Monet, fondator al mișcării impresioniste

Oscar Claude Monet s-a născut la Paris, la 14 noiembrie 1840, în inima cartierului Montmartre. Pentru că afacerile tatălui său, Claude Adolphe, nu mergeau foarte bine, s-a hotărât mutarea întregii familii în Normandia, la Le Havre, un vechi oraș port la Canalul Mânecii. Aici își petrece Monet adolescența, această parte a Normandiei având o influență esențială în viziunea și lucrările viitorului pictor.

„Școala mi s-a părut întotdeauna o închisoare și nu reușeam să mă conving că era bine să satu acolo, cu atât mai mult cu cât era vorba de patru ore pe zi, când soarele mă îmbia, marea era liniștită și aveam așa poftă să stau în aer liber, să alerg pe stânci sau să mă bălăcesc în apă.”(Claude Monet)

Monet s-a împotrivit sistemului școlar clasic, motiv pentru care relația cu tatăl său a fost una precară. În timpul orelor de curs, desena pe caiete ghirlande sau portrete și caricaturi ale profesorilor sau ale altor personalități din oraș, devenind, în scurt timp, celebru pentru lucrările sale. Astfel, la numai 15 ani, Monet începe să vândă primele sale lucrări, primind chiar comenzi de la prieteni și colegi, provocând, în același timp, un scandal în familie. Cu banii astfel câștigați, Monet reușește să meargă pentru prima oară la Paris.

În perioada 1856-1858, Monet îl cunoaște pe Eugene Boudin, pictor renumit al vremii și supranumit „regele cerurilor” – pentru atenția naturalistă acordată redării atmosferei luminii cerului – care expunea lucrări (peisaje marine) în vitrina unui magazin de rame și culori din Le Havre, acolo unde începuse să își expună caricaturile și Monet. Deși inițial tânărul artist a criticat lucrările lui Boudin – afirmând că realismul și stilul pictural al artistului sunt insuportabile – cei doi vor avea o relație extrem de strânsă, Boudin devenind nu numai partenerul său de pictură, dar și primul său mentor.

Extrem de apreciată, pictura lui Boudin va juca rolul de sursă de inspirație pentru propria sensibilitate picturală a lui Monet față de natură și elementele sale în perpetuă schimbare. Discipolul va prelua de la mentorul său aplecarea spontană către natură și poetica nuanțelor. La numai 17 ani, Monet expune prima sa lucrare, alături de cele ale lui Boudin, la Expoziția municipală din oraș.

Podul Waterloo (Sursa foto: art-monet.com)

După ce îi este refuzată o bursă de studiu la Paris, Monet pleacă pe cont propriu în marele oraș, în 1859, folosindu-se de banii câștigați din vânzarea caricaturilor. Păstrează legătura cu Boudin, pe care îl ține la curent cu evoluția sa. Păstrându-și firea nonconformistă, refuză să urmeze cursurile Școlii de Arte Frumoase, după cum fusese sfătuit de pictorii consacrați către care fusese îndrumat, și se înscrie la Academia Elvețiană, școală particulară liberă, unde va lega o prietenie cu pictorul Camille Pissaro. Această decizie îl va costa, însă, sprijinul financiar al tatălui său, lăsându-l pe Monet în grija exclusivă a mătușii sale care îi trimitea, din când în când, bani.

În 1861, se înrolează în regimentul Chasseurs d’Afrique aflat în Algeria, însă după un episod nefericit de febră tifoidă, este nevoit să se întoarcă în Franța în vara anului următor. Își petrece convalescența în Le Havre, unde îl cunoaște pe artistul olandez Johann Barthold Jongkind – și el prieten cu Boudin și recunoscut ca precursorul impresionismului – care va deveni al doilea maestru al lui Monet. Peisajele cu mult mai lejere și luminoase ale lui Jongkind vor juca un rol determinant în evoluția vizuală a lui Monet și conturarea unui nou curent în pictură.

În 1862, Monet pleacă pentru a doua oară la Paris unde intră în atelierul lui Charles Gleyre, pictor extrem de apreciat nu atât pentru lucrările sale cât pentru talentul academic.

Mic dejun pe iarbă (Sursa foto: paintingmania.com)

La Paris, Monet va deveni prieten nedespărțit cu Renoir, Sisley și Bazille, cu care va forma primul nucleu al mișcării impresioniste.

În 1865, Monet expune pentru prima dată lucrări la Salonul din Paris: două vederi ale estuarului Senei de la Honfleur, extrem de apreciate de critici pentru „sensibilitatea față de valorile cromatice”.

Dorind să impresioneze cu o lucrare inedită la Salonul din anul următor, Monet începe să lucreze la un studiu pentru pânza Mic dejun pe iarbă – inspirat din lucrarea Prânzul pe iarbă a lui Manet – folosindu-se însă de o tehnică absolut nouă, aceea a surprinderii personajelor din compoziție în ipostaze naturale. Astfel, Bazille și iubita lui Monet, Camille Doncieux, sunt modele pentru această lucrare, fiind rugați de pictor să pozeze direct în aer liber, fiind practic parte din peisajul ce urma a fi redat pe pânză. Tehnica a fost criticată de pictorul Courbet, astfel că Monet a renunțat să finalizeze și să expună lucrarea la Salon.

În schimb, lucrarea Camille în rochie verde, reprezentând portretul în mărime naturală al iubitei și viitoarei sale soții, realizat în numai 4 zile, a fost extrem de bine primit de critici, în special pentru  redarea perfectă a faldurilor și cutelor rochiei personajului și a umbrelor create de materialul prețios, dar și pentru atitudinea extrem de naturală a lui Camille care pare a fi, cumva, în treacăt prin tablou. Lucrarea a fost apreciată și de scriitorul Emile Zola, admirator al pictorilor realiști și prieten bun al lui Manet.

Camille în rochie verde (Sursa foto: opisanie-kartin.com)

La începutul anilor 1870, Monet se retrage în Anglia, la Londra, împreună cu familia, pentru a evita războiul franco-prusac. Împreună cu Pissarro intră în legătură cu Paul Durand-Ruel, care va deveni dealer-ul său. În perioada 1871-1872 pictează canale, bărci și mori de vând în Olanda, apoi se retrage din nou la Le Havre. Monet închiriază o casă la Argenteuil, pe malul Senei, aproape de Paris, și pune bazele unei expoziții independente, alta decât Salonul oficial, unde vor fi expuse lucrările curentului impresionist în anul 1874. Expoziția nu se bucură, însă, de succesul așteptat, criticii și publicul nefiind încă pregătiți să aprecieze caracterul inovator al lucrărilor impresioniste.

După moartea soției sale, în 1876, Monet începe să creeze unele din cele mai bune lucrări ale sale. Pornind de la câteva grupaje de peisaje terestre și marine din zonele rurale ale Franței, Monet dezvoltă celebrele serii de picturi în care documentează aceeași scenă în mai multe lucrări pentru a surprinde schimbările luminii și trecerea anotimpurilor. Stilul este implementat în totalitate în anii 1890, pe fondul dezintegrării mișcării impresioniste.

Parlement, coucher du soleil (Sursa foto: wikipedia.com)

În ultima parte a vieții, Monet s-a îndreptat către natura controlată, realizând o serie impresionantă de lucrări având ca inspirație grădina sa, eleșteul, nuferii sau sălciile. În 1914, Monet începe o nouă serie de picturi ale nuferilor săi la sugestia prietenului său, politicianul Georges Clemenceau, acestea fiind expuse în Orangeria Grădinilor Tuileries.

Claude Monet Water Lilies Series (Sursa foto: tuttartpitturasculturapoesiamusica.com)

În ciuda unor probleme serioase de vedere, Monet continuă să picteze până aproape de sfârșitul vieții, în 1926.

„Nu am decât meritul de a fi pictat întocmai după natură, străduindu-mă să reproduc propriile impresii față de fenomene trecătoare și schimbătoare.” (Claude Monet)

(Sursa info: britannica, wikipedia)

Citiți și Camille Pissarro: Este absurd să cauți perfecțiunea