mai mult decât ploaia
în acele răsărituri nervoase
când aerul rădăcini prinde
și epiderma somnului putred
sub picioare îmi lunecă mut
sunt cu o pasăre mai puțin decât voi fi mâine
și mult mai mult decât ploaia-n dragoste
a crezut
și-au făcut obicei diminețile
trimit cărți poștale ce penele
își scutură cum câinele blana udă
ah, asta îmi place la nebunie
cea mai firavă plutește și se lipește
de buze dac-o desprind
dă sânge
foto sursa
umblu din om în om cu poza ta-n brațe
mărturisesc toți, însă nimeni
nu te cunoaște. doar eu
inimă de hârtie
cârpită cu umbre dintr-o idee
rătăcesc printre zimții albiți
ai Câmpiilor Elizee… Citește și cu poza ta-n brațe
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
