„Limba română este patria mea…” – cele mai frumoase gânduri

Ziua de 31 august este oficial recunoscută drept „Ziua Limbii Române”, sau, după cum este cunoscută peste Prut, „Limba noastră”. Câteva idei despre limba în care ne-am născut și ne trăim viața și moartea par a se cristaliza cu greu, pentru că în minte se aude vocea lui Nichita, care o îmbrăcase în cele mai fine mătăsuri de gând:

„A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.”

Și cum să nu te încerce sfiala în fața acestui univers rotitor de sonorități în care s-a scris ”Luceafărul”, în care și-a plâns Goga neostoitul dor de casă, plecat de la ai lui, în care s-a zămislit ”cu șapte frunți” Arghezi ca să-l caute pe Dumnezeu și să-l apropie sufletului însetat de sacru… Vibrând în sonurile limbii noastre, simți că devii întru Ființă, pentru că așa a lăsat Noica vorbă românească sus la Păltiniș, aproape de cerul albastru întins protector peste creștet de munte treaz de vise, acolo unde trăiești în matca spiritului tău, respiri și simți bătaia inimii în românește… Pășește-ncet pe urme de istorie, să se audă numai glasul înecat în sânge al celor care te-au apărat în limba ta, cu toate câmpurile verzi și marea cea infinit albastră și cu toți brazii ”păltinași” de pe-o ”gură de rai” și ocrotește-i tu toate silabele sfinte, așa cum ai primit moștenire de la înaintașii poeți Văcărești care au pus temelie: ”creșterea limbei românești / Și-a patriei cinstire”… Și nu uita că viața ta e scrisă toată în slovele acestei limbi, cu fiecare gând și fiecare stea, păstreaz-o în inima ta curată ca argintul, pentru că ea ți-a fost cântare de botez, orație de nuntă și bocet la înmormântare…

“Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare…” (Mihai Eminescu)

*

„Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor… Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala.”(Petre Țuțea)

*

„A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi – gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română… Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă.”

„Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atît de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât nu o pot considera altfel decât iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pământ și de piatră și încă odată este numele patriei de pământ și de piatră. Numele patriei este tot patrie.

O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește.” (Nichita Stănescu)

*

„Când o limbă îți dă: obârșia, tăria de-a rezista și putința de-a uni și face o națiune, iar în actual îți dă deschiderea către unele limbi de seamă ale lumii, deschiderea către cultura îmblânzitoare a furor-ului științific și chiar deschiderea către o logică a cugetului gânditor, nu numai a celui operator, atunci limba aceea nu este o piesă de arhivă. Arhivari sunt cei care o țin sub obroc.

Ea, în schimb, îți arată drumul, și apoi îți dă drumul, te eliberează până și de ea însăși, către isprăvile pe care veacul îți cere să le faci!

Dar tot ea îți spune, pe orice căi a-i apuca-o: „Vita sine cultura quasi imago mortis est”.” (Constantin Noica)

*

„Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi.” (Herta Muller)

Bel Esprit