Oricare dintre filmele lui David Fincher reprezintă o provocare. După The Social Network (2010), o fișă clinică, dar admirabil redactată, după explozia de coduri din The Girl with the Dragon Tattoo (2011), ne-am fi putut îndoi de forma acestui cineast în recenta peliculă Gone Girl (2014). Dacă Fincher s-a făcut remarcat grație stilului său personal (idei novatoare și efecte impresionante), această nouă producție (adaptare după un best-seller de Gillian Flynn) se impune ca un film al sobrietății (lipsit de stilizări exagerate sau mișcări imposibile ale camerei). Cu o meticulozitate de sfinx, regizează și invită spectatorul să pătrundă în coșmarul din spatele “coliviei de aur”. Cineastul oferă o analiză rece și tranșantă a ceea ce-ar mai putea însemna astăzi o căsnicie – cuplul modern pierdut între propriile nevroze și cele ale lumii avide de spactaculos.

Rosamund Pike & Ben Affleck © 20th Century Fox

David Fincher se dovedește un realizator subtil, ironic, plin de umor fin, devoalând fisurile din povestea cu Feți-Frumoși și zâne. Deși istorioara pare “cusută cu ață albă”, spectatorii nu vor fi scutiți de trăiri intense pe tot parcursul celor două ore și treizeci de minute ale peliculei. Deriva cuplului de pe ecran nu este decât pretextul pentru demonstrația lui Fincher, care-și continuă demascarea unor tare ale lumii actuale; societatea  se lasă atrasă de orice eveniment “șocant” de pe crane ca să-și umple vidul existențial. Filmul este proteiform și nu se reduce doar la tema aceasta. Narațiunea filmică se ramifică fără a lăsa mult timp de gândire spectatorului ce are de suportat loviturile lui Fincher.

Nick Dunne (Ben Affleck) descoperă, cu uimire, că soția sa, Amy, a dispărut în ziua în care aniversau cinci ani de căsnicie. Multe dintre semnele din căminul lor sugerau o răpire sau o crimă. În orășelul din Missouri se iscă o adevărată tragedie: poliția anchetează cazul, opinia publică e scandalizată, au loc conferințe de presă, producătorii de emisiuni TV se-nghesuie pentru exclusivitate. Din acest “bulgăre de zăpadă” al faptului divers se naște o adevărată isterie colectivă, întreținută de gândirea unilaterală. (Multe dintre imaginile de pe ecran seamănă izbitor cu deja celebrul “caz Elodia” din peisajul media românesc.) Starbucks, Dunkin Donuts și alte mărci folosite de polițiștii aflați în acțiune vor apărea în acest carusel de brand content, reînnodând firele poveștii. Pe motiv că a surâs într-un moment nepotrivit, Nick devine suspectul numărul unu.

Povestea funcționează pe opoziția dintre punctele de vedere ale celor doi soți. Realizatorul aruncă indicii privitorilor și-i poartă printr-un labirint de flashback-uri inițiate de soția a cărei voce se aude din off. Newyorkeza rafinată presară detalii din relația lor. Schimburile de replici, privirile cu subînțelesuri par desprinse din romanele-foto și pudrează cu roz debutul acelei idile. Încet-încet, se ivește spectrul crizei economice, vine șomajul lui Nick și mutarea cuplului în orășelul natal. Pe firul poveștii lui Amy, bietul soț va afla secretul dispariției minunatei sale soațe, cea pe care toată lumea o iubea, dar nimeni nu o cunoștea.

În această pseudo-soap-opera, lumea este devorată de curiozitate și de-o sete imensă de securitate. Printre notele false din această dramă conjugală, regăsim figura feminină fascinantă: un monstru al manipulării. Fostă James Bond–girl, Rosamund Pike întrupează “soția perfectă”, frumusețea fatală à la Hitchcock  (seamănă izbitor cu Tippi Hedren din Marnie).

Rosamund Pike © 20th Century Fox

După Lisbeth Salander (un alter-ego al cineastului), Amy Dunne pare să fie chintesența personajului  fincherian: o medalie cu două fețe. Rosamund Pike portretizează, cu subtilitate, o maestră a intrigilor subtile. Cu un aer de prințesă, Amy este capabilă să seducă cu ușurință și pozează în victima perfectă a unui soț “psihopat”, amestecând teme din Rebecca și Suspicion. Cu o precizie de specialist, această păpușă blondă – autoare a unei francize de literatură populară – își aplică lovituri incredibile peste chipul marmorean și manevrează persoanele cu care interacționează, jonglând cu stările (aici angelică, dincolo perversă). Cu viclenia unui păianjen, țese plasa în care vrea să-l atragă pe infidelul soț (Nick trăise o aventură cu o jună de douăzeci de ani), își supraveghează și-și provoacă victima printre anchete, talk-show-uri, și paginile jurnalelor. Ben Affleck excelează în ambiguitatea cerută. Fincher regăsește în jocul acestuia reflexia ironică a unei fațade, este chipul perfect pentru…complezență.

Ben Affleck © 20th Century Fox

Dacă realizatorul povestește despre dispariția unei soții, filmează, de fapt, o Americă descarnată în pofida grandorii afișate. În acel chalet al lui Desi Collings, la care Amy se refugiază o perioadă, panoplia high-tech  și confortul sunt însemnele unei lumi golite de sens, dibaci ascunse în spatele unei “colivii din aur”. Ca și în, el distruge cuplurile fericite, ca și în Fight Club, mizează pe dedublare și lapidează frumusețea. Coloana sonoră hipnotică (Atticus Ross, Trent Reznor) amplifică efectele regizorale.

Rosamund Pike & Ben Affleck © 20th Century Fox

Grație jocului actoricesc – derutant -, bazându-se pe anumite trucuri de montaj (care tulbură confortul), Fincher injectează haos în perfecțiune, fisurează vitrina strălucitoare a thrillerului până ce explodează și-apoi așterne un voal de sarcasm peste-o pantomimă satirică. Imaginea eroilor din poveștile cu zâne devine una zgâriată de timp, erodată după doar câteva luni, și capătă formele unui film polițist, angoasant, dar traversat de umor negru ce menține spectatorul țintuit în scaun.

Incitant, elegant, pasionant, Gone Girl se impune ca un obiect filmic surprinzător al unui cineast plin de talent.

Gone Girl

Regizor: David Fincher
Scriitor: Gillian Flynn
Scenarist: Gillian Flynn
Compozitor: Trent Reznor, Atticus Ross
Operator: Jeff Cronenweth
Producător: Leslie Dixon, Bruna Papandrea, Reese Witherspoon
Monteur: Kirk Baxter

Distribuţia

Ben Affleck (Nick Dunne)
Missi Pyle (Ellen Abbott)
Rosamund Pike (Amy Dunne)
Neil Patrick Harris (Desi Collings)
Tyler Perry (Tanner Bolt)
Kim Dickens (Detectiv Rhonda Boney)
Casey Wilson (Noelle Hawthorne)

Premii, nominalizări, selecţii

Globurile de Aur (2015) – Cel mai bun regizor, nominalizat: David Fincher
Globurile de Aur (2015) – Cea mai bună coloană sonoră, nominalizat: Atticus Ross, Trent Reznor
Globurile de Aur (2015) – Cea mai bună actriţă într-o dramă, nominalizat: Rosamund Pike
Globurile de Aur (2015) – Cel mai bun scenariu, nominalizat: Gillian Flynn

(Via WebCultura)