”M-am născut la Montreal pe 21 septembrie 1934. Numărul pașaportului meu este 5-017560. Am ochi căprui”,

spunea Leonard Cohen despre sine, la 29 de ani, însoțind cu această inedită schiță biografică volumul de versuri ”Flowers for Hitler”, în vederea participării la un concurs pentru tineri scriitori.

Nu sunt un bun îndrăgostit, altminteri aş fi cu tine acum. Aş fi lângă tine şi nu mi-aş folosi dorul ca pe o dovadă că mai am sentimente… Mi-e teamă să trăiesc altceva decât aşteptarea.

Poetul se afirmase deja, romancierul și muzicianul își căutau”drumul către înalta societate” ca ipostaze creatoare ale unei personalități mai mult decât fascinante,  pregătită să ofere publicului nu numai artă în forma ei pură, izvorâtă din sinceritate și o lucidă conștiință a propriei valori, dar și propria viață, cu luminile și umbrele ei, cu pasiunile, frustrările, suferințele și, mai ales, cu acea credință nealterată de trecerea timpului.

Oricare muzician visează la asta. Să te afli în faţa publicului şi să nu mai fii nevoit să dovedeşti nimănui nimic, să te poţi cufunda în căldura acestuia.

Artistul nu e un oarecare – el face parte din familia aezilor, acei cântăreți-actori cu înzestrare divină, inspirați de însuși Orfeu, strămoșul mitic al poeților, care înduplecase necruțătorii zei ai tenebrelor să îi redea pierduta dragoste, Euridice.

Pentru Anne

De când Annie m-a părăsit,
Cu ochii cui să compar
Soarele la răsărit?

Nu că până-acum aş fi stat vreodată să-i compar,
Dar am început să-i compar,
De când ea m-a părăsit.

În mâinile sale, lira capătă virtuți vindecătoare, sonurile ei acompaniază un glas născut din adâncimi sufletești nebănuite, iar cuvintele devin întemeietoare de lumi, asemeni Logos-ului primordial:”Dansează-mă spre nunta noastră / dansează-mă fără încetare /… Dansează-mă până la sfârșitul dragostei…”.

Doar un singur lucru îl făcea fericit,
Dar acum, fiindcă l-a pierdut,
Orice lucru îl face fericit.

El va fi mereu prezent, cu aceeași discreție și atentă privire asupra nuanțelor sufletești, la începutul și la sfârșitul lumii, capabil să transfigureze și să redea tuturor, prin arta sa, imaginea sublimată a principiului existențial de natură cosmogonică: Iubirea, în toate formele ei sensibile.

”Prinţul Andrei: Iubirea? Ce-i iubirea? Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.” (Tolstoi – ”Război și pace”)

În interviurile sale, va mărturisi că singurele răspunsuri care contează se găsesc în cântecele sale, de aceea ele sunt cuprinzătoare ca viața însăși, acoperind, deseori cu îndrăzneală prometeică, toate frământările spiritului modern: de la iubire la moarte, fiecare din cântecele sale (dintre cele cunoscute ”Everybody knows”, ”Bird on a wire”, ”So long, Marriane”, ”You got me singing”, ”Waiting for the miracle” etc), topite ca o magmă fierbinte și greu curgătoare într-o voce cu un timbru grav, cu inflexiuni aproape tenebroase, poate fi considerat o călătorie sui generis într-o lume a esențelor universale, purificate prin har și umanizate printr-un talent excepțional, irepetabil.

Dintr-o lume ”de dincolo”, Leonard Cohen aduce, cu o naturalețe impresionantă, speranțele fiecărui om, starea necesară deschiderii înspre conștientizarea lor, și, în plus, credința neobosită în posibila împlinire a ființei prin propriile înzestrări. Atâta timp cât ai puterea să crezi și forța de a lupta pentru idealul tău, pare a ne spune Leonard Cohen, destinul îți întinde mâna și îți ocrotește pașii.

Mântuitor. Halleluiah!