lupi de argint
în urma ta viața pare o plajă pierdută, smântână
linsă în grabă de limbile zdrențuite
ale luminii.
de unde privesc, unghiul pe care șoldul
ei îl face cu valul,
adăpostește o haită
de lacrimi.
e vremea fluidă a lupilor de argint. ei fac dragoste înecați
în mare. apoi, le cresc aripi. aproape de
neînțeles.
foto painting by Lucy Campbell sursa
***
din puținul pe care-l știu despre tine și din
prea mult sunet ce taie noaptea fărâme
și-o-ndeasă în văduvite viori
iau ce mi se cuvine o masă un scaun
și-un pat în care orfeline cuvinte-și visează părinții
țipând în urechea lipită de un perete
al inimii… Citește și oameni întregi
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
