. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea) (sursa)
Citește și Cele mai frumoase poeme de dragoste
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.